Recitale
(1) La 31 martie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2020/472, prin care s-a instituit și lansat o operație militară a Uniunii Europene în zona Mării Mediterane (EUNAVFOR MED IRINI).
(2) În temeiul articolului 8 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2020/472, Consiliul a autorizat Comitetul politic și de securitate (COPS) să ia decizii privind numirea comandantului forței UE pentru EUNAVFOR MED IRINI.
(3) La 26 septembrie 2023, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2023/2078 (2) privind numirea contraamiralului de flotilă Konstantinos BAKALAKOS în calitatea de comandant al forței UE pentru EUNAVFOR MED IRINI începând cu 1 octombrie 2023.
(4) La 29 februarie 2024, autoritățile militare italiene au propus numirea căpitanului de marină Armando Paolo SIMI ca succesor al contraamiralului de flotilă Konstantinos BAKALAKOS în calitatea de comandant al forței UE pentru EUNAVFOR MED IRINI. Comandantul operației UE a sprijinit respectiva numire propusă.
(5) La 6 martie 2024, Comitetul militar al UE (CMUE) a sprijinit recomandarea autorităților militare italiene și a convenit ca căpitanul de marină Armando Paolo SIMI să fie numit comandant al forței UE pentru EUNAVFOR MED IRINI. Președintele CMUE a indicat că este de așteptat ca căpitanul de marină Armando Paolo SIMI să fie promovat la gradul de contraamiral atunci când este numit comandant al forței UE. Comandantul operației UE a indicat că data numirii ar trebui să fie 5 aprilie 2024.
(6) Ar trebui să fie adoptată o decizie privind numirea contraamiralului Armando Paolo SIMI în calitatea de comandant al forței UE pentru EUNAVFOR MED IRINI.
(7) Decizia (PESC) 2023/2078 ar trebui să fie abrogată,