Începe proba gratuită

Decizie 2024/2152 · CELEX 32024D2152

Decizia (UE) 2024/2152 a Consiliului din 15 iulie 2024 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea cu titlu provizoriu a Protocolului de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Cabo Verde (2024-2029)

Data act
15.07.2024
Intrare in vigoare
15.07.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202402152
Status
In vigoare
acord (UE) acord de pescuit acord interimar (UE) Cabo Verde cotă de pescuit drept de pescuit pescuit în mare protocol la un acord semnarea unui acord zonă de captură a peștelui

Recitale

(1) Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Capului Verde (1) (denumit în continuare „acordul”), aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 2027/2006 al Consiliului (2), a intrat în vigoare la 30 martie 2007. Protocolul la acord, prin care s-au stabilit posibilitățile de pescuit și contribuția financiară prevăzute în acord, a expirat la 19 mai 2024.

(2) La 19 decembrie 2023, Consiliul a adoptat o decizie prin care Comisia a fost autorizată să înceapă negocieri cu Republica Cabo Verde în vederea încheierii unui nou protocol (denumit în continuare „protocolul”) privind punere în aplicare a acordului.

(3) Comisia a negociat, în numele Uniunii, un nou protocol privind punerea în aplicare a acordului. La finalizarea negocierilor, protocolul a fost parafat la 15 aprilie 2024.

(4) Obiectivele protocolului sunt de a permite navelor din Uniune să-și desfășoare activitățile de pescuit în zona de pescuit a Republicii Cabo Verde și de a permite Uniunii și Republicii Cabo Verde să colaboreze îndeaproape pentru a promova în continuare dezvoltarea unei politici sustenabile în domeniul pescuitului și exploatarea responsabilă a resurselor piscicole în zona de pescuit a Republicii Cabo Verde. Această colaborare contribuie, de asemenea, la crearea unor condiții de muncă decente în sectorul pescuitului.

(5) Protocolul prevede posibilități de pescuit pentru navele din Uniune în apele Republicii Cabo Verde, pe baza celor mai bune avize științifice disponibile și în conformitate cu măsurile de conservare și gestionare adoptate de Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic.

(6) Prin urmare, protocolul ar trebui să fie semnat în numele Uniunii, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(7) Protocolul ar trebui să se aplice cât mai curând posibil, având în vedere importanța economică a activităților de pescuit ale Uniunii în zona de pescuit a Republicii Cabo Verde și necesitatea de a se reduce pe cât posibil durata de întrerupere a acestor activități.

(8) Prin urmare, protocolul ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu de la data semnării sale.

(9) În conformitate cu tratatele, Comisia ar trebui să asigure semnarea protocolului, sub rezerva încheierii acestuia.

(10) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și a emis un aviz la 5 iulie 2024,

Articolul 1

Se autorizează semnarea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Cabo Verde (2024-2029) (denumit în continuare „protocolul”), sub rezerva încheierii protocolului menționat (4).

Articolul 2

Comisia asigură semnarea protocolului, sub rezerva încheierii acestuia.

Articolul 3

Protocolul se aplică cu titlu provizoriu, în conformitate cu articolul 17, de la data semnării sale, până la intrarea sa în vigoare.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.