Începe proba gratuită

Decizie 2024/3135 · CELEX 32024D3135

Decizia (UE) 2024/3135 a Comisiei din 17 decembrie 2024 de aprobare, în numele Uniunii Europene, a unei modificări a Protocolului de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului durabil dintre Uniunea Europeană și Republica Islamică Mauritania

Data act
17.12.2024
Intrare in vigoare
19.12.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202403135
Status
In vigoare
acord (UE) acord de pescuit drept de pescuit Mauritania pescuit în mare pescuit sustenabil protocol la un acord revizuirea unui acord zonă de pescuit

Recitale

(1) În conformitate cu Decizia (UE) 2021/2123 a Consiliului (2), Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului durabil dintre Uniune și Mauritania și protocolul de punere în aplicare a acestuia au fost semnate la 15 noiembrie 2021 și se aplică cu titlu provizoriu de atunci.

(2) Articolul 14 alineatul (3) litera (c) din acordul de parteneriat autorizează comitetul mixt să aprobe modificări aduse protocolului de punere în aplicare și anexelor la acesta în ceea ce privește condițiile și modalitățile tehnice în baza cărora navele de pescuit ale Uniunii își desfășoară activitățile de pescuit. În conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din acord, deciziile comitetului mixt pot fi luate prin schimb de scrisori.

(3) Articolul 3 din Decizia (UE) 2022/1448 autorizează Comisia să aprobe, în numele Uniunii, modificări aduse protocolului de punere în aplicare adoptate de comitetul mixt instituit în temeiul articolului 14 din acord, în conformitate cu procedura și condițiile stabilite în anexa la decizia respectivă.

(4) În temeiul protocolului de punere în aplicare, flota Uniunii face obiectul unor obligații de debarcare și transbordare în porturile mauritane, astfel cum se detaliază în capitolul V din anexa I la protocolul de punere în aplicare.

(5) În ceea ce privește obligațiile de debarcare, comandantul unei nave a Uniunii va transmite o notificare Gărzii de coastă mauritane (GCM) și autorităților portuare ale portului mauritan în care dorește să debarce captura cu cel puțin 24 de ore înainte de debarcare. Ca răspuns la notificare, GCM va transmite, în următoarele 12 ore, consimțământul său comandantului navei sau reprezentantului acestuia prin fax sau e-mail.

(6) În ceea ce privește transbordarea, comandantul unei nave a Uniunii va transmite o notificare GCM și autorităților portuare din portul în care dorește să transbordeze captura cu cel puțin 24 de ore (48 de ore pentru navele de pescuit ton) înainte de transbordare. Ca răspuns la notificarea menționată mai sus, GCM va transmite, în următoarele 12 ore, consimțământul său comandantului navei sau reprezentantului acestuia prin fax sau e-mail.

(7) De la începutul anului 2023, industria pescuitului din Uniune a informat în mod repetat că GCM nu are capacitatea de a-și transmite consimțământul în timp util, din cauza congestionării porturilor mauritane și a incapacității de a furniza serviciile tehnice și operaționale. Întârzierile rezultate creează un risc pentru produsele provenite din industria pescuitului din Uniune. Deși autoritățile mauritane lucrează la îmbunătățirea situației, Uniunea și autoritățile mauritane au discutat faptul că, în așteptarea unei soluții pentru rezolvarea întârzierilor, ar trebui prevăzută o derogare de la obligația de debarcare pentru aceste cazuri.

(8) La 8 decembrie 2023, comitetul mixt care funcționează în temeiul acordului și al protocolului de punere în aplicare a convenit să examineze o propunere de derogare de la obligațiile de debarcare și transbordare, care ar permite operatorilor să își debarce produsele în alte porturi în cazul unor întârzieri considerabile, pentru a combate riscurile la adresa calității produselor pescărești.

(9) Comisia a pregătit o propunere de modificare a capitolului V din anexa I prin includerea unei noi secțiuni care să prevadă o excepție de la obligația de debarcare și transbordare în cazul în care timpul de așteptare pentru operațiunile de debarcare sau transbordare depășește 24 de ore de la data și ora specificate în notificare.

(10) Propunerea de modificare a fost transmisă Consiliului la 14 mai 2024, în conformitate cu punctul 2 din anexa la Decizia (UE) 2022/1448. Consiliul a evaluat propunerea în conformitate cu punctul 3 din anexa respectivă și nu a formulat obiecții.

(11) Decizia ar urma să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru a permite operatorilor să își debarce produsele în alte porturi în cazul unor întârzieri considerabile și pentru a combate orice risc la adresa calității produselor pescărești.

(12) Comitetul mixt a decis să aprobe modificarea propusă prin schimb de scrisori. Scrisorile au fost transmise la 6 septembrie, respectiv la 30 septembrie 2024.

(13) Modificarea protocolului trebuie aprobată în numele Uniunii,

Articolul 1

Modificarea Protocolului privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului durabil dintre Uniunea Europeană și Republica Islamică Mauritania, adoptată de comitetul mixt prin schimb de scrisori la 6 septembrie și, respectiv, la 30 septembrie 2024, se aprobă în numele Uniunii. Modificarea protocolului este anexată la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.