Recitale
(1) La data de 13 martie 2024 Consiliul guvernatorilor a hotărât să aducă modificări cadrului operațional pentru implementarea politicii monetare. Remunerarea diferenței dintre valoarea activelor identificabile ale unei bănci centrale naționale și valoarea bazei de calcul a acesteia ar trebui modificată pentru a minimiza efectul asupra venitului monetar generat de modificările pozițiilor de active financiare nete ale băncii centrale naționale. În plus, creanțele și angajamentele intra-Eurosistem ar trebui remunerate prin aplicarea unui criteriu obiectiv pentru definirea costului banilor. În acest context, rata dobânzii la facilitatea de depozit este considerată adecvată.
(2) În bilanțul armonizat (BA) soldurile Eurosistemului nu ar trebui raportate nici de băncile centrale naționale la postul de pasiv 10.2 din BA „Creanțe legate de emisiunea de certificate de creanță ale BCE”, nici de BCE la postul de activ 9.3 din BA „Creanțe legate de emisiunea de certificate de creanță ale BCE”. Postul de pasiv 10.2 din BA ar trebui să raporteze angajamentele din TARGET separat de alte angajamente intra-Eurosistem, care ar trebui raportate la postul de pasiv 10.4 din BA „Alte angajamente în cadrul Eurosistemului (net)”. În mod similar, postul de activ 9.3 din BA ar trebui să raporteze creanțele din TARGET separat de alte creanțe intra-Eurosistem. În scopul alocării venitului monetar, structura bazei de calcul și lista activelor identificabile ar trebui modificate pentru a reflecta aceste aspecte.
(3) În consecință, Decizia (UE) 2016/2248 a Băncii Centrale Europene (BCE/2016/36) (1) ar trebui modificată în mod corespunzător,