Recitale
(1) Convenția privind aviația civilă internațională (denumită în continuare „Convenția de la Chicago”), care reglementează transportul aerian internațional, a intrat în vigoare la 4 aprilie 1947. Prin această convenție a fost înființată Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI). Statele membre ale Uniunii sunt state contractante la Convenția de la Chicago și membre ale OACI.
(2) Memorandumul de cooperare dintre Uniune și OACI de instituire a unui cadru de cooperare consolidată (1) (denumit în continuare „memorandumul de cooperare”) a intrat în vigoare la 29 martie 2012.
(3) În temeiul memorandumului de cooperare, comitetul mixt instituit prin acesta poate adopta anexe la memorandumul de cooperare.
(4) Cu ocazia următoarei sale reuniuni, comitetul mixt UE-OACI urmează să adopte o decizie privind adoptarea unei anexe IV la memorandumul de cooperare referitoare la consolidarea capacităților, asistența tehnică și sprijinul pentru punerea în aplicare. Respectiva nouă anexă IV urmează să prevadă instituirea unui dialog periodic privind consolidarea capacităților, asistența tehnică și activitățile de sprijin pentru punerea în aplicare, inclusiv activitățile de formare, în domeniile vizate de memorandumul de cooperare, în vederea realizării de sinergii și, după caz, a coordonării respectivelor activități.
(5) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul comitetului mixt în ceea ce privește adoptarea noii anexe IV privind consolidarea capacităților, asistența tehnică și sprijinul pentru punerea în aplicare, prin sprijinirea adoptării acesteia, întrucât aceasta va fi obligatorie pentru Uniune,
(1) întrucât este necesară includerea în memorandumul de cooperare a unei anexe privind consolidarea capacităților, asistența tehnică și sprijinul pentru punerea în aplicare, în domeniile vizate de memorandumul de cooperare,