Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații.
(2) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost transmisă o cerere de autorizare a unui preparat dintr-un amestec de Macleaya cordata ca aditiv pentru hrana animalelor. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(3) Cererea se referă la autorizarea unui preparat dintr-un amestec de Macleaya cordata ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de păsări de curte (cu excepția păsărilor crescute pentru ouat sau reproducție), solicitându-se ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria „aditivi zootehnici” și în grupa funcțională „alți aditivi zootehnici”.
(4) În avizul său din 12 mai 2023 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul din amestecul de Macleaya cordata este sigur pentru puii pentru îngrășare și pentru alte specii de păsări de curte pentru îngrășare, precum și pentru mediu, și prezintă un nivel scăzut de îngrijorare pentru consumatori. Nu s-a putut formula nicio concluzie cu privire la siguranța preparatului din amestecul de Macleaya cordata pentru speciile de păsări de curte crescute pentru ouat sau pentru reproducție, din cauza unei preocupări privind genotoxicitatea legată de prezența în preparat a intercalatorilor ADN sanguinarină și cheleritrină. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că preparatul din amestecul de Macleaya cordata s-a dovedit a fi iritant pentru ochi, dar nu și iritant pentru piele sau sensibilizant pentru piele, și că potențialul aditivului de a fi sensibilizant pentru căile respiratorii nu poate fi exclus. În plus, autoritatea a concluzionat că preparatul din amestecul de Macleaya cordata, în condițiile de utilizare propuse, are potențialul de a fi eficace în ceea ce privește îmbunătățirea performanței puilor pentru îngrășare. Această concluzie a fost extinsă la puicuțele pentru ouat sau pentru reproducție și extrapolată la toate speciile de păsări de curte pentru îngrășare, crescute pentru ouat sau pentru reproducție. Autoritatea nu a considerat necesară prevederea unor cerințe specifice de supraveghere ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul referitor la metodele de analiză a aditivului în hrana pentru animale transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(5) La 19 iunie 2023, solicitantul și-a retras cererea de autorizare a preparatului din amestecul de Macleaya cordata pentru speciile de păsări de curte crescute pentru ouat sau pentru reproducție.
(6) Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că preparatul din amestecul de Macleaya cordata îndeplinește condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv trebuie autorizată pentru toate speciile de păsări de curte pentru îngrășare. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,