Recitale
(1) La 29 aprilie 2024, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocieri cu Ucraina în vederea unui acord de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană și Ucraina privind transportul rutier de mărfuri din 29 iunie 2022 (1) (denumit în continuare „acordul”).
(2) Negocierile privind Acordul dintre Uniunea Europeană și Ucraina de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană și Ucraina privind transportul rutier de mărfuri din 29 iunie 2022 (denumit în continuare „acordul de modificare”) s-au încheiat cu succes la 31 mai 2024.
(3) Acordul s-a dovedit a fi esențial pentru Ucraina, deoarece a sprijinit societatea și economia acestei țări prin faptul că le-a permis operatorilor de transport rutier de mărfuri din Uniune și din Ucraina să efectueze operațiuni de transport de mărfuri către Ucraina și pe teritoriul acesteia, precum și către și dinspre Uniune și a susținut astfel culoarele de solidaritate pentru Ucraina. Efectele sale rămân de asemenea pozitive și pentru Uniune, în special pentru exporturile Uniunii către Ucraina.
(4) Având în vedere circumstanțele excepționale și unice care necesită semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a acordului de modificare și în conformitate cu tratatele, este oportun ca Uniunea să exercite temporar competența partajată relevantă care îi este conferită prin tratate. Orice efect al prezentei decizii asupra repartizării competențelor între Uniune și statele membre ar trebui să fie strict limitat în timp. Competența exercitată de Uniune în temeiul prezentei decizii și al acordului ar trebui, prin urmare, să fie exercitată numai în perioada de aplicare a acordului. În consecință, competența partajată astfel exercitată va înceta să fie exercitată de către Uniune de îndată ce acordul încetează să se aplice. Fără a aduce atingere altor măsuri ale Uniunii și sub rezerva respectării acestora, competența respectivă va fi ulterior exercitată din nou de statele membre, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În plus, se reamintește faptul că, astfel cum se prevede în Protocolul privind exercitarea competențelor partajate, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la TFUE, în prezenta decizie domeniul de aplicare al exercitării competenței Uniunii include numai elementele reglementate de prezenta decizie și de acord, și nu întregul domeniu. Exercitarea competenței Uniunii prin prezenta decizie nu aduce atingere competențelor respective ale Uniunii și ale statelor membre în ceea ce privește orice negociere, semnare sau încheiere în curs sau viitoare a unor acorduri internaționale în respectivul domeniu cu orice altă țară terță.
(5) În cadrul reuniunii comitetului mixt care a avut loc la 18 decembrie 2023, s-a concluzionat că acordul își îndeplinește scopul preconizat și că se menține valabilitatea condițiilor care stau la baza acordului. Cu toate acestea, în cadrul aceleiași reuniuni a comitetului mixt, părțile au luat act, de asemenea, de mai multe aspecte care decurg din aplicarea și punerea în aplicare a acordului și din posibilul impact al acestuia la nivel local asupra sectorului transportului rutier din Uniune. Prin urmare, sunt necesare modificări limitate ale acordului, pentru a facilita asigurarea respectării acestuia și pentru a consolida punerea sa în aplicare.
(6) Pentru ca atât Uniunea, cât și Ucraina să beneficieze în continuare de efectele pozitive ale acordului în ceea ce privește facilitarea transportului rutier de mărfuri între și prin Ucraina și Uniune, modificările aduse acordului ar trebui să includă prelungirea acestuia până la 30 iunie 2025, cu posibilitatea unei reînnoiri tacite pentru o perioadă de șase luni.
(7) În prezent, acordul se aplică până la 30 iunie 2024. Condițiile care justifică încheierea acordului sunt în continuare valabile, în special perturbările importante cu care se confruntă sectorul transporturilor din Ucraina în urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Prin urmare, acordul de modificare, care, printre altele, prevede prelungirea acordului, ar trebui să fie semnat de urgență în numele Uniunii, sub rezerva încheierii acestuia.
(8) Este de asemenea oportun să se prevadă componența grupului de lucru ad-hoc pentru punerea în practică a acordului, care funcționează sub autoritatea comitetului mixt.
(9) Pentru a asigura continuitatea efectelor benefice ale acordului asupra transportului de mărfuri și pentru a evita perturbarea exportului de produse ucrainene, acordul de modificare ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din acord, până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea sa în vigoare.
(10) În conformitate cu tratatele, Comisa ar trebui să asigure semnarea acordului de modificare, sub rezerva încheierii acestuia,