Recitale
(1) La 9 octombrie 2023, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2023/2147.
(2) La 27 noiembrie 2023, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a emis o declarație în numele Uniunii cu privire la situația din Sudan, prin care Uniunea și statele sale membre și-au reiterat condamnarea cu fermitate a faptului că luptele continuă între forțele armate sudaneze și forțele de sprijin rapid, alături de milițiile lor afiliate. De asemenea, Uniunea deplânge escaladarea dramatică a violenței și pierderile iremediabile de vieți omenești în Darfur și în întreaga țară, precum și încălcările dreptului internațional al drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar.
(3) Dată fiind gravitatea situației, ar trebui să fie adăugate șase entități pe lista persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) 2023/2147.
(4) Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) 2023/2147 ar trebui să fie modificată în consecință,