Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2015/2283 prevede că doar alimentele noi autorizate și incluse în lista cu alimente noi a Uniunii pot fi introduse pe piața Uniunii.
(2) În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE) 2015/2283, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 al Comisiei (2) a stabilit o listă a Uniunii cu alimente noi.
(3) La 17 decembrie 2020, întreprinderea ATK Biotech Co., Ltd. (3) (denumit în continuare „solicitantul”) a transmis Comisiei o cerere de autorizare, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283, vizând introducerea uleiului de Schizochytrium limacinum (TKD-1) pe piața Uniunii ca aliment nou. Solicitantul a cerut ca alimentul nou să fie autorizat pentru utilizare în formulele de început și formulele de continuare, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4). Tulpina de Schizochytrium sp. utilizată de solicitant și vizată de prezenta cerere este specificată ca tulpina TKD-1.
(4) La 21 aprilie 2021, Comisia a solicitat Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) să efectueze o evaluare a uleiului de Schizochytrium limacinum (TKD-1) ca aliment nou.
(5) La 26 octombrie 2023, autoritatea a adoptat avizul său științific privind „Siguranța uleiului de Schizochytrium limacinum (tulpina TKD-1) pentru utilizare în formulele de început și formulele de continuare ca aliment nou în temeiul Regulamentului (UE) 2015/2283 (5)”, în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) 2015/2283.
(6) În avizul său științific, autoritatea a concluzionat că alimentul nou, uleiul produs din tulpina TKD-1 aparținând speciei Schizochytrium limacinum este sigură în condițiile de utilizare propuse. Autoritatea a remarcat că nivelurile de utilizare propuse sunt în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 609/2013 și cu Regulamentul (UE) 2016/127 (6) de completare a acestuia. Autoritatea a observat, de asemenea, că dovezile disponibile indică faptul că organismul-sursă (Schizochytrium sp., tulpina TKD-1) aparține speciei Schizochytrium limacinum. În avizul său, autoritatea a remarcat, de asemenea, că organismul-sursă care este evaluat în cerere este Schizochytrium limacinum (tulpina TKD-1) și nu Schizochytrium sp generic. Prin urmare, avizul științific respectiv oferă suficiente motive pentru a se stabili că uleiul de Schizochytrium limacinum (tulpina TKD-1), atunci când este utilizat în condițiile de utilizare propuse, îndeplinește condițiile pentru introducerea sa pe piață în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283.
(7) Este adecvat ca includerea uleiului de Schizochytrium limacinum (TKD-1), ca aliment nou în lista cu alimente noi a Uniunii să conțină informațiile menționate la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/2283.
(8) Prin urmare, uleiul de Schizochytrium limacinum (TKD-1) trebuie inclus în lista cu alimente noi a Uniunii prevăzută în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470. Prin urmare, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 trebuie modificată în consecință.
(9) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,