Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2020/852 stabilește cadrul general pentru a determina dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului cu scopul de a stabili gradul în care o investiție este durabilă din punctul de vedere al mediului. Regulamentul respectiv se aplică măsurilor adoptate de Uniune sau de statele membre care stabilesc cerințe pentru participanții la piața financiară sau pentru emitenți în ceea ce privește produsele financiare sau obligațiunile corporative care sunt puse la dispoziție ca fiind durabile din punctul de vedere al mediului, pentru participanții la piața financiară care pun la dispoziție produse financiare, precum și pentru întreprinderile supuse obligației de a publica o declarație nefinanciară în temeiul articolului 19a din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2) sau o declarație nefinanciară consolidată în temeiul articolului 29a din directiva respectivă. Operatorii economici sau autoritățile publice care nu intră sub incidența Regulamentului (UE) 2020/852 pot aplica, de asemenea, regulamentul respectiv în mod voluntar.
(2) Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 al Comisiei (3) stabilește criteriile tehnice de examinare pentru a determina condițiile în care o anumită activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice sau la adaptarea la schimbările climatice. Criteriile tehnice de examinare privesc activitățile economice din nouă sectoare economice, selectate datorită ponderii lor semnificative în totalul emisiilor de gaze cu efect de seră și potențialului lor dovedit de a evita producerea de emisii de gaze cu efect de seră, de a reduce aceste emisii sau de a le elimina. În plus, aceste activități economice au un potențial dovedit de a permite evitarea, reducerea și eliminarea producerii de emisii de gaze cu efect de seră în alte sectoare și pentru alte activități economice sau de a asigura stocarea pe termen lung a unor astfel de emisii pentru alte sectoare și activități.
(3) Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 nu acoperă toate activitățile economice care pot contribui în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice sau la adaptarea la schimbările climatice. Pentru a facilita și mai mult investițiile durabile din punctul de vedere al mediului, este necesar să se stabilească criterii tehnice de examinare suplimentare pentru activitățile economice care pot contribui în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice sau la adaptarea la schimbările climatice fără a aduce prejudicii semnificative celorlalte obiective de mediu, dar care nu fac în prezent obiectul Regulamentului delegat (UE) 2021/2139. Activitățile economice suplimentare care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice acoperă în mare măsură sectorul transporturilor și lanțul său valoric. Activitățile economice suplimentare care contribuie în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice acoperă în mare măsură activitățile care permit adaptarea la efectele inevitabile ale schimbărilor climatice, inclusiv desalinizarea și serviciile de prevenire și răspuns la dezastrele și situațiile de urgență cauzate de schimbările climatice.
(4) Criteriile tehnice de examinare pentru aceste activități economice suplimentare ar trebui, atunci când este posibil, să urmeze clasificarea activităților economice prevăzută în sistemul de clasificare a activităților economice NACE Rev. 2 instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (4). Pentru a facilita identificarea de către întreprinderi și participanții la piața financiară a activităților economice pentru care ar trebui stabilite criterii tehnice de examinare, descrierea specifică a unei activități economice ar trebui să conțină, de asemenea, trimiterile la codurile NACE care pot fi asociate cu activitatea în cauză. Trimiterile respective ar trebui înțelese ca fiind orientative și nu ar trebui să prevaleze asupra definiției specifice a activității economice furnizate în descrierea sa.
(5) Criteriile tehnice de examinare pentru activitățile economice care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice sau la adaptarea la acestea ar trebui să asigure faptul că activitatea economică în cauză are un impact pozitiv asupra atenuării schimbărilor climatice sau a adaptării la acestea sau reduce impactul negativ asupra unei astfel de atenuări sau adaptări. Prin urmare, respectivele criterii tehnice de examinare ar trebui să se refere la pragurile sau nivelurile de performanță pe care activitatea economică ar trebui să le atingă pentru a se califica drept o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice sau la adaptarea la acestea. Criteriile tehnice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” ar trebui să asigure faptul că activitatea economică nu are un impact negativ semnificativ, inclusiv legat de schimbările climatice, asupra mediului. În consecință, criteriile tehnice de examinare respective ar trebui să specifice cerințele minime pe care activitatea economică ar trebui să le îndeplinească pentru a se califica drept activitate durabilă din punctul de vedere al mediului.
(6) Criteriile tehnice de examinare pentru a determina dacă o activitate economică contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice sau la adaptarea la acestea, prevăzute la articolul 9 din Regulamentul (UE) 2020/852, și pentru a stabili dacă activitatea economică respectivă nu aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu ar trebui să se bazeze, după caz, pe legislația, bunele practici, standardele și metodologiile existente în Uniunea Europeană, precum și pe standardele, practicile și metodologiile consacrate elaborate de entități publice recunoscute la nivel internațional. În cazul în care pentru un anumit domeniu de politică nu sunt disponibile astfel de standarde, practice și metodologii, criteriile tehnice de examinare ar trebui să se bazeze pe standardele consacrate elaborate de organisme private recunoscute la nivel internațional.
(7) În temeiul articolului 19 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (UE) 2020/852, criteriile tehnice de examinare urmează să țină seama de natura și amploarea activității economice și de sectorul la care se referă, inclusiv dacă activitatea economică este o activitate de facilitare, astfel cum se menționează la articolul 16 din regulamentul respectiv, sau o activitate de tranziție, astfel cum se menționează la articolul 10 alineatul (2) din regulamentul respectiv. Pentru a îndeplini cerința de la articolul 19 din Regulamentul (UE) 2020/852 într-un mod eficace și echilibrat, criteriile tehnice de examinare ar trebui să fie stabilite sub formă de prag cantitativ sau de cerință minimă, de îmbunătățire relativă, de set de cerințe calitative privind performanța, de cerințe bazate pe proces sau pe practici sau de descriere precisă a naturii activității economice în sine, dacă activitatea respectivă, prin natura sa, poate contribui în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice sau la adaptarea la schimbările climatice. Criteriile tehnice de examinare pentru activitățile de facilitare ar trebui în plus să asigure faptul că activitățile care permit în mod direct ca alte activități să își îmbunătățească performanța de mediu au un impact pozitiv substanțial asupra mediului și nu conduc la o situație de dependență de active dăunătoare pentru mediu. Pentru a asigura faptul că activitățile de tranziție rămân pe o traiectorie credibilă, convergentă cu obiectivul unei economii neutre din punct de vedere climatic, criteriile tehnice de examinare pentru activitățile de tranziție ar trebui să fie revizuite o dată la trei ani, astfel cum se prevede la articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2020/852, ținând seama în mod corespunzător de modificările aduse dreptului Uniunii.
(8) Fabricarea echipamentelor electrice are un rol important, contribuind substanțial la atenuarea schimbărilor climatice, în special prin promovarea utilizării surselor regenerabile de energie în rețelele electrice ale Uniunii și prin dezvoltarea de instalații de reîncărcare pentru vehiculele cu emisii zero și de instrumente inteligente de utilizare a energiei pentru gospodării. Pentru a debloca în continuare potențialul electrificării în Uniune și pentru a accelera și mai mult investițiile în producția de echipamente electrice, este necesar să se stabilească criterii tehnice de examinare pentru fabricarea echipamentelor electrice.
(9) Fabricarea de vehicule cu emisii scăzute de dioxid de carbon, de dispozitive de mobilitate personală și de material rulant și infrastructură feroviare depinde de componente care joacă un rol esențial în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) sau, în cazul transportului feroviar, care sunt esențiale pentru performanța de mediu, pentru operarea și funcționarea, pe întreaga lor durată de viață, a trenurilor și a infrastructurii feroviare aliniate la taxonomie, dar care sunt adesea fabricate de întreprinderi care nu asamblează vehiculele respective sau alte mijloace de transport. Pentru a asigura faptul că rolul întreprinderilor respective și al componentelor pe care le produc în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice este recunoscut în mod corespunzător, fabricarea componentelor care sunt esențiale pentru furnizarea și îmbunătățirea performanței de mediu a vehiculelor cu emisii scăzute de dioxid de carbon sau a altor mijloace de transport ar trebui inclusă ca activitate economică distinctă în Regulamentul delegat (UE) 2021/2139. Ar trebui incluse criterii tehnice de examinare pentru componentele care sunt decisive pentru performanța de mediu. Pentru vehicule, printre acestea se numără, în special, controlere, transformatoare, motoare electrice, porturi de încărcare și încărcătoare, convertizoare de curent continuu/continuu, invertoare de putere, alternatoare, regulatoare, sisteme de frânare recuperativă, frâne cu tehnologii de reducere a rezistenței la înaintare, sisteme de gestionare termică, sisteme de transmisie, sisteme de stocare și alimentare cu hidrogen, dispozitive electronice atunci când sunt necesare pentru funcționarea grupurilor motopropulsoare, sisteme de transmisie, sisteme de suspensie „de cea mai bună clasă” care conduc la îmbunătățiri ale eficienței energetice, orice dispozitive auxiliare atunci când acestea sunt necesare pentru vehiculele cu emisii scăzute de dioxid de carbon și atunci când acestea sunt mult mai eficiente din punct de vedere energetic decât soluțiile alternative, sisteme aerodinamice active pentru vehiculele cu emisii scăzute de dioxid de carbon care reduc rezistența aerului și remorci care încorporează tehnologii de economisire a energiei, cum ar fi o combinație de frânare recuperativă sau îmbunătățiri aerodinamice. Pentru transportul feroviar, printre acestea se numără, în special, elementele constitutive feroviare, astfel cum sunt prevăzute în anexa I la Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului (5).
(10) Pneurile reprezintă 20 % din consumul de energie al unui vehicul și, ca atare, fabricarea lor ar putea, grație inovării, să contribuie la atingerea țintei în materie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră care corespunde întregului sector al transporturilor. De asemenea, pneurile pot contribui la o economie mai circulară. În consecință, deși fabricarea pneurilor nu este inclusă în domeniul de aplicare al activității de fabricare a componentelor care sunt esențiale pentru realizarea și îmbunătățirea performanței de mediu a vehiculelor cu emisii scăzute de dioxid de carbon, va fi necesar să se efectueze o evaluare aprofundată a fabricării pneurilor pentru a se stabili criterii tehnice de examinare specifice pentru activitatea respectivă, ținând seama în mod corespunzător de cerințele legale prevăzute în cele mai recente propuneri legislative ale Uniunii și de cele mai bune practici, în special în ceea ce privește eliberarea de microplastice, poluarea aerului, zgomotul, emisiile directe de gaze cu efect de seră și sfârșitul ciclului de viață. Între timp, fabricarea pneurilor continuă să fie o activitate eligibilă în temeiul secțiunii 3.6 din anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 privind alte tehnologii cu emisii scăzute de dioxid de carbon. În special în cazul vehiculelor rutiere din categoria M, pneurile ar trebui să fie conforme cu cerințele privind zgomotul exterior de rulare aferente clasei celei mai înalte care este utilizată și cu coeficientul de rezistență la rulare (care influențează eficiența energetică a vehiculului) aferent celor două cele mai înalte clase care sunt utilizate, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2020/740 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și cum se poate verifica în baza de date europeană a produselor pentru etichetare energetică (EPREL). În plus, pneurile ar trebui să îndeplinească cerințele incluse în propunerea Euro 7 în ceea ce privește abraziunea pneurilor.
(11) În comunicarea sa din 9 decembrie 2020 intitulată „Strategia pentru o mobilitate durabilă și inteligentă – înscrierea transporturilor europene pe calea viitorului” (7), Comisia a subliniat că toate modurile de transport sunt indispensabile pentru sistemul de transport și că aviația joacă un rol esențial în promovarea coeziunii, a conectivității și a accesului la piața internă pentru toate regiunile. Aviația are un potențial important de a-și reduce emisiile de gaze cu efect de seră, de a contribui la decarbonizarea transporturilor și, prin urmare, de a contribui în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice. Prin urmare, este necesar să se stabilească criterii tehnice de examinare pentru fabricarea aeronavelor, închirierea aeronavelor, transportul aerian de pasageri și de mărfuri și operațiunile de handling la sol pentru transportul aerian. Transportul aerian comercial cu emisii zero, operat cu zero emisii directe de CO2 sau exclusiv pe bază de combustibili de aviație durabili, nu este încă disponibil din punct de vedere tehnologic. Până când un astfel de transport aerian comercial cu emisii zero va fi disponibil din punct de vedere tehnologic, transportul aerian ar trebui să fie considerat o activitate de tranziție, cu criterii tehnice de examinare bazate pe cele mai bune tehnologii disponibile pentru corpul aeronavei și eficiența consumului de combustibil al motoarelor și pe potențialul de a reduce substanțial emisiile de gaze cu efect de seră pe parcursul ciclului de viață al aeronavelor prin utilizarea progresivă a combustibililor de aviație durabili. Pentru a facilita finanțarea celor mai eficiente și a celor mai ecologice aeronave, evitându-se în același timp o situație de dependență de active cu o intensitate mai mare a emisiilor de dioxid de carbon și fără a împiedica dezvoltarea transportului aerian comercial cu emisii zero, rata de înlocuire, care reflectă proporția de aeronave retrase definitiv de la utilizare pentru aeronavele livrate la nivel mondial, ar trebui să se aplice numai veniturilor generate de activitățile care respectă criteriile tehnice de examinare. Comisia, cu sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației instituită prin Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului (8), poate publica rata de înlocuire pentru a-i ajuta pe operatorii economici în ceea ce privește furnizarea de informații. Având în vedere caracterul tranzitoriu al activităților și pentru a ține seama de evoluția pieței tehnologiilor aeronavelor, criteriile tehnice de examinare pentru fabricarea aeronavelor ar trebui să fie aplicabile până în 2032 și, până la data respectivă, criteriile tehnice de examinare respective ar trebui să fie revizuite pentru a se asigura conformitatea cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2020/852, în funcție de evoluțiile tehnologice. În plus, nivelul de utilizare sau de amestec al combustibililor de aviație durabili reprezentat în criteriile tehnice de examinare ar trebui revizuit o dată la trei ani pentru a se ține seama de tehnologiile emergente în materie de combustibili de aviație durabili și de disponibilitatea actuală și preconizată a combustibililor de aviație durabili pe piață. Cu toate acestea, în domeniul adaptării la schimbările climatice, anumite activități legate de gestionarea riscurilor de dezastre pot fi sprijinite numai prin aeronave special concepute și echipate în acest sens. Prin urmare, ar putea fi necesar să se stabilească criterii tehnice de examinare separate într-o etapă ulterioară pentru fabricarea aeronavelor respective.
(12) Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 stabilește criterii tehnice de examinare pentru principalele activități de transport pe apă. Criteriile tehnice de examinare aplicabile după 2025 pentru navele de navigație interioară reflectă o reducere treptată a emisiilor până în 2050, pe baza evaluării intensității gazelor cu efect de seră generate de energia utilizată de navele de transport pe căile navigabile interioare, pe baza emisiilor „de la sondă la siaj”. Pentru a asigura utilizabilitatea criteriilor tehnice de examinare aplicabile transportului maritim de mărfuri și de pasageri și pentru a alinia respectivele criterii tehnice de examinare la valorile de referință recent adoptate la nivel internațional și la nivelul Uniunii, criteriile tehnice de examinare ar trebui actualizate. Aceste valori de referință includ faza 3 a indicelui nominal de eficiență energetică al Organizației Maritime Internaționale (9) aplicabil de la 1 ianuarie 2025, indicele de eficiență energetică al unei nave existente (10), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023, și limitele intensității emisiilor de gaze cu efect de seră pentru energia utilizată la bord, astfel cum au fost stabilite printr-un regulament (UE) 2023/1805 al Parlamentului European și al Consiliului (11) privind utilizarea combustibililor din surse regenerabile și cu emisii scăzute de dioxid de carbon în transportul maritim și de modificare a Directivei 2009/16/CE, aplicabil de la 1 ianuarie 2025. Pentru a asigura condiții de concurență echitabile cu transportul feroviar, criteriile tehnice de examinare pentru infrastructura de transport pe căile navigabile interioare ar trebui revizuite și ar trebui să includă modernizarea infrastructurii de transport pe căile navigabile interioare, deoarece această infrastructură este esențială pentru a asigura navigația navelor cu emisii zero pe căile navigabile. Pentru a asigura condiții de concurență echitabile cu infrastructurile de transport feroviar, rutier și naval, criteriile tehnice de examinare pentru infrastructura aeroportuară cu emisii scăzute de dioxid de carbon ar trebui revizuite pentru a include transbordarea între modurile de transport.
(13) În Comunicarea Comisiei din 24 februarie 2021 de stabilire a Strategiei UE privind adaptarea la schimbările climatice (12) se evidențiază faptul că atât frecvența, cât și gravitatea fenomenelor climatice și meteorologice extreme este în creștere, iar acest lucru a dus, la rândul său, la creșterea numărului de dezastre legate de schimbările climatice și a daunelor cauzate de acestea în ultimele două decenii.
(14) Serviciile de urgență salvează vieți, protejează bunurile și mediul, ajută comunitățile afectate de dezastre și sprijină redresarea în timpul situațiilor de urgență. Frecvența crescută a dezastrelor naturale cauzată de schimbările climatice face ca serviciile de urgență să aibă un rol și mai important. Serviciile de urgență nu sunt însă suficient echipate pentru a face față amplorii, naturii și frecvenței situațiilor de urgență în aceste condiții climatice modificate. Prin urmare, activitățile serviciilor de urgență trebuie să includă soluții de adaptare pentru a se adapta la impactul schimbărilor climatice și, o dată adaptate, să ofere soluții de adaptare pentru a îmbunătăți reziliența generală a unei zone și a societății. Pentru a accelera și mai mult investițiile în aceste servicii de urgență care sporesc reziliența globală, este necesar să se stabilească criterii tehnice de examinare pentru astfel de activități economice.
(15) Se preconizează că încălzirea globală va duce la o intensitate mai mare a precipitațiilor și la perioade mai lungi de secetă în Europa (13). Precipitațiile abundente duc periodic la inundații în întreaga Uniune. Pentru a stimula noi investiții în soluții de adaptare la inundații, este necesar să se stabilească criterii tehnice de examinare pentru a preveni riscul de inundații și pentru a proteja comunitățile de consecințele acestora.
(16) Efectele schimbărilor climatice, inclusiv evapotranspirația crescută și secetele mai frecvente, pot amplifica deficitul de apă, care poate pune în pericol aprovizionarea cu apă, care, la rândul său, poate duce la supraexploatarea resurselor de apă subterană și de apă de suprafață și la creșterea concurenței pentru aceste resurse. În conformitate cu măsurile de atenuare, astfel cum sunt prevăzute în ierarhia măsurilor de gestionare a apei, înainte de a fi avute în vedere măsuri de desalinizare a apei, trebuie avute în vedere măsuri fezabile de utilizare eficientă a apei și, ulterior, măsuri fezabile de reutilizare a apei. În același timp, este necesar să se stimuleze investițiile în desalinizarea apei marine sau salmastre, care pot reduce supraexploatarea resurselor de apă existente și pot oferi totodată o soluție-tampon de stabilizare în fața deficitului de apă dulce. Prin urmare, este necesar să se stabilească criterii tehnice de examinare pentru desalinizarea apei marine sau salmastre.
(17) Consultanța și soluțiile software care permit gestionarea riscurilor climatice au potențialul de a oferi soluții de adaptare care să sprijine întreprinderile în ceea ce privește previzionarea, proiectarea, gestionarea și monitorizarea riscurilor climatice actuale sau preconizate. Prin urmare, este necesar să se stabilească, pentru activitățile respective, criteriile tehnice de examinare pe baza cărora să se determine dacă o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice prin furnizarea de soluții de adaptare, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2020/852.
(18) Apendicele C la anexele I și II la Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 (denumit în continuare „apendicele C”) stabilește criteriile tehnice generice de examinare aferente principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” pentru prevenirea și controlul poluării în ceea ce privește diferitele activități. Apendicele respectiv specifică criteriile pentru utilizarea și prezența substanțelor chimice. Până în prezent, acesta a prevăzut derogări în anumite cazuri, în care utilizarea acestor substanțe chimice s-a dovedit a fi esențială pentru societate. Aceste derogări ridică unele preocupări în ceea ce privește securitatea juridică și verificarea pentru întreprinderi și participanții la piața financiară, legate de absența unei definiții clare a conceptului de „utilizare esențială”. Prin urmare, în așteptarea unor orientări suplimentare care să clarifice modul în care operatorii ar trebui să evalueze conformitatea și să furnizeze dovezi privind conformitatea cu viitoarele principii orizontale ale Comisiei privind „utilizarea esențială” a substanțelor chimice, ar trebui aduse modificări specifice acestui apendice, iar conceptul de „utilizare esențială pentru societate” ar trebui înlocuit cu criterii care să ofere mai multă securitate juridică și a căror respectare poate fi verificată mai ușor. În așteptarea acestor orientări suplimentare, conceptul de „utilizare esențială pentru societate” ar trebui, prin urmare, înlocuit cu cerința ca nicio altă substanță sau tehnologie alternativă adecvată să nu fie disponibilă pe piață și ca substanțele să fie utilizate în condiții controlate.
(19) Pentru a îmbunătăți și mai mult utilizabilitatea apendicelui C, ar trebui aduse modificări punctuale suplimentare literei (f) din apendicele respectiv pentru a specifica o limită minimă de concentrație pentru substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită conținute într-un anumit produs și o dată de referință pentru evaluarea conformității cu cerința specificată la litera respectivă. În plus, litera (g) din apendicele C ar trebui eliminată și înlocuită cu un nou paragraf care să specifice o limită minimă de concentrație și domeniul de aplicare al cerinței specificate în paragraful respectiv.
(20) Întrucât este probabil că toate sectoarele economiei vor fi afectate de schimbările climatice, toate vor trebui să se adapteze pentru a face față impactului negativ al schimbărilor climatice actuale și al celor preconizate. Prin urmare, trebuie să se stabilească în viitor criterii tehnice de examinare pentru contribuția substanțială la adaptarea la schimbările climatice pentru toate sectoarele și activitățile economice care fac obiectul criteriilor tehnice de examinare referitoare la contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice prevăzute în prezentul regulament.
(21) Pentru a aborda anumite inconsecvențe tehnice și juridice identificate de la aplicarea Regulamentului delegat (UE) 2021/2139, ar trebui aduse modificări specifice regulamentului respectiv.
(22) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 ar trebui modificat în consecință.
(23) Prezentul regulament este în concordanță cu obiectivul neutralității climatice prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (14) și asigură realizarea de progrese în materie de adaptare, astfel cum se menționează la articolul 5 din regulamentul respectiv.
(24) Pentru a sincroniza aplicarea prezentului regulament cu raportarea prevăzută în Regulamentul delegat (UE) 2021/2178 al Comisiei (15), prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2024, cu excepția modificării literei (g) din apendicele C. Pentru a oferi suficient timp întreprinderilor să se conformeze modificării respective, aceasta ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2025,