Recitale
(1) Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/593 a Consiliului (2), Italia a fost autorizată, până la 31 decembrie 2021, să introducă o măsură specială de derogare de la articolele 218 și 232 din Directiva 2006/112/CE (denumită în continuare „măsura specială”) în vederea implementării facturării electronice obligatorii pentru toate persoanele impozabile stabilite pe teritoriul Italiei, cu excepția persoanelor impozabile care beneficiază de scutirea acordată întreprinderilor mici, prevăzută la articolul 282 din directiva respectivă.
(2) Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/2251 a Consiliului (3), Italia a fost autorizată să aplice în continuare respectiva măsură specială până la 31 decembrie 2024 și domeniul de aplicare al măsurii speciale a fost extins pentru a include persoanele impozabile care beneficiază de scutirea aplicabilă întreprinderilor mici menționată la articolul 282 din Directiva 2006/112/CE.
(3) Printr-o scrisoare înregistrată de Comisie la 11 aprilie 2024, Italia a solicitat, în conformitate cu articolul 395 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2006/112/CE, autorizarea de a aplica în continuare măsura specială (denumită în continuare „cererea”).
(4) În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a transmis cererea celorlalte state membre prin scrisoarea din 12 septembrie 2024. Printr-o scrisoare din 13 septembrie 2024, Comisia a notificat Italiei faptul că dispune de toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.
(5) Potrivit Italiei, sistemul de facturare electronică obligatorie implementat, care direcționează toate facturile emise prin intermediul sistemului „Sistema di Interscambio”, gestionat de Agenția fiscală italiană, și-a atins pe deplin obiectivele, și anume combaterea fraudei și a evaziunii fiscale, simplificarea respectării normelor fiscale și eficientizarea colectării creanțelor fiscale, reducând astfel costurile administrative pentru întreprinderi.
(6) Prin urmare, Italia ar trebui să fie autorizată să aplice în continuare măsura specială până la 31 decembrie 2027. În cazul în care consideră necesară prelungirea măsurii speciale după 2027, Italia ar trebui să transmită Comisiei o cerere de prelungire. Cererea respectivă ar trebui să fie însoțită de un raport privind aplicarea măsurii speciale, inclusiv o evaluare a măsurii speciale din perspectiva eficienței acesteia în ceea ce privește combaterea fraudei și a evaziunii fiscale în domeniul TVA și simplificarea colectării creanțelor fiscale. În plus, respectivul raport ar trebui să evalueze efectele măsurii asupra persoanelor impozabile, în special asupra celor care beneficiază de scutirea acordată întreprinderilor mici prevăzută la articolul 282 din Directiva 2006/112/CE.
(7) Cu toate acestea, măsura specială ar trebui să înceteze să se aplice de la data aplicării unui sistem general privind facturarea electronică adoptat de Consiliu în temeiul articolului 113 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene sau al oricărei alte dispoziții relevante din tratatul respectiv, în cazul în care un astfel de sistem general devine aplicabil înainte de 31 decembrie 2027.
(8) Măsura specială nu ar trebui să aducă atingere dreptului clienților de a primi facturi pe suport de hârtie în cazul tranzacțiilor intracomunitare.
(9) În conformitate cu informațiile furnizate de Italia, măsura specială va avea doar un efect neglijabil asupra cuantumului global al încasărilor din impozite colectate de Italia în stadiul consumului final și nu va avea niciun efect negativ asupra resurselor proprii ale Uniunii care provin din TVA.
(10) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/593 ar trebui să fie modificată în consecință,