Recitale
(1) Prin decizia din 5 iunie 2003, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu țările terțe în vederea înlocuirii anumitor dispoziții din acordurile bilaterale existente cu un acord la nivelul Uniunii.
(2) În acest sens, Comisia a negociat, în numele Uniunii, un acord cu Republica Populară Bangladesh privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene (denumit în continuare „acordul”). Negocierile au fost încheiate cu succes prin parafarea acordului la 27 februarie 2015.
(3) Obiectivul acordului este de a aduce în concordanță cu dreptul Uniunii acordurile bilaterale privind serviciile aeriene încheiate între opt state membre și Republica Populară Bangladesh.
(4) Prin urmare, acordul ar trebui semnat în numele Uniunii, sub rezerva încheierii sale.
(5) Pentru ca acordul să poată produce beneficii cât mai curând posibil, acesta ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu,