Recitale
(1) În temeiul articolului 10 alineatul (1) din Acțiunea comună 2005/889/PESC, Comitetul politic și de securitate (COPS) este autorizat, în conformitate cu articolul 38 al treilea paragraf din tratat, să adopte deciziile relevante în scopul exercitării controlului politic și a conducerii strategice a Misiunii de asistență la frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah), inclusiv decizia de numire a șefului misiunii.
(2) La 25 octombrie 2023, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2023/2443 (2) de numire a doamnei Nataliya APOSTOLOVA în calitatea de șef al misiunii EU BAM Rafah pentru perioada 1 noiembrie 2023-30 iunie 2024.
(3) La 25 iunie 2024, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2024/1806 (3) de modificare a Acțiunii comune 2005/889/PESC și de prelungire a mandatului EU BAM Rafah pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025.
(4) La 11 iunie 2024, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a propus prelungirea mandatului doamnei Nataliya APOSTOLOVA de șef al misiunii EUBAM Rafah de la 1 iulie 2024 până la 30 iunie 2025,