Începe proba gratuită

Regulament 2023/2104 · CELEX 32023R2104

Regulamentul delegat (UE) 2023/2104 al Comisiei din 4 iulie 2023 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2402 în ceea ce privește revizuirea valorilor de referință armonizate ale randamentului pentru producția separată de energie electrică și termică, în aplicarea Directivei 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului

Data act
04.07.2023
Intrare in vigoare
24.10.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202302104
Status
In vigoare
energie electrică energie termică producție energetică randament energetic

Recitale

(1) Regulamentul delegat (UE) 2015/2402 al Comisiei (2) a stabilit valori de referință armonizate revizuite ale randamentului pentru producția separată de energie electrică și termică, sub forma unei matrice de valori diferențiate în funcție de factorii relevanți, inclusiv anul de construcție și tipurile de combustibil, și completată cu factori de corecție în ceea ce privește situația climatică medie și pierderile în rețea evitate.

(2) Comisia a efectuat o analiză a valorilor de referință armonizate ale randamentului pentru producția separată de energie electrică și termică (denumită în continuare „analiza”), ținând seama de datele rezultate din utilizarea operațională în condiții reale, furnizate de statele membre și de părțile interesate. Ca urmare progresului în ceea ce privește tehnologia cea mai bună și justificabilă din punct de vedere economic, observată în timpul perioadei de evaluare 2016-2021, ar trebui să fie menținută distincția stabilită în Regulamentul delegat (UE) 2015/2402 în ceea ce privește anul construcției unei unități de cogenerare în raport cu valorile de referință armonizate ale randamentului pentru producția separată de energie electrică.

(3) Analiza a arătat necesitatea de a include combustibili noi și tehnologii emergente care ar putea fi utilizate pe scară mai largă sau introduse în cogenerare. Prin urmare, lista surselor de energie cu valori de referință specifice ar trebui extinsă pentru a include și e-gazele și hidrogenul tranzacționat. În ceea ce privește hidrogenul tranzacționat, ar trebui stabilite valori de referință separate pentru a crește eficiența utilizării hidrogenului în unitățile mari de cogenerare.

(4) Analiza sprijină utilizarea unei singure valori de referință pentru producția separată de energie electrică pentru toți combustibilii fosili, bazată pe utilizarea gazelor naturale în centralele electrice cu turbină cu gaze în ciclu combinat. Construirea de noi unități de cogenerare care utilizează combustibili lichizi sau fosili solizi nu este în conformitate cu obiectivele pe termen lung ale politicii energetice și climatice ale Uniunii. Prin urmare, pentru a se evita modificările retroactive ale schemelor actuale, valorile de referință ar trebui să fie actualizate și să se aplice unităților de cogenerare noi și reabilitate substanțial care consumă combustibili fosili, puse în funcțiune începând cu 1 ianuarie 2024.

(5) Analiza a arătat că valorile de referință armonizate ale randamentului pentru producția separată de energie termică ar trebui modificate numai în ceea ce privește combustibilii fosili. Noul set de valori de referință pentru combustibilii fosili se stabilește pe baza cazanelor pe gaze naturale destinate exclusiv încălzirii și ar trebui să se aplice unităților noi sau reabilitate substanțial pentru producția separată de energie termică, finalizate începând cu 1 ianuarie 2024.

(6) Este necesar să existe condiții stabile pentru investițiile în cogenerare și să se mențină încrederea permanentă a investitorilor și, prin urmare, este oportun să se stabilească valori de referință armonizate pentru energia electrică și termică.

(7) Unul dintre obiectivele Directivei 2012/27/UE este promovarea cogenerării cu scopul de a economisi energie, deci ar trebui să se acorde un stimulent pentru retehnologizarea unităților de cogenerare mai vechi în vederea îmbunătățirii randamentului lor energetic. Pentru a oferi un astfel de stimulent și în conformitate cu cerința ca valorile de referință armonizate ale randamentului să se bazeze pe principiile prevăzute la litera (f) din anexa II la Directiva 2012/27/UE, valorile de referință ale randamentului pentru energia electrică aplicabile unei unități de cogenerare trebuie să crească începând cu al unsprezecelea an după anul construirii sale, în conformitate cu normele prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2402.

(8) Generarea de energie termică devine din ce în ce mai importantă pentru securitatea, reziliența și flexibilitatea sistemului energetic. Exploatarea unor sisteme de cogenerare se poate schimba pentru a asigura securitatea aprovizionării, flexibilitatea sau serviciile de sistem pentru sistemul de energie electrică, în funcție de utilizare. Revizuirile viitoare ale Regulamentului delegat (UE) 2015/2402 vor explora evoluția nivelurilor de eficiență, întrucât centralele termice trebuie să își adapteze funcționarea pentru a deveni mai flexibile ca răspuns la intermitența energiei din surse regenerabile și la electrificarea părții de consum.

(9) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2015/2402 trebuie modificat în consecință,

Articolul 1

Regulamentul delegat (UE) 2015/2402 se modifică după cum urmează: Anexele I și II se înlocuiesc cu textul din anexa I la prezentul regulament; Anexa IV se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2024.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.