Începe proba gratuită

Decizie 2024/3139 · CELEX 32024D3139

Decizia (PESC) 2024/3139 a Consiliului din 16 decembrie 2024 de modificare a Deciziei (PESC) 2022/2319 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Haiti

Data act
16.12.2024
Intrare in vigoare
16.12.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202403139
Status
In vigoare
Haiti măsură restrictivă a UE persoane fizice sancțiuni economice sancțiuni internaționale

Recitale

(1) La 25 noiembrie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/2319.

(2) La 28 iulie 2023, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2023/1574 (2), prin care a fost modificată Decizia (PESC) 2022/2319, instituind un cadru specific pentru măsuri restrictive orientate împotriva persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor responsabile de acțiuni care amenință pacea, stabilitatea și securitatea în Haiti și de acțiuni care subminează democrația sau statul de drept în Haiti, precum și împotriva persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor asociate cu acestea.

(3) În concluziile sale din 17 octombrie 2024, Consiliul European a afirmat că rămâne extrem de preocupat de situația din Haiti. El a solicitat desfășurarea deplină a misiunii multinaționale de sprijin în materie de securitate pentru a ajuta poliția națională haitiană să combată violența bandelor și pentru a se oferi asistență în restabilirea statului de drept. De asemenea, Consiliul European a solicitat noi sancțiuni specifice împotriva persoanelor și entităților răspunzătoare pentru actele de violență, cu obiectivul de a contribui la restabilirea păcii, a securității, a stabilității, a democrației și a statului de drept în Haiti.

(4) Având în vedere înrăutățirea situației politice, economice, de securitate și umanitare din Haiti, inclusiv urmările escaladării violenței bandelor, a încălcărilor grave ale drepturilor omului comise necontenit de bande și a persistenței impunității în ceea ce privește autorii, trei persoane ar trebui să fie adăugate pe lista persoanelor fizice cărora li se aplică măsuri restrictive prevăzută în anexa II la Decizia (PESC) 2022/2319.

(5) Prin urmare, Decizia (PESC) 2022/2319 ar trebui să fie modificată în consecință,

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.