Articolul text
Text integral
Protocolul de cooperare dintre Comisia Europeană și Comitetul Economic și Social European (C/2024/2206) Preambul Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) și Comitetul Economic și Social European (denumit în continuare „Comitetul”) consideră că este în interesul lor comun să își consolideze relațiile prin punerea în aplicare a prezentului protocol, modalitățile de cooperare mai strânsă pe care acesta le prevede înlocuindu-le pe cele prevăzute în protocolul din 22 februarie 2012. Aceste modalități se înscriu în efortul de creare a unui mediu propice, pe de o parte, implicării sporite a organizațiilor societății civile, atât la nivel național, cât și la nivel european, în procesul de elaborare a politicilor și în procesele decizionale ale Uniunii Europene, și, pe de altă parte, dezvoltării unui dialog permanent și structurat între aceste organizații și instituțiile Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 11 alineatul (1) și alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În virtutea rolului care îi este atribuit prin tratate, Comitetului îi revine responsabilitatea specifică de a contribui la consolidarea legitimității democratice și a eficacității instituțiilor și politicilor Uniunii Europene. În acest context, în calitatea sa de intermediar privilegiat între organizațiile societății civile și instituțiile Uniunii, astfel cum se menționează la articolul 13 din TUE, Comitetul are un rol esențial de jucat în punerea în aplicare de către aceste instituții a dispozițiilor articolului 11 din TUE. Comisia și Comitetul cooperează pentru îndeplinirea celor trei misiuni fundamentale ale Comitetului, astfel cum sunt definite în declarația sa de misiune: Comisia sprijină consolidarea rolului consultativ al Comitetului [exercitat de secțiunile sale, de Comisia consultativă pentru mutații industriale (CCMI) și de organele Comitetului, cum ar fi observatoarele sau grupurile ad-hoc] în procesul legislativ și de elaborare a politicilor Uniunii, atât în amonte cât și în aval. Comisia sprijină un parteneriat strâns cu Comitetul, în vederea realizării unei Uniuni prospere din punct de vedere economic, favorabile incluziunii sociale și durabile din punctul de vedere al mediului și valorificării depline a societății și economiei digitale. Comisia și Comitetul sunt de acord cu privire la importanța protejării valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și a statului de drept, transformând în același timp Uniunea Europeană într-un loc atractiv pentru afaceri și urmărind ocuparea deplină a forței de muncă și progresul social, precum și un nivel ridicat de protecție și de îmbunătățire a calității mediului. Comitetul poate contribui la evaluarea punerii în aplicare a legislației UE, în special în ceea ce privește dispozițiile de aplicare generală, astfel cum se prevede la articolele 8-12 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Comisia și Comitetul cooperează pentru dezvoltarea democrației participative la nivelul Uniunii, cu scopul de a contribui la consolidarea legitimității ei democratice. Comisia și Comitetul consideră că această cooperare este un instrument privilegiat pentru organizarea unui dialog deschis, transparent și constant cu asociațiile reprezentative și cu societatea civilă, după cum prevede articolul 11 din TUE. Comisia sprijină inițiativele Comitetului de a facilita, promova și structura dialogul și consultarea cu societatea civilă organizată europeană, precum și inițiativele care implică societatea civilă în general. Comisia sprijină, de asemenea, inițiativele Comitetului destinate consolidării relațiilor cu rețeaua consiliilor economice și sociale și cu instituțiile similare din statele membre, astfel încât să-și poată îndeplini cu succes rolul de reprezentant al așteptărilor și aspirațiilor societății civile organizate. În viitor, Comisia și Comitetul vor putea identifica modalități de a-și consolida cooperarea, de exemplu, în cadrul acțiunilor întreprinse ca urmare a propunerilor Conferinței privind viitorul Europei. I. Relații instituționale și administrative Programul de lucru al Comisiei Reuniuni și schimbul de informații Inițiative comune de cooperare II. Funcția consultativă a Comitetului Economic și Social European Sesizarea facultativă și avizele din proprie inițiativă Avize exploratorii Transmiterea documentelor Comisiei și structura avizelor Comitetului Acțiuni subsecvente avizelor Agenda pentru o mai bună legiferare III. Comitetul Economic și Social European și societatea civilă organizată Organizații și rețele ale societății civile Semestrul european Rețeaua de consilii economice și sociale naționale Dimensiunea externă și cooperarea cu societatea civilă din afara Uniunii IV. Parteneriatul pentru comunicarea privind Europa V. Punerea în aplicare a protocolului Întocmit la Bruxelles, la 27 octombrie 2022 Pentru Comisia Europeană, Maroš ŠEFČOVIČ Vicepreședinte Pentru Comitetul Economic și Social European Christa SCHWENG Președinta ANEXĂ Declarația politică care însoțește protocolul de cooperare dintre Comisia Europeană și Comitetul Economic și Social European Subsemnații: vicepreședinte al Comisiei Europene („Comisia”) pentru relații interinstituționale și prospectivă, în numele Comisiei, și președinta Comitetului Economic și Social European („Comitetul”), am semnat astăzi Protocolul reînnoit de cooperare dintre Comisia Europeană și Comitetul Economic și Social European. În cei zece ani de la semnarea sa în 2012, protocolul a îmbunătățit relația dintre Comisie și Comitet și ne-a consolidat cooperarea. Prezentul protocol reflectă voința noastră de a reînnoi, consolida și aprofunda parteneriatul și cooperarea. Comisia, menținând ea însăși un dialog deschis, transparent și constant cu asociațiile reprezentative și cu societatea civilă, recunoaște rolul esențial, ca organ consultativ, al Comitetului Economic și Social European, care este Casa societății civile europene. Ca atare, Comitetul joacă un rol hotărâtor în asigurarea și dezvoltarea în continuare a democrației participative. Comisia se angajează să sprijine inițiativele Comitetului de a facilita și promova dialogul și consultarea cu societatea civilă organizată europeană, precum și inițiativele care implică societatea civilă, în general. În acest scop, prezentul protocol reînnoit de cooperare integrează în mod clar principalele provocări ale actualei agende politice europene și oferă instrumentele și procesele necesare pentru a le aborda. Comisia și Comitetul intenționează să valorifice tranziția digitală și tranziția verde, abordând evoluțiile geopolitice într-un mod orientat spre viitor, continuând să integreze analiza prospectivă în procesul de elaborare a politicilor UE și consolidând guvernanța economică a Europei. Prin intermediul protocolului, Comisia și Comitetul recunosc importanța unui parteneriat strâns și privilegiat între cele două instituții în vederea realizării unei Uniuni Europene prospere din punct de vedere economic, favorabile incluziunii sociale și durabile din punctul de vedere al mediului, valorificând totodată pe deplin societatea și economia digitală. Comisia și Comitetul își reafirmă angajamentul deplin față de valorile fundamentale ale Uniunii Europene, printre care statul de drept. De asemenea, consideră că este esențial ca Uniunea Europeană să rămână competitivă, oferind un mediu atractiv pentru întreprinderi și vizând totodată ocuparea integrală a forței de muncă și progresul social. Protocolul reînnoit de cooperare va permite Comisiei și Comitetului să își consolideze în continuare cooperarea politică și legislativă. Întocmit la Bruxelles, la 27 octombrie 2022 Vicepreședintele Comisiei Europene Maroš ŠEFČOVIČ Președinta Comitetului Economic și Social European Christa SCHWENG ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/2206/oj ISSN 1977-1029 (electronic edition)