Începe proba gratuită

Regulament 2024/2404 · CELEX 32024R2404

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2404 al Comisiei din 12 septembrie 2024 de acordare a unei autorizații a Uniunii pentru produsul biocid unic Nordkalk SL 90 în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului

Data act
12.09.2024
Intrare in vigoare
03.10.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202402404
Status
In vigoare
autorizație de vânzare biocid decontaminare îngrijirea animalelor produs chimic produs farmaceutic

Recitale

(1) La 27 august 2018, Nordkalk Oy Ab a prezentat Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”), în conformitate cu articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și cu articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013 (2) al Comisiei, o cerere de autorizare a Uniunii a aceluiași produs biocid unic, astfel cum se menționează la articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013, denumit „Nordkalk SL 90” din tipurile de produse 2 și 3, astfel cum sunt descrise în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Cererea a fost înregistrată în Registrul produselor biocide cu numărul de caz BC-AA039301-77. Cererea a indicat, de asemenea, numărul de caz al produsului biocid unic de referință conex „EuLA hydra-lime 23”, autorizat ulterior prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2701 (3) al Comisiei și înregistrat în registrul menționat cu numărul de caz BC-JR038510-32.

(2) Produsul biocid unic „Nordkalk SL 90” conține, ca substanță activă, dihidroxid de calciu/hidroxid de calciu/var nestins/lapte de var/var stins, care este inclus pe lista de substanțe active aprobate a Uniunii, menționată la articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 pentru tipurile de produse 2 și 3.

(3) La 13 octombrie 2022, agenția a transmis Comisiei un aviz (4) și proiectul de rezumat al caracteristicilor produsului biocid („RCP”) pentru „Nordkalk SL 90” în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013.

(4) În avizul său, agenția concluzionează că diferențele propuse dintre produsul biocid unic „Nordkalk SL 90” și produsul biocid unic de referință conex „EuLA hydra-lime 23” sunt limitate la informații care pot face obiectul unei modificări administrative în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 (5) al Comisiei și că, pe baza evaluării produsului biocid unic de referință conex „EuLA hydra-lime 23” și sub rezerva respectării proiectului de RCP, același produs biocid unic „Nordkalk SL 90” îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(5) La 21 februarie 2024, agenția a transmis Comisiei proiectul de RCP revizuit pentru „Nordkalk SL 90” în toate limbile oficiale ale Uniunii, în conformitate cu articolul 44 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(6) Comisia este de acord cu avizul agenției și, prin urmare, consideră că este adecvat să se acorde o autorizație a Uniunii pentru același produs biocid unic „Nordkalk SL 90”.

(7) Data de expirare a autorizației trebuie să fie aliniată la data de expirare a autorizației pentru produsul biocid unic de referință conex „EuLA hydra-lime 23”.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

Articolul 1

Întreprinderii Nordkalk Oy Ab i se acordă o autorizație a Uniunii cu numărul EU-0029713-0000 pentru punerea la dispoziție pe piață și utilizarea aceluiași produs biocid unic „Nordkalk SL 90” în conformitate cu rezumatul caracteristicilor produsului biocid, prezentat în anexă. Autorizația la nivelul Uniunii este valabilă de la 3 octombrie 2024 până la 30 noiembrie 2033.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.