Începe proba gratuită

Regulament 2024/2862 · CELEX 32024R2862

Regulamentul (UE) 2024/2862 al Comisiei din 12 noiembrie 2024 de modificare a Regulamentului (UE) 2023/1803 în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 21

Data act
12.11.2024
Intrare in vigoare
03.12.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202402862
Status
In vigoare
contabilitate financiară legislație financiară rată de schimb sistem contabil standardizat standard internațional standarde internaționale de contabilitate

Recitale

(1) Prin Regulamentul (UE) 2023/1803 al Comisiei (2) au fost adoptate anumite standarde internaționale de contabilitate și interpretări existente la 8 septembrie 2022.

(2) La 15 august 2023, Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate a publicat anumite amendamente la Standardul Internațional de Contabilitate 21 Efectele variației cursurilor de schimb valutar („IAS 21”). Modificările precizează care sunt cazurile în care o monedă este convertibilă într-o altă monedă și, atunci când nu este convertibilă, modul în care o societate stabilește cursul de schimb care trebuie aplicat și prezentările de informații pe care o societate trebuie să le furnizeze în cazul în care o monedă nu este convertibilă.

(3) Ca urmare a amendamentelor aduse standardului IAS 21, a fost modificat și Standardul Internațional de Raportare Financiară 1 Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (denumit în continuare „IFRS 1”), pentru a se asigura coerența între aceste standarde.

(4) În urma unei consultări a Grupului Consultativ European pentru Raportare Financiară (EFRAG), Comisia concluzionează că amendamentele la IAS 21 îndeplinesc condițiile pentru adoptare prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002.

(5) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2023/1803 ar trebui modificat în consecință.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de reglementare contabilă,

Articolul 1

Anexa la Regulamentul (UE) 2023/1803 se modifică după cum urmează: 1. Standardul Internațional de Contabilitate 21 Efectele modificărilor cursurilor de schimb valutar („IAS 21”) se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament. 2. Standardul Internațional de Raportare Financiară 1 Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară („IFRS 1”) se modifică în conformitate cu amendamentele la IAS 21 prevăzute în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Fiecare societate aplică modificările menționate la articolul 1 cel târziu de la data începerii primului său exercițiu financiar care debutează la 1 ianuarie 2025 sau ulterior acestei date.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.