Începe proba gratuită

Regulament 2023/1777 · CELEX 32023R1777

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1777 al Comisiei din 14 septembrie 2023 privind introducerea unei supravegheri retrospective la nivelul Uniunii a importurilor de etanol obținut din surse regenerabile destinat utilizării drept combustibil

Data act
14.09.2023
Intrare in vigoare
16.09.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2023_228_R_0010
Status
Inactiv
biocombustibil etanol import (UE) producția UE produs original supravegherea importurilor țări terțe

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) 2015/478, supravegherea la nivelul Uniunii poate fi introdusă atunci când evoluția importurilor unui produs amenință să cauzeze un prejudiciu producătorilor din Uniune și în cazul în care interesul Uniunii o impune. Articolul 7 din Regulamentul (UE) 2015/755 prevede posibilitatea introducerii supravegherii atunci când interesele Uniunii o impun. Supravegherea retrospectivă, prin care se solicită fiecărui stat membru să transmită Comisiei Europene date privind importurile la scurt timp după ce a avut loc importul efectiv, poate fi introdusă în temeiul ambelor regulamente, în temeiul articolului 10 alineatul (1) litera (a) și, respectiv, al articolului 7 alineatul (1) litera (a).

(2) Pe baza informațiilor de care dispune Comisia, importurile de etanol obținut din surse regenerabile destinat utilizării drept combustibil au crescut recent cu cantități semnificative.

(3) Importurile de bioetanol destinat utilizării drept combustibil din toate originile au crescut cu aproape 80 % între 2021 și 2022 (în absența codurilor TARIC, aceste volume se bazează pe coduri NC complete și pot include și alte tipuri de bioetanol). În 2022, cele mai importante țări exportatoare în ceea ce privește volumele au fost Brazilia, Statele Unite, Regatul Unit și Peru.

(4) Analiza suplimentară, bazată pe date TARIC extrapolate pentru cele mai reprezentative trei coduri NC (și anume, peste 90 % din importurile la nivelul TARIC), a arătat că importurile de bioetanol destinat utilizării drept combustibil au crescut cu 45 % între 2021 și 2022. În plus, în primele cinci luni ale anului 2023 s-a observat o creștere cu încă 43,5 % în comparație cu primele cinci luni ale anului 2022.

(5) Pe această bază extrapolată, primele trei țări exportatoare în Uniune sunt Statele Unite, Brazilia și Peru. Pakistanul este a patra țară ca importanță în ceea ce privește cantitățile importate, înregistrând cea mai mare creștere a importurilor, de 179 % între 2021 și 2022. Pentru aceeași perioadă, importurile din Statele Unite au crescut cu 96 %, iar cele din Brazilia cu 37 %. Importurile din Peru au scăzut cu 13 %.

(6) Piața UE pare foarte atractivă din cauza prețurilor sale ridicate. Prețurile importurilor din Brazilia și Statele Unite sunt cu peste 15 % mai mici decât prețurile din UE (3). În plus, ambele țări au capacități de producție foarte mari.

(7) Astfel cum se arată în tabelul de mai jos, producția din Statele Unite și Brazilia este mult mai mare decât consumul lor intern, ceea ce înseamnă că au o capacitate excedentară pentru piețele de export. Consumul UE este de aproximativ 4,6 milioane de tone, iar producătorii americani și brazilieni au o capacitate excedentară combinată de 5,5 milioane de tone disponibile pentru export și, prin urmare, sunt capabili să satisfacă cererea Uniunii. Tabelul 1 Producția și consumul în anul 2022 Anul 2022 (tone) Statele Unite Brazilia UE Producție 46 210 800 22 549 600 3 970 000 Consum 41 685 000 21 517 400 4 605 200 Capacitate excedentară 4 525 800 1 032 200 - 635 200

(8) Creșterea importurilor coincide cu o scădere de 10 % a cotei de piață a industriei UE. Raportul dintre importuri și producția UE a crescut de la 21 % în 2021 la 39 % în 2022.

(9) Se reamintește faptul că supravegherea retrospectivă a importurilor de etanol obținut din surse regenerabile destinat utilizării drept combustibil („bioetanol”) a fost introdusă pentru prima dată în noiembrie 2020 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1628 al Comisiei (4). Regulamentul a introdus anumite coduri TARIC pentru o durată de un an.

(10) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1628 a expirat la 4 noiembrie 2021 și, prin urmare, codurile au fost dezactivate în sistemul vamal. În 2021, importurile de bioetanol au scăzut și, prin urmare, nu existau motive pentru prelungirea supravegherii la momentul respectiv.

(11) Cu toate acestea, pe baza tendințelor recente ale importurilor de etanol obținut din surse regenerabile destinat utilizării drept combustibil, a marilor capacități de producție disponibile, în special în SUA și în Brazilia, astfel cum se menționează în considerentul 7, și a nivelului mai scăzut al prețurilor importurilor în Uniune, efectele prejudiciabile asupra producătorilor din Uniune ar putea, prin urmare, să se agraveze și mai mult în viitorul apropiat.

(12) Astfel cum a furnizat industria din Uniune, începând cu T4 2021, majoritatea indicatorilor economici s-au deteriorat și reflectă prejudiciul suferit de producătorii din UE incluși în eșantion în perioada cuprinsă între T4 2021 și T3 2022: — Producție (scădere cu 10 %); — Gradul de utilizare a capacității (scădere cu 9 %); — Volumul vânzărilor Uniunii (scădere cu 6 %); — Stocuri (creștere cu 15 %); — Investiții (scădere cu 44 %); — Profitabilitate (scădere cu 57 %).

(13) Astfel, interesul Uniunii impune ca importurile de etanol obținut din surse regenerabile destinat utilizării drept combustibil să fie supuse supravegherii retrospective la nivelul Uniunii pentru a furniza informații statistice, înainte de publicarea statisticilor oficiale privind importurile, permițând analiza rapidă a tendințelor importurilor din toate țările terțe. Datele comerciale disponibile rapid sunt necesare pentru a contracara vulnerabilitatea pieței Uniunii a etanolului obținut din surse regenerabile destinat utilizării drept combustibil și pentru a detecta modificările bruște de pe piața mondială.

(14) Întrucât etanolul destinat utilizării drept combustibil poate fi clasificat la diferite rubrici din NC care conțin alte produse, este necesar să fie create coduri TARIC specifice pentru a se asigura o monitorizare adecvată, limitată numai la produsele relevante. Sfera de cuprindere a supravegherii retrospective include produsele enumerate în anexa la prezentul regulament.

(15) Pentru a permite o monitorizare adecvată a tendințelor importurilor și pentru a evita dezactivarea din nou a codurilor TARIC relevante trebuie introdusă o supraveghere retrospectivă pentru o perioadă de trei ani,

Articolul 1

(1) Importurile de etanol obținut din surse regenerabile destinat utilizării drept combustibil, menționat în anexa la prezentul regulament, fac obiectul supravegherii retrospective la nivelul Uniunii în conformitate cu Regulamentele (UE) 2015/478 și (UE) 2015/755. (2) Clasificarea produselor vizate de prezentul regulament se bazează pe TARIC. Originea produselor vizate de prezentul regulament se determină în conformitate cu articolul 60 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezentul regulament se aplică din ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și rămâne în vigoare timp de trei ani.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.