Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201 al Comisiei (2) prevede măsurile de prevenire a introducerii în Uniune și a răspândirii pe teritoriul ei a Xylella fastidiosa (Wells et al.) („organismul dăunător specificat”).
(2) Pe baza experienței dobândite în urma aplicării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1201 începând cu august 2020, este adecvat să se revizuiască unele dintre dispozițiile sale.
(3) Există o lipsă de claritate în ceea ce privește identitatea vectorilor relevanți pentru organismul dăunător specificat. Prin urmare, și în conformitate cu cunoștințele dobândite în urma prezenței organismului dăunător specificat, este necesar ca vectorii relevanți să fie definiți ca insectele Cicadomorpha despre care se știe că transmit organismul dăunător specificat la plante sau orice altă insectă suspectată că transmite organismul dăunător specificat la plante.
(4) Organismul dăunător specificat a fost depistat la plante care manifestă simptome de infecție și care nu sunt listate ca plante-gazdă. Prin urmare, este necesar ca domeniul de aplicare al anchetelor anuale efectuate în temeiul articolului 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201 în caz de suspiciune de infecție să cuprindă și alte specii de plante, pe lângă plantele-gazdă. În plus, pentru a asigura depistarea timpurie a organismului dăunător specificat, este necesar ca domeniul de aplicare al anchetelor să includă posibilitatea de a efectua anchete vizând prezența organismului dăunător specificat în vectori.
(5) Mai mult, în zonele în care prezența organismului dăunător nu este cunoscută, este uneori dificil pentru statele membre sau pentru țările terțe să efectueze anchete pentru depistarea, în condițiile unui nivel de încredere de cel puțin 80 %, a unui nivel de prezență de 1 % la plantele infectate. Prin urmare, nu este necesar să se precizeze la articolul 2 alineatul (4), la articolul 28 litera (a) și la articolul 29 litera (a) nivelul de încredere și prevalența luată în considerare prin concepție. În schimb, este necesar ca statele membre și țările terțe să aibă posibilitatea de a decide nivelul de încredere și prevalența luată în considerare prin concepție a anchetelor efectuate pe teritoriile lor, în conformitate cu Orientările Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) privind anchete corecte din punct de vedere statistic și bazate pe riscuri care vizează Xylella fastidiosa (3).
(6) Pentru a asigura un nivel adecvat de protecție fitosanitară, este necesar, în plus, să se clarifice la articolul 2 că, atunci când organismul dăunător specificat este depistat la un vector, este necesar ca anchetele să fie intensificate în jurul locului constatării vectorului infectat, pentru a depista plantele infectate cu organismul dăunător specificat.
(7) Este necesar să se precizeze că, în cazul în care, din cauza condițiilor ecoclimatice, organismul dăunător specificat nu se poate cantona în aer liber, anchetele menționate la articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201 trebuie să vizeze, în locul aerului liber, numai locurile relevante unde prezența plantelor-gazdă poate genera un risc de răspândire a organismului dăunător specificat pe teritoriul Uniunii.
(8) În plus, având în vedere riscul fitosanitar respectiv, este necesar să se clarifice la articolul 4 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201 că o zonă demarcată se stabilește numai atunci când prezența organismului dăunător specificat este confirmată oficial la plante.
(9) În pofida necesității de a efectua anchete atunci când se aplică derogarea de a nu stabili o zonă demarcată în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201, este rezonabil să se reducă la 1 an obligația de a efectua anchete anuale în temeiul articolului 5 alineatul (4) din regulamentul respectiv. Cu toate acestea, pentru a asigura credibilitatea respectivelor anchete, este necesar să se indice că ele trebuie să constea în colectarea de eșantioane pentru testare utilizând testele moleculare enumerate în regulamentul respectiv, prin indicarea nivelului minim de încredere și a prevalenței prin concepție a unor astfel de anchete.
(10) Articolul 7 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201 a cauzat o anumită confuzie în cursul aplicării sale. Din motive de claritate, este necesar să se prevadă că plantele care au avut rezultate negative la testele de depistare a prezenței organismelor dăunătoare specificate nu trebuie îndepărtate.
(11) Este necesar ca domeniul de aplicare al derogării de la articolul 7 alineatul (1) literele (b), (c) și (d), prevăzută la articolul 7 alineatul (3), să fie extins pentru a include arborii bătrâni sau alți arbori cu o anumită valoare socială, culturală sau de mediu, pentru a răspunde cerințelor societale de protecție a arborilor respectivi.
(12) Pentru a permite utilizarea optimă a resurselor, atunci când se aplică măsurile de eradicare, este adecvat să se permită statelor membre să nu preleve imediat eșantioane și să nu efectueze teste pe plantele specificate care nu au fost confirmate ca fiind infectate în zona demarcată respectivă în ultimii 2 ani. Cu toate acestea, pentru a asigura nivelul adecvat de protecție fitosanitară, este necesar să se includă plantele respective în domeniul de aplicare al anchetelor care trebuie să fie efectuate anual în zonele demarcate descrise la articolul 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201.
(13) Este necesar să se precizeze la articolele 8 și 14 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201 că tratamentele fitosanitare adecvate înainte și în timpul îndepărtării plantelor trebuie aplicate în special în sezonul de zbor al vectorilor. În plus, este necesar să se facă o distincție clară între suprafețele agricole și alte zone la articolul 8, deoarece, de la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1201, au fost depistate focare generate de organismul dăunător specificat în alte zone decât cele agricole.
(14) Articolele 9 și 16 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201 prevăd posibilitatea de a nu distruge lemnul plantelor îndepărtate atunci când lemnul respectiv a fost supus unor tratamente fitosanitare adecvate. Cu toate acestea, experiența a arătat că este necesar să se clarifice suplimentar faptul că autoritățile competente ar trebui să asigure faptul că lemnul respectiv nu are frunze și ramuri, pentru a preveni orice risc de răspândire a organismului dăunător specificat.
(15) În urma anchetelor efectuate în temeiul articolului 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201, Portugalia a confirmat că eradicarea organismului dăunător specificat în mai multe parohii din municipalitățile Espinho, Gondomar, Maia, Matosinhos, Porto, Santa Maria da Feira și Vila Nova de Gaia din regiunea Porto nu mai este posibilă.
(16) Prin urmare, este necesar ca respectivele parohii să fie adăugate în lista respectivă a zonelor infectate, astfel cum se prevede în anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201.
(17) Este adecvat să se reducă de la 5 la 2 km arealul în care trebuie efectuate anchete anuale în zona infectată adiacentă zonei-tampon, în cazul zonelor infectate care fac obiectul izolării. Această reducere a zonei va permite o mai bună concentrare a resurselor disponibile asupra prevenirii răspândirii organismului dăunător specificat.
(18) În zonele infectate care fac obiectul izolării, dar în afara zonei menționate la articolul 15 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201, este adecvat să se permită plantarea și altoirea plantelor care aparțin aceleiași specii de plante care au fost testate și confirmate ca fiind indemne de organismul dăunător specificat pe baza anchetelor efectuate în zona infectată cel puțin în ultimii 2 ani.
(19) În conformitate cu articolul 19 litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201, circulația plantelor specificate este permisă atunci când ele au fost cultivate pe parcursul întregului lor ciclu de producție într-un sit autorizat sau au fost prezente într-un astfel de sit cel puțin în ultimii 3 ani. Este necesar ca această perioadă să fie redusă de la 3 ani la 1 an, ținând seama de măsurile relevante existente care garantează că plantele sunt indemne de organismul dăunător specificat.
(20) Articolul 23 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201 stabilește normele pentru circulația plantelor care au fost cultivate în timpul unei părți a vieții lor într-o zonă demarcată. Este necesar să se clarifice faptul că, în ceea ce privește zonele infectate, plantele trebuie să îndeplinească și cerințele de la articolul 18, pentru a fi în concordanță cu normele specifice prevăzute la articolul respectiv pentru plantarea plantelor specificate în zonele respective.
(21) Este adecvat să se elimine de la articolul 24 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201 cerința de autorizare a sitului ca fiind protejat fizic, deoarece ea face deja obiectul părții introductive a articolului respectiv. În plus, pentru a asigura cel mai înalt nivel posibil de protecție fitosanitară, este necesar să se precizeze la litera (c) de la articolul respectiv că, în urma celor două inspecții, cel puțin ultima trebuie să implice prelevarea de eșantioane și testarea.
(22) Lavandula angustifolia Mill., Lavandula x intermedia Emeric ex Loisel., Lavandula latifolia Medik., Lavandula stoechas L. și Salvia rosmarinus Spenn. s-au dovedit a fi infectate în mod recurent cu organismul dăunător specificat și reprezintă o cale ușoară de răspândire a organismului dăunător pe teritoriul Uniunii. Prin urmare, este necesar ca ele să fie incluse în lista de la articolul 25 alineatul (2), de la articolul 28 litera (d) și de la articolul 29 litera (e) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201, deoarece există cerințe specifice pentru plantele care generează cel mai mare risc în ceea ce privește răspândirea organismului dăunător specificat.
(23) Pentru ca operatorii profesioniști, autoritățile competente și orice utilizatori să obțină mai multă claritate cu privire la pașapoartele fitosanitare respective referitoare la organismul dăunător specificat, este necesar ca pașapoartele fitosanitare ale plantelor deplasate în zonele-tampon sau dintr-o zonă tampon către o zonă infectată să aibă indicația „Zona tampon – XYLEFA”.
(24) Țările terțe întâmpină dificultăți în introducerea unor texte lungi sau a unor coduri în certificatul fitosanitar la rubrica „loc de origine”, astfel cum se prevede la articolul 29 litera (c), la articolul 30 alineatul (1) litera (c) punctul (ii), la articolul 30 alineatul (2) litera (d) punctul (ii). Pentru a simplifica instrucțiunile de completare a informațiilor din certificatele fitosanitare, este adecvat să se elimine indicația privind locul în care trebuie menționate detaliile respective în certificatul fitosanitar.
(25) La articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201, trimiterea la plantele-gazdă nu corespunde domeniului de aplicare al articolului respectiv, care se referă la controalele oficiale privind circulația plantelor specificate. Prin urmare, este necesar ca articolul respectiv să fie rectificat în consecință.
(26) Având în vedere obiectivul de raționalizare și reducere a obligațiilor de raportare și a sarcinii administrative, este necesar ca obligația statelor membre, în temeiul articolului 35 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201, de a transmite Comisiei un plan privind anumite măsuri să fie eliminată, deoarece nu s-a dovedit a fi utilă pentru aplicarea regulamentului respectiv.
(27) De la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1201, autoritatea și-a actualizat baza de date cu plante destinate plantării, altele decât semințele, despre care se știe că sunt susceptibile la organismul dăunător specificat (4). Prin urmare, este necesar ca Acer granatense Boiss., Castanea sativa Mill., Chenopodium album L., Clinopodium nepeta (L.) Kuntze, Cornus sanguinea L., Fraxinus angustifolia Vahl, Grevillea rosmarinifolia A. Cunn., Liquidambar styraciflua L., Lonicera periclymenum L., Mentha suaveolens Ehrh., Pyracantha coccinea M. Roem., Senecio inaequidens Dc., fiind plante-gazdă ale anumitor subspecii ale organismului dăunător specificat, să fie incluse în anexele I și II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201.
(28) În ceea ce privește genul Rhamnus L., este adecvat să se listeze specia Rhamnus alaternus L. în anexele I și II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201, deoarece, în conformitate cu actualizarea bazei de date a autorității privind plantele-gazdă ale Xylella spp., numai această specie a fost confirmată ca fiind susceptibilă la infecția cu Xylella fastidiosa subspecia multiplex.
(29) Este necesar ca Salvia apiana Jeps. să fie eliminată din lista plantelor specificate care sunt susceptibile la Xylella fastidiosa subspecia multiplex menționată în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201, deoarece a fost inclusă în mod eronat ca plantă specificată.
(30) De la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1201, au fost elaborate noi teste moleculare pentru determinarea subspeciei organismului dăunător specificat. Respectivele teste au fost incluse în Standardele privind mijloacele de diagnosticare emise de Organizația Europeană și Mediteraneeană pentru Protecția Plantelor (OEPP) (5) și au fost, în plus, validate de laboratorul european de referință. Prin urmare, este necesar ca ele să fie adăugate în anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201.
(31) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1770 al Comisiei (6) listează plantele destinate plantării care nu sunt exceptate de la cerința privind codul de trasabilitate pentru pașapoartele fitosanitare prevăzută la articolul 83 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/2031. Este necesar ca lista respectivă să includă plantele infectate cu organismul dăunător specificat adăugate la articolul 25 alineatul (2), la articolul 28 litera (d) și la articolul 29 litera (e) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201.
(32) Prin urmare, este necesar ca Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2020/1201 și (UE) 2020/1770 să fie modificate în consecință.
(33) Este necesar ca includerea plantelor destinate plantării, altele decât semințele, de Lavandula angustifolia Mill., Lavandula x intermedia Emeric ex Loisel., Lavandula latifolia Medik., Lavandula stoechas L. și Salvia rosmarinus Spenn. în domeniul de aplicare al articolului 25 alineatul (2), al articolului 28 litera (d) și al articolului 29 litera (e) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1201 și în lista plantelor care necesită un cod de trasabilitate în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1770, să se aplice de la 1 iulie 2025. Ea este necesară pentru a acorda autorităților competente și operatorilor profesioniști suficient timp pentru a se adapta la respectivele noi norme.
(34) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,