Recitale
(1) Tratatul de instituire a Comunității Energiei (denumit în continuare „tratatul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 2006/500/CE a Consiliului din 29 mai 2006 (1) și a intrat în vigoare la 1 iulie 2006.
(2) În temeiul articolului 47 din tratat, Consiliul ministerial ia măsuri care, în temeiul articolului 76 din respectivul tratat, pot fi adoptate sub forma unei decizii sau a unei recomandări.
(3) Consiliul ministerial va adopta o serie de acte, enumerate în anexa la prezenta decizie, care se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 218 alineatul (9) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cu privire la care reprezentanții Uniunii urmează să voteze.
(4) Scopul actelor avute în vedere este de a facilita realizarea obiectivelor tratatului și funcționarea Secretariatului Comunității Energiei de la Viena, care, printre altele, oferă sprijin administrativ Consiliului ministerial.
(5) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului ministerial în ceea ce privește actele enumerate în anexa la prezenta decizie, întrucât respectivele acte vor avea efecte juridice pentru Uniune,
(1) întrucât Statutul funcționarilor Comunității Energiei trebuie modificat pentru a oferi mai multă claritate în ceea ce privește normele de numire și de evaluare a performanței, salariile și prestațiile sociale, arbitrajul litigiilor privind personalul Secretariatului Comunității Energiei și aplicabilitatea acestui Statut al funcționarilor pentru directorul Secretariatului Comunității Energiei,
(2) întrucât normele Comunității Energiei privind recrutarea, condițiile de muncă și echilibrul geografic al personalului Secretariatului Comunității Energiei trebuie modificate pentru a asigura alinierea la modificările sus-menționate ale Statutului funcționarilor,
(3) întrucât este necesar să se prevadă dispoziții tranzitorii pentru a asigura securitatea juridică cu privire la aplicabilitatea acestor modificări pentru directorul actual al Secretariatului Comunității Energiei în cursul mandatului său actual,
(1) întrucât bugetul Comunității Energiei pentru anii 2022-2023 urmează să fie modificat pentru a ajusta nivelul salarial al directorului, pentru a-l aduce la un nivel proporțional cu responsabilitatea asumată și cu sarcinile executate în cadrul acestui buget,
(1) întrucât actul de numire a actualului director al Secretariatului Comunității Energiei, emis de președinte la 29 decembrie 2021, trebuie să fie, de asemenea, modificat în conformitate cu anexa, pentru a reflecta durata modificată a mandatului directorului și salariul ajustat și pentru a include condițiile de angajare care se aplică până la expirarea primului mandat al actualului director,
(2) întrucât actul de numire modificat trebuie emis de Consiliul ministerial reprezentat de președinte la data adoptării prezentului act procedural,
(1) întrucât Consiliul ministerial trebuie să adopte un buget care să acopere cheltuielile operaționale ale Comunității Energiei necesare pentru funcționarea instituțiilor sale,
(2) întrucât fiecare parte trebuie să contribuie la bugetul Comunității Energiei prevăzut în anexa IV la Tratatul de instituire a Comunității Energiei,
(1) 1. Consiliul ministerial adoptă organigrama Secretariatului pe baza unei propuneri a directorului Secretariatului;
(2) 2. Organigrama Secretariatului aplicabilă în prezent datează de la 15 decembrie 2022 și trebuie actualizată.
(1) întrucât normele bugetare ale Comunității Energiei prevăd împuternicirea directorului pentru a reprezenta Comunitatea Energiei și pentru a acționa în numele acesteia în scopul execuției bugetului Comunității Energiei și al funcționării sale curente, în special în interacțiunea cu băncile,