Recitale
(1) La 20 iulie 2023, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1505 (2), prin care a fost stabilită o listă actualizată a persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 (denumită în continuare „lista”).
(2) La 7 decembrie 2023, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2765 (3), prin care au fost adăugate două persoane pe listă.
(3) Consiliul a comunicat, în măsura posibilului, tuturor persoanelor, grupurilor și entităților expunerile de motive care explică de ce au fost incluse pe listă.
(4) Prin intermediul unui aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Consiliul a informat persoanele, grupurile și entitățile incluse pe listă cu privire la faptul că a decis menținerea lor pe listă. De asemenea, Consiliul a informat persoanele, grupurile și entitățile cu privire la posibilitatea de a solicita Consiliului o expunere de motive pentru includerea lor pe listă, în cazul în care nu le fusese deja comunicată o astfel de expunere de motive.
(5) Consiliul a reexaminat lista în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001. La efectuarea reexaminării respective, Consiliul a ținut seama de observațiile transmise de cei vizați, precum și de informațiile actualizate primite din partea autorităților naționale competente privind statutul la nivel național al persoanelor fizice și al entităților care figurează pe listă.
(6) Consiliul a verificat faptul că autoritățile competente, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931/PESC (4), au adoptat decizii referitoare la toate persoanele, grupurile și entitățile care figurează pe listă ca urmare a implicării acestora în acte de terorism în sensul articolului 1 alineatul (3) din poziția comună menționată. Consiliul a concluzionat că măsurile restrictive specifice prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 ar trebui să se aplice în continuare persoanelor, grupurilor și entităților care intră sub incidența Poziției comune 2001/931/PESC.
(7) Consiliul a stabilit că o autoritate competentă în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931/PESC a adoptat o decizie cu privire la încă o persoană care a fost implicată în acte de terorism în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună menționată. Consiliul a concluzionat că măsurile prevăzute la articolele 2 și 3 din Poziția comună menționată ar trebui să se aplice persoanei respective.
(8) Lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 ar trebui să fie actualizată în consecință, iar Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1505 ar trebui să fie abrogat,