Începe proba gratuită

Regulament 2024/1653 · CELEX 32024R1653

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1653 al Comisiei din 4 iunie 2024 de acordare a unei autorizații a Uniunii pentru familia de produse biocide Thonhauser PAA în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului

Data act
04.06.2024
Intrare in vigoare
27.06.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202401653
Status
In vigoare
alimente autorizație de vânzare biocid decontaminare hrană pentru animale produs chimic produs farmaceutic sănătatea animalelor siguranță alimentară

Recitale

(1) La 27 septembrie 2017, THONHAUSER GmbH a prezentat Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”), în conformitate cu articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și cu articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013 al Comisiei (2), o cerere de autorizare la nivelul Uniunii a familiei de produse biocide identice, astfel cum se menționează la articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013, denumită „Thonhauser PAA”, aparținând tipurilor de produs 2, 3 și 4, astfel cum sunt descrise în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Cererea a fost înregistrată cu numărul de caz BC-CN034171-51 în Registrul produselor biocide (denumit în continuare „registrul”). Cererea a indicat, în plus, numărul cererii pentru familia conexă de produse biocide de referință „Airedale PAA product family”, autorizată ulterior prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1200 al Comisiei (3) și înregistrată în registru cu numărul de caz BC-EW057176-14.

(2) Familia de produse biocide identice „Thonhauser PAA” conține acid peracetic ca substanță activă, care este inclus pe lista Uniunii de substanțe active aprobate menționată la articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 pentru tipurile de produse 2, 3 și 4.

(3) La 14 octombrie 2022, agenția a prezentat Comisiei avizul (4) său și proiectul de rezumat al caracteristicilor produsului biocid (denumit în continuare „RCP”) pentru „Thonhauser PAA”, în conformitate cu articolul 6 alineatele (1) și (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013.

(4) În avizul său, agenția concluzionează că diferențele propuse dintre „Thonhauser PAA” și familia de produse biocide „Airedale PAA product family” sunt limitate la informații care pot face obiectul unei modificări administrative în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 al Comisiei (5) și că, pe baza evaluării familiei de produse biocide de referință „Airedale PAA product family” și sub rezerva respectării proiectului de RCP, „Thonhauser PAA” îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 19 alineatele (1) și (6) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(5) La 21 decembrie 2023, agenția a transmis Comisiei proiectul de RCP pentru „Thonhauser PAA” în toate limbile oficiale ale Uniunii, în conformitate cu articolul 44 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și pe baza RCP al familiei de produse biocide de referință conexe „Airedale PAA product family”.

(6) Comisia este de acord cu avizul agenției și consideră, prin urmare, că este oportun să se acorde o autorizație a Uniunii pentru familia de produse biocide identice „Thonhauser PAA”.

(7) Data de expirare a prezentei autorizații este aliniată la data de expirare a autorizației pentru familia de produse biocide de referință „Airedale PAA product family”.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

Articolul 1

Întreprinderii THONHAUSER GmbH i se acordă o autorizație la nivelul Uniunii, cu numărul EU-0029721-0000, pentru punerea la dispoziție pe piață și utilizarea familiei de produse biocide identice „Thonhauser PAA”, în conformitate cu rezumatul caracteristicilor produsului biocid redat în anexă. Autorizația la nivelul Uniunii este valabilă de la 27 iunie 2024 până la 30 iunie 2033.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.