Recitale
(1) Articolele 168 și 168a din Directiva 2006/112/CE reglementează dreptul unei persoane impozabile de a deduce taxa pe valoarea adăugată (TVA) achitată pentru livrările de bunuri și prestările de servicii utilizate de persoana respectivă în scopul operațiunilor sale taxabile. Articolul 26 alineatul (1) litera (a) din aceeași directivă prevede obligația de declarare a TVA atunci când un bun care face parte din activele unei întreprinderi este utilizat în folosul propriu de către persoana impozabilă sau de personalul acesteia sau, mai general, în alte scopuri decât pentru desfășurarea activității.
(2) Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1493 a Consiliului (2), astfel cum a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1774 a Consiliului (3), Ungaria a fost autorizată, până la 31 decembrie 2024, să limiteze la 50 % dreptul de deducere a TVA aferentă cheltuielilor legate de autoturismele care nu sunt utilizate integral în interes de serviciu și Ungaria a fost autorizată să nu considere drept o prestare de servicii efectuată cu plată utilizarea în scopuri private a unui autoturism care face parte din activele comerciale ale unei persoane impozabile, în cazul în care autoturismul respectiv a făcut obiectul unei limitări autorizate în temeiul articolului 1 din decizia respectivă (denumită în continuare „măsura specială”).
(3) Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la 26 martie 2024, Ungaria a solicitat să fie autorizată, în conformitate cu articolul 395 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2006/112/CE, să aplice în continuare măsura specială (denumită în continuare „cererea”).
(4) În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a transmis cererea celorlalte state membre prin scrisoarea din 29 mai 2024. Prin scrisoarea din 30 mai 2024, Comisia a informat Ungaria că dispune de toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.
(5) În conformitate cu articolul 5 al doilea paragraf din Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1493, Ungaria a prezentat, împreună cu cererea, un raport care includea reexaminarea procentului stabilit pentru limitarea dreptului de deducere a TVA menționat la articolul 1 din decizia de punere în aplicare. Pe baza informațiilor disponibile în prezent, și anume experiența acumulată în urma auditurilor fiscale și datele statistice referitoare la utilizarea autoturismelor în scop personal, Ungaria declară că limita de 50 % este în continuare justificată și rămâne adecvată.
(6) Dat fiind efectul pozitiv al măsurii speciale asupra sarcinii administrative a contribuabililor și a autorităților fiscale prin simplificarea colectării TVA și prevenirea evaziunii fiscale generate prin ținerea incorectă a contabilității, Comisia consideră că este oportun ca măsura specială să fie prelungită. Prin urmare, Ungaria ar trebui să fie autorizată să aplice în continuare măsura specială până la 31 decembrie 2027.
(7) Măsura specială ar trebui să se limiteze la durata necesară pentru evaluarea eficacității sale și a caracterului adecvat al procentului aplicat.
(8) Măsura specială este proporțională cu obiectivele urmărite, și anume simplificarea procedurii de colectare a TVA și prevenirea anumitor forme de evaziune fiscală sau de evitare a obligațiilor fiscale, deoarece este limitată în timp și ca domeniu de aplicare. În plus, măsura specială nu generează riscul reorientării fraudei către alte sectoare sau către alte state membre.
(9) În cazul în care consideră că este necesară o prelungire a măsurii speciale ulterior anului 2027, Ungaria ar trebui să transmită Comisiei o cerere de prelungire, până la 31 martie 2027. Cererea respectivă ar trebui să fie însoțită de un raport privind aplicarea măsurii speciale, inclusiv în ceea ce privește reexaminarea procentului aplicat.
(10) În conformitate cu informațiile furnizate de Ungaria, măsura specială va avea doar un efect neglijabil asupra cuantumului total al încasărilor din impozite colectate de Ungaria în etapa de consum final și nu va afecta resursele proprii ale Uniunii provenite din TVA.
(11) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1493 ar trebui să fie modificată în consecință,