Începe proba gratuită

Regulament 2024/877 · CELEX 32024R0877

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/877 al Comisiei din 21 martie 2024 de modificare a anexei VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește aprobarea statutului de risc neglijabil de scrapie clasică pentru Cehia

Data act
21.03.2024
Intrare in vigoare
11.04.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202400877
Status
In vigoare
autorizație de vânzare bolile animalelor Cehia creșterea animalelor export (UE) inspecție sanitară inspecție veterinară prevenirea bolilor protecția consumatorului riscuri de sănătate

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește norme pentru prevenirea, controlul și eradicarea formelor transmisibile de encefalopatie spongiformă (EST) la bovine, ovine și caprine. Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul menționat prevede, printre altele, că introducerea pe piață sau, dacă este cazul, exportul de bovine, ovine sau caprine și spermă, embrioni și ovule provenite de la acestea, face obiectul condițiilor prevăzute în anexa VIII.

(2) Capitolul A secțiunea A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește, printre altele, condițiile care se aplică introducerii pe piață a ovinelor și caprinelor, precum și a materialului seminal și a embrionilor proveniți de la acestea. Punctul 2.1 din secțiunea respectivă prevede că, în cazul în care un stat membru consideră că teritoriul său ori o parte din teritoriul său prezintă un risc neglijabil de scrapie clasică, statul respectiv transmite Comisiei documente justificative adecvate care să demonstreze că sunt îndeplinite criteriile prevăzute la punctul menționat. În plus, punctul 2.2 din secțiunea menționată prevede că Comisia poate aproba statutul de risc neglijabil de scrapie clasică al statului membru sau al zonei din statul membru. Punctul 2.3 din secțiunea respectivă enumeră statele membre al căror statut de risc neglijabil de scrapie clasică a fost aprobat.

(3) La 22 mai 2022, Cehia a prezentat Comisiei o cerere de recunoaștere a statutului de risc neglijabil de scrapie clasică. La 25 ianuarie 2023, Comisia a solicitat asistență științifică și tehnică din partea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) pentru a evalua dacă statul membru, în cererea lui, demonstrează conformitatea cu punctul 2.1 litera (c) și cu punctul 2.2 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.

(4) La 24 octombrie 2023, EFSA a publicat un raport științific (2) ca răspuns la cererea Comisiei (denumit în continuare „raportul EFSA”). Raportul EFSA concluzionează că, pe baza sensibilității testelor din evaluările anterioare ale testelor de diagnostic prin screening efectuate de către EFSA și Institutul pentru Materiale de Referință și Măsurători (IRMM) al Centrului Comun de Cercetare, Cehia a demonstrat conformitatea cu punctul 2.1 litera (c) din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 pentru fiecare dintre ultimii șapte ani.

(5) De asemenea, raportul EFSA concluzionează că, pe baza sensibilității testelor din evaluările anterioare ale testelor de diagnostic prin screening realizate de către EFSA și IRMM, intențiile Cehiei privind supravegherea scrapiei clasice în viitor ar respecta punctul 2.2 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.

(6) Ținând cont de raportul EFSA și de rezultatul favorabil al evaluării de către Comisie a cererii menționate cu privire la celelalte criterii prevăzute la punctul 2.1 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, Cehia trebuie să fie menționată ca stat membru cu un risc neglijabil de scrapie clasică.

(7) Prin urmare, punctul 2.3 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 trebuie modificat pentru a adăuga Cehia pe lista statelor membre cu statut de risc neglijabil de scrapie clasică.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.