Începe proba gratuită

Regulament 2024/2384 · CELEX 32024R2384

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2384 al Comisiei din 9 septembrie 2024 de deschidere a unei reexaminări a unei părți scutite în temeiul Regulamentului (CE) nr. 88/97 și de supunere la înregistrare a importurilor părții scutite

Data act
09.09.2024
Intrare in vigoare
11.09.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202402384
Status
In vigoare
China import (UE) piesă de schimb produs original taxă antidumping vehicul pe două roți

Articolul 1

(1) Se deschide o reexaminare în temeiul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 88/97 pentru a se stabili dacă societatea Solo International Oy își respectă obligațiile care îi revin în calitate de parte scutită și dacă scutirea de taxa antidumping pentru componentele esențiale pentru biciclete acordată societății Solo International Oy ar trebui revocată. (2) Produsul care face obiectul reexaminării și care beneficiază de scutire este reprezentat de componentele esențiale pentru biciclete, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 71/97, și anume: — cadrele vopsite sau anodizate sau lustruite și/sau lăcuite (cod NC ex 8714 91 10 , coduri TARIC 8714 91 10 31, 8714 91 10 35 și 8714 91 10 39); — furcile frontale vopsite sau anodizate sau lustruite și/sau lăcuite (cod NC ex 8714 91 30 , coduri TARIC 8714 91 30 35 și 8714 91 30 39); — schimbătoarele de viteză (cod NC ex 8714 99 50 , coduri TARIC 8714 99 50 91 și 8714 99 50 99); — dispozitivele de pedalare (cod NC ex 8714 96 30 , cod TARIC 8714 96 30 90); — pinioanele de roți libere (cod NC ex 8714 93 00 , cod TARIC 8714 93 00 19), sub formă de seturi sau nu; — alte frâne (cod NC ex 8714 94 20 , cod TARIC 8714 94 20 99); — manetele de frână (cod NC ex 8714 94 90 , cod TARIC 8714 94 90 19), sub formă de seturi sau nu; — roțile complete cu sau fără camere, anvelope și pinioane (cod NC ex 8714 99 90 , cod TARIC 8714 99 90 19); — ghidoanele (cod NC ex 8714 99 10 , coduri TARIC 8714 99 10 89 și 8714 99 10 99), prezentate sau nu cu pipe, manete de frână și/sau schimbătoare de viteză atașate și importate de societatea Solo International Oy (cod adițional TARIC B940).

Articolul 2

Autoritățile vamale naționale iau măsurile corespunzătoare pentru a înregistra importurile identificate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament, în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/1036. Înregistrarea expiră la nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

(1) Părțile interesate trebuie să se facă cunoscute contactând Comisia în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. (2) Pentru ca demersurile părților interesate să fie luate în considerare în cursul investigației, acestea trebuie să își prezinte în scris punctele de vedere și să transmită răspunsurile la chestionare sau orice alte informații în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel. (3) În plus, părțile interesate pot solicita să fie audiate de către Comisie în același termen de 37 de zile. Pentru audierile privind aspectele referitoare la etapa inițială a investigației, solicitarea trebuie transmisă în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Orice solicitare de audiere trebuie să fie formulată în scris și să precizeze motivele care stau la baza sa.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.