Începe proba gratuită

Decizie 2024/435 · CELEX 32024D0435

Decizia (UE) 2024/435 a Consiliului din 29 ianuarie 2024 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt CETA instituit în temeiul Acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) între Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, în ceea ce privește adoptarea unei interpretări a articolului 8.10, a anexei 8-A, a articolului 8.9 și a articolului 8.39 din acord, în conformitate cu articolul 26.1 alineatul (5) litera (e) din acord

Data act
29.01.2024
Intrare in vigoare
29.01.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202400435
Status
In vigoare
acord comercial acord comercial (UE) acord economic arbitraj internațional Canada comitet mixt (UE) cooperare comercială cooperare economică interpretarea dreptului investiții

Recitale

(1) Decizia (UE) 2017/37 a Consiliului (1) prevede semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „acordul”). Acordul a fost semnat la data de 30 octombrie 2016.

(2) Decizia (UE) 2017/38 a Consiliului (3) prevede aplicarea cu titlu provizoriu a unor părți din acord. Acordul se aplică cu titlu provizoriu din 21 septembrie 2017.

(3) În temeiul articolului 26.1 alineatul (5) litera (e) din acord, Comitetul mixt CETA are competența de a adopta interpretări ale dispozițiilor acordului, care vor fi obligatorii pentru tribunalele stabilite în temeiul secțiunii F din capitolul opt (Soluționarea litigiilor între investitori și stat) și al capitolului douăzeci și nouă (Soluționarea litigiilor).

(4) În temeiul articolului 10 alineatul (3) din regulamentul său de procedură anexat la Decizia (UE) 2018/1062 a Consiliului (4), Comitetul mixt CETA are competența de a adopta interpretări ale acordului.

(5) Comitetul mixt CETA urmează să adopte, printr-o procedură scrisă, o interpretare a articolului 8.10, a anexei 8-A, a articolului 8.9 și a articolului 8.39 din acord.

(6) Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt CETA pe baza proiectului de interpretare anexat al Comitetului mixt CETA, întrucât acesta clarifică articolul 8.10, anexa 8-A, articolul 8.9 și articolul 8.39 din acord,

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt CETA în ceea ce privește adoptarea unei interpretări a articolului 8.10, a anexei 8-A, a articolului 8.9 și a articolului 8.39 din acord, în conformitate cu articolul 26.1 alineatul (5) litera (e) din acesta, se bazează pe proiectul de interpretare al Comitetului mixt CETA atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

După adoptare, interpretarea menționată la articolul 1 se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.