Articolul 1
(1) Prin prezentul regulament, se instituie o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și cu o greutate de peste 35 g/m2, excluzând discurile din fibră de sticlă, încadrate în prezent la codurile NC ex 7019 63 00, ex 7019 64 00, ex 7019 65 00, ex 7019 66 00 și ex 7019 69 90 (codurile TARIC 7019630019, 7019640019, 7019650018, 7019660018 și 7019699019), originare din Republica Populară Chineză. (2) Nivelul taxei antidumping definitive aplicabile prețului CIF net franco frontiera Uniunii, înainte de vămuire, pentru produsul descris la alineatul (1) și originar din Republica Populară Chineză se stabilește după cum urmează: Societatea Taxa (%) Cod adițional TARIC Yuyao Mingda Fiberglass Co., Ltd 62,9 B006 Grand Composite Co., Ltd și societatea afiliată Ningbo Grand Fiberglass Co., Ltd 48,4 B007 Yuyao Feitian Fiberglass Co., Ltd 60,7 B122 Societățile enumerate în anexă 57,7 B008 Toate celelalte importuri originare din Republica Populară Chineză 62,9 B999 (3) Aplicarea nivelurilor individuale ale taxelor specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea la autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, pe care trebuie să figureze o declarație datată și semnată de un reprezentant oficial al entității care emite respectiva factură, identificat prin numele și funcția acestuia, redactată după cum urmează: „Subsemnatul (Subsemnata), certific faptul că (volumul) de (produsul în cauză) vândut la export către Uniunea Europeană care face obiectul prezentei facturi a fost fabricat de către (denumirea și adresa întreprinderii) (cod adițional TARIC) în [țara în cauză]. Declar că informațiile furnizate în prezenta factură sunt complete și corecte.” În cazul în care nu se prezintă o astfel de factură, se aplică taxa aplicabilă pentru „toate celelalte importuri originare din Republica Populară Chineză”. (4) Taxa antidumping definitivă aplicabilă importurilor originare din Republica Populară Chineză, prevăzută la alineatul (2), se extinde la: — importurile de aceleași țesături cu ochiuri deschise expediate din India și Indonezia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din India sau Indonezia (codurile TARIC 7019630014, 7019630015, 7019640014, 7019640015, 7019650014, 7019650015, 7019660014, 7019660015, 7019699014 și 7019699015), — cu excepția celor produse de către: — Montex Glass Fibre Industries Pvt. Ltd (cod adițional TARIC B942), — Pyrotek India Pvt. Ltd (cod adițional TARIC C051), — SPG Glass Fibre Pvt. Ltd (cod adițional TARIC C205) și — Urja Products Private Limited (cod adițional TARIC C861); — importurile de aceleași țesături cu ochiuri deschise expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Malaysia (codurile TARIC 7019630011, 7019640011, 7019650011, 7019660011 și 7019699011); — importurile de aceleași țesături cu ochiuri deschise expediate din Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Taiwan sau Thailanda (codurile TARIC 7019630012, 7019630013, 7019640012, 7019640013, 7019650012, 7019650013, 7019660012, 7019660013, 7019699012 și 7019699013). (5) În lipsa unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale. (6) În cazul în care un nou producător-exportator din Republica Populară Chineză prezintă Comisiei suficiente dovezi care demonstrează faptul că: 1. nu a exportat către Uniune produsul descris la alineatul (1) în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2009 și 31 martie 2010 (perioada investigației inițiale); 2. nu este afiliat niciunui exportator sau producător din Republica Populară Chineză care face obiectul măsurilor antidumping instituite prin prezentul regulament și 3. a exportat efectiv în Uniune produsul în cauză sau și-a asumat o obligație contractuală irevocabilă de a exporta o cantitate importantă în Uniune după încheierea perioadei investigației inițiale, Comisia poate modifica anexa prin adăugarea noului producător-exportator pe lista societăților cooperante neincluse în eșantion, aplicându-i-se astfel nivelul taxei medii ponderate de 57,7 %.