Începe proba gratuită

Decizie 2024/420 · CELEX 32024D0420

Decizia (UE) 2024/420 a Consiliului din 23 ianuarie 2024 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere UE-Albania cu privire la înființarea unor comitete consultative mixte, cu Comitetul Economic și Social European și, respectiv, cu Comitetul Regiunilor, și cu privire la modificarea regulamentului de procedură al Consiliului de stabilizare și de asociere

Data act
23.01.2024
Intrare in vigoare
23.01.2024
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202400420
Status
In vigoare
Albania comitet mixt (UE) Comitetul Economic și Social European Comitetul European al Regiunilor consiliu de asociere (UE) regulament interior

Recitale

(1) Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Albania, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 2009/332/CE, Euratom a Consiliului și a Comisiei (2) și a intrat în vigoare la 1 aprilie 2009.

(2) Articolul 116 din acord înființează un Consiliu de stabilizare și de asociere (denumit în continuare „Consiliul de stabilizare și de asociere”).

(3) Articolul 117 alineatul (2) din acord prevede că Consiliul de stabilizare și de asociere își stabilește regulamentul de procedură.

(4) Articolul 120 alineatul (4) din acord prevede posibilitatea Consiliului de stabilizare și de asociere de a decide să înființeze alte comitete sau organisme speciale care îl pot asista în exercitarea atribuțiilor sale. Aceeași dispoziție prevede, de asemenea, că, în regulamentul său de procedură, Consiliul de stabilizare și de asociere stabilește componența, sarcinile și modul de funcționare al comitetelor sau organismelor în cauză.

(5) Autoritățile albaneze și-au exprimat interesul de a înființa două comitete consultative mixte, unul cu Comitetul Economic și Social European și unul cu Comitetul Regiunilor.

(6) Obiectivul comitetelor consultative mixte respective este acela de a asista Consiliul de stabilizare și de asociere în vederea promovării dialogului și cooperării dintre partenerii sociali și alte organizații ale societății civile din Uniune și din Albania și dintre autoritățile locale și, respectiv, regionale din Uniune și din Albania.

(7) Uniunea a început negocieri de aderare cu Albania la 19 iulie 2022. Intensificarea dialogului de politică în contextul acordului va fi benefică pentru obținerea de progrese de către Albania pe calea către UE, în special prin consolidarea relațiilor dintre autorități de la nivel local și regional, precum și cu partenerii sociali și alte organizații ale societății civile din Uniune și din Albania.

(8) Prin urmare, ar trebui să se înființeze comitetele consultative mixte preconizate cu Comitetul Economic și Social European și, respectiv, cu Comitetul Regiunilor prin modificarea regulamentului de procedură al Consiliului de stabilizare și de asociere, astfel cum se prevede la articolul 120 alineatul (4) din acord.

(9) Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere cu privire la modificarea regulamentului de procedură al Consiliului de stabilizare și de asociere, întrucât modificarea respectivă va avea efecte juridice pentru Uniune,

(1) Dialogul și cooperarea dintre partenerii sociali și alte organizații ale societății civile, precum și dintre autoritățile regionale și locale din Uniunea Europeană și cele din Republica Albania (denumită în continuare „Albania”) pot contribui în mod semnificativ la dezvoltarea relațiilor dintre acestea și la integrarea Europei.

(2) Este oportun ca o astfel de cooperare să fie organizată prin înființarea a două comitete consultative mixte: (a) unul între Comitetul Economic și Social European, pe de o parte, și partenerii sociali și alte organizații ale societății civile din Albania, pe de altă parte; și (b) unul între Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene, pe de o parte, și reprezentanții aleși ai autorităților locale și regionale din Albania, pe de altă parte.

(3) Prin urmare, regulamentul de procedură al Consiliului de stabilizare și de asociere, adoptat prin Decizia nr. 1/2009, ar trebuie să fie modificat pentru a înființa, în temeiul articolului 120 alineatul (4) din acord, comitetul consultativ mixt preconizat cu Comitetul Economic și Social European și, respectiv, comitetul consultativ mixt preconizat cu Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene,

Articolul 1

Poziția pe care urmează să o adopte în numele Uniunii în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere instituit prin articolul 116 din Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Albania, pe de altă parte (denumit în continuare „Consiliul de stabilizare și de asociere”), în ceea ce privește înființarea comitetelor consultative mixte cu Comitetul Economic și Social European și, respectiv, cu Comitetul Regiunilor, și în ceea ce privește modificarea regulamentului de procedură al Consiliului de stabilizare și de asociere se bazează pe proiectul de decizie a Consiliului de stabilizare și de asociere atașat la prezenta decizie. Reprezentanții Uniunii pot accepta modificări minore ale proiectului de decizie respectiv fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Articolul 1

În Decizia nr. 1/2009, se adaugă următoarele articole: „Articolul 14 Comitetul consultativ mixt cu Comitetul Economic și Social European (1) Se înființează un comitet consultativ mixt cu Comitetul Economic și Social European, care are sarcina de a asista Consiliul de stabilizare și de asociere în ceea ce privește promovarea dialogului și a cooperării dintre partenerii sociali și alte organizații ale societății civile din Uniunea Europeană și din Albania. Un astfel de dialog și o astfel de cooperare includ toate aspectele relevante ale relațiilor dintre Uniunea Europeană și Albania care apar în contextul punerii în aplicare a Acordului de stabilizare și de asociere. Dialogul și cooperarea vizează în special: (a) pregătirea angajatorilor, a angajaților și a altor organizații ale societății civile din Albania pentru activitățile din cadrul viitoarei aderări la Uniunea Europeană; (b) pregătirea angajatorilor, a angajaților și a altor organizații ale societății civile din Albania pentru a participa la lucrările Comitetului Economic și Social European după aderarea Albaniei; (c) schimbul de informații pe teme curente de interes comun, în special în ceea ce privește situația procesului de aderare, precum și pregătirea angajatorilor, a angajaților și a altor organizații ale societății civile din Albania pentru procesul respectiv; (d) încurajarea schimburilor de experiență și a dialogului structurat dintre angajatorii, angajații și alte organizații ale societății civile din Albania și angajatorii, angajații și alte organizații ale societății civile din statele membre, inclusiv prin crearea de rețele în domenii specifice în care contactele directe și cooperarea s-ar putea dovedi a fi cea mai eficace modalitate de soluționare a anumitor probleme; (e) discutarea oricărei alte chestiuni apărute în contextul punerii în aplicare a Acordului de stabilizare și de asociere, inclusiv în legătură cu procesul de aderare a Albaniei. (2) Comitetul consultativ mixt cu Comitetul Economic și Social European este compus din șase reprezentanți ai Comitetului Economic și Social European și șase reprezentanți ai partenerilor sociali și ai altor organizații ale societății civile din Albania. Pot fi invitate să participe și persoane cu statut de observator. (3) Comitetul consultativ mixt cu Comitetul Economic și Social European își îndeplinește sarcinile pe baza consultării acestuia de către Consiliul de stabilizare și de asociere sau, în ceea ce privește promovarea dialogului dintre sferele economice și sociale, din proprie inițiativă. (4) Membrii sunt aleși de așa manieră încât comitetul consultativ mixt instituit cu Comitetul Economic și Social European să reflecte cât mai fidel posibil diferiții parteneri sociali și alte organizații ale societății civile din Uniunea Europeană și din Albania. Numirile oficiale ale membrilor din Albania se efectuează de către guvernul Albaniei, pe baza propunerilor făcute de partenerii sociali și de alte organizații ale societății civile. Aceste propuneri se bazează pe proceduri incluzive și transparente de selecție din rândul partenerilor sociali și al altor organizații ale societății civile. (5) Comitetul consultativ mixt cu Comitetul Economic și Social European este prezidat în comun de un membru al Comitetului Economic și Social European și de un reprezentant al partenerilor sociali și al altor organizații ale societății civile din Albania. (6) Comitetul consultativ mixt cu Comitetul Economic și Social European își stabilește regulamentul de procedură. (7) Comitetul Economic și Social European, pe de o parte, și guvernul Albaniei, pe de altă parte, suportă, fiecare, cheltuielile aferente participării delegaților lor la reuniunile comitetului consultativ mixt și ale grupurilor de lucru ale acestuia legate de personal, deplasări și diurnă. (8) Celelalte cheltuieli legate de organizarea reuniunilor sunt suportate de partea care găzduiește reuniunile. Articolul 15 Comitetul consultativ mixt cu Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene (1) Se înființează un comitet consultativ mixt cu Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene, care are sarcina de a asista Consiliul de stabilizare și de asociere în ceea ce privește promovarea dialogului și a cooperării dintre autoritățile locale și regionale din Uniunea Europeană și din Albania. Un astfel de dialog și o astfel de cooperare includ toate aspectele relevante ale relațiilor dintre Uniunea Europeană și Albania care apar în contextul punerii în aplicare a Acordului de stabilizare și de asociere. Dialogul și cooperarea vizează în special: (a) pregătirea autorităților locale și regionale din Albania pentru activitățile din cadrul viitoarei aderări la Uniunea Europeană; (b) pregătirea autorităților locale și regionale din Albania pentru a participa la lucrările Comitetului Regiunilor al Uniunii Europene (denumit în continuare «Comitetul Regiunilor») după aderarea Albaniei; (c) schimbul de informații pe teme actuale de interes comun, în special în ceea ce privește situația politicii regionale europene și a procesului de aderare, precum și pregătirea autorităților locale și regionale din Albania pentru politica și procesul respectiv; (d) încurajarea unui dialog structurat multilateral între autoritățile locale și regionale din Albania și autoritățile locale și regionale din statele membre ale Uniunii Europene (denumite în continuare «statele membre»), inclusiv prin crearea de rețele în domenii specifice în care contactele directe și cooperarea dintre autoritățile locale și regionale din Albania și autoritățile locale și regionale din statele membre s-ar putea dovedi a fi cea mai eficace modalitate de soluționare a anumitor chestiuni de interes comun; (e) efectuarea unui schimb regulat de informații privind cooperarea interregională dintre autoritățile locale și regionale din Albania și autoritățile locale și regionale din statele membre; (f) încurajarea schimbului de experiență și de cunoștințe în domeniul politicii regionale și a intervențiilor structurale între autoritățile locale și regionale din Albania și autoritățile locale și regionale din statele membre, în special schimbul de know-how și de tehnici privind pregătirea planurilor sau a strategiilor de dezvoltare locală și regională și cea mai eficientă utilizare a fondurilor de preaderare și a fondurilor structurale; (g) acordarea de asistență autorităților locale și regionale din Albania prin intermediul schimbului de informații, în special în ceea ce privește punerea în aplicare a principiului subsidiarității în toate aspectele vieții de la nivel local și regional; (h) discutarea oricărei alte chestiuni apărute în contextul punerii în aplicare a Acordului de stabilizare și de asociere, inclusiv în legătură cu procesul de aderare a Albaniei. (2) Comitetul consultativ mixt cu Comitetul Regiunilor este compus din opt reprezentanți ai Comitetului Regiunilor, pe de o parte, și opt reprezentanți aleși ai autorităților locale și regionale din Albania, pe de altă parte. Comitetul consultativ mixt poate decide cu voturile majorității membrilor săi din cadrul Comitetului Regiunilor și cu voturile majorității membrilor săi din Albania schimbarea numărului de reprezentanți. Numărul de reprezentanți ai Comitetului Regiunilor și ai Albaniei rămâne egal și nu poate fi mai mare de treisprezece. Se desemnează un număr egal de membri supleanți. (3) Comitetul consultativ mixt cu Comitetul Regiunilor își îndeplinește sarcinile pe baza consultării acestuia de către Consiliul de stabilizare și de asociere sau, în ceea ce privește promovarea dialogului dintre autoritățile locale și regionale, din proprie inițiativă. (4) Comitetul consultativ mixt cu Comitetul Regiunilor poate adresa recomandări Consiliului de stabilizare și de asociere. (5) Membrii sunt aleși de așa manieră încât comitetul consultativ mixt cu Comitetul Regiunilor să reflecte cu fidelitate diversele niveluri ale autorităților locale și regionale, atât din Uniunea Europeană, cât și din Albania. Numirile oficiale ale membrilor din Albania se efectuează de către guvernul Albaniei, pe baza propunerilor făcute de organizațiile care reprezintă autoritățile locale și regionale din această țară și asigurând pluralismul politic și echilibrul de gen. Propunerile respective se bazează pe proceduri incluzive și transparente de selecție din rândul reprezentanților care au mandate electorale la nivel local sau regional. (6) Comitetul consultativ mixt cu Comitetul Regiunilor își stabilește regulamentul de procedură. (7) Comitetul consultativ mixt cu Comitetul Regiunilor este prezidat în comun de un membru al Comitetului Regiunilor și de un reprezentant al autorităților locale și regionale din Albania. (8) Comitetul Regiunilor, pe de o parte, și guvernul Albaniei, pe de altă parte, suportă, fiecare, cheltuielile aferente participării delegaților lor și a personalului lor auxiliar la reuniunile comitetului consultativ mixt cu Comitetul Regiunilor, în special cele legate de deplasări și diurnă. (9) Celelalte cheltuieli legate de organizarea reuniunilor sunt suportate de partea care găzduiește reuniunile.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în prima zi a celei de a doua luni de la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.