Recitale
(1) Pentru a oferi persoanei care face obiectul unei investigații privind o presupusă încălcare prevăzută în anexa V sau VI la Regulamentul (UE) 2023/1114 posibilitatea de a fi audiată, persoana respectivă ar trebui să aibă dreptul de a formula observații scrise cu privire la raportul de constatare al investigației într-un termen rezonabil de cel puțin patru săptămâni înainte ca agentul de investigații să își prezinte constatările ABE. Persoanei care face obiectul investigației ar trebui să i se permită să fie asistată de un consilier ales de aceasta pe parcursul investigației. Agentul de investigații ar trebui să analizeze dacă este necesar ca, în urma observațiilor transmise de persoana care face obiectul investigației, să modifice raportul de constatare înainte de a-l transmite ABE.
(2) ABE ar trebui să verifice caracterul complet al dosarului transmis de agentul de investigații pe baza unei liste de documente. Pentru a asigura faptul că persoana care face obiectul investigației este în măsură să își pregătească în mod adecvat apărarea, înainte de a adopta o decizie definitivă cu privire la aplicarea de amenzi sau de măsuri de supraveghere, ABE ar trebui să îi acorde persoanei respective dreptul de a prezenta observații scrise suplimentare.
(3) Pentru a se asigura că o persoană care face obiectul unei investigații cooperează, ABE ar trebui să poată lua anumite măsuri coercitive. Atunci când a luat o decizie prin care impune unei persoane care face obiectul unei investigații să pună capăt unei încălcări sau atunci când i-a solicitat acesteia să furnizeze informații complete ori să prezinte evidențe, date sau orice alt material în integralitatea sa ori atunci când a luat decizia de a efectua o inspecție la fața locului, ABE poate impune penalități cu titlu cominatoriu pentru a obliga persoana respectivă să respecte decizia luată. Înainte de a impune penalități cu titlu cominatoriu, ABE ar trebui să îi ofere persoanei care face obiectul unei investigații posibilitatea de a prezenta observații scrise.
(4) Întrucât agentul de investigații își desfășoară activitatea în mod independent, ABE nu ar trebui să fie obligată să subscrie la constatările din dosarul pregătit de acesta. Cu toate acestea, pentru a se asigura faptul că persoana care face obiectul investigației își poate pregăti în mod adecvat apărarea, indiferent dacă ABE este sau nu de acord, integral sau parțial, cu constatările agentului de investigații, aceasta ar trebui să fie informată și să aibă posibilitatea de a răspunde.
(5) Atunci când adoptă o decizie provizorie în temeiul articolului 135 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2023/1114, ABE ar trebui să îi acorde persoanei care face obiectul unei investigații posibilitatea de a fi audiată cât mai curând posibil după adoptarea deciziei provizorii și înainte de adoptarea unei decizii de confirmare. Cu toate acestea, procedura ar trebui să îi acorde persoanei care face obiectul unei investigații dreptul de a fi audiată în prealabil atunci când investigația este efectuată de un agent de investigații.
(6) Competența ABE de a impune penalități cu titlu cominatoriu trebuie exercitată ținându-se seama în mod corespunzător de dreptul la apărare și nu trebuie menținută mai mult decât este necesar. Atunci când ABE decide impunerea unor penalități cu titlu cominatoriu, persoanei vizate ar trebui, prin urmare, să i se dea posibilitatea de a fi audiată și orice penalitate cu titlu cominatoriu ar trebui să nu mai fie datorată din momentul în care persoana vizată respectă decizia ABE care i-a fost adresată.
(7) Dosarele întocmite de ABE și de agentul de investigații conțin informații care îi sunt indispensabile persoanei în cauză pentru a se putea pregăti pentru procedurile judiciare sau administrative. După ce o persoană care face obiectul unei investigații a primit notificarea raportului de constatare fie din partea agentului de investigații, fie din partea ABE, persoana respectivă ar trebui să aibă dreptul de a avea acces la dosar, sub rezerva interesului legitim al altor persoane de a-și proteja secretele de afaceri. Utilizarea documentelor din dosar care au fost accesate ar trebui să fie permisă numai pentru procedurile judiciare sau administrative referitoare la încălcări ale Regulamentului (UE) 2023/1114.
(8) Atât competența de a impune amenzi și penalități cu titlu cominatoriu, cât și competența de a le executa ar trebui să facă obiectul unui termen de prescripție. Din motive de consecvență, termenele de prescripție pentru impunerea și executarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu ar trebui să țină seama de legislația existentă a Uniunii aplicabilă în cazul impunerii de sancțiuni entităților supravegheate și al executării acestora și de experiența ABE referitoare la aplicarea acestei legislații.
(9) Pentru a asigura păstrarea în siguranță a amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu colectate, ABE ar trebui să le depună în conturi purtătoare de dobândă deschise exclusiv în scopul colectării unor amenzi unice sau a unor penalități cu titlu cominatoriu care vizează încetarea unei încălcări unice. Din motive de prudență bugetară, ABE ar trebui să transfere sumele colectate Comisiei numai după ce deciziile au devenit definitive ca urmare a epuizării căilor de atac sau a expirării termenului de exercitare a unei căi de atac,