Recitale
(1) În vederea simplificării utilizării Fondului social european Plus (FSE+) și a Fondului pentru o tranziție justă (FTJ) și a reducerii sarcinii administrative pentru beneficiari, este oportun să se definească anumite costuri unitare și să se stabilească cuantumurile pentru finanțarea nelegată de costuri disponibile pentru rambursarea contribuției Uniunii la programe. În conformitate cu articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/1060, costurile unitare și cuantumurile finanțării nelegate de costuri pot fi utilizate și pentru operațiunile eligibile în cadrul FSE+ și sprijinite de Fondul european de dezvoltare regională.
(2) Costurile unitare pentru rambursarea către statele membre trebuie să fie stabilite pe baza unei metode de calcul juste, echitabile și verificabile, bazată pe date istorice sau statistice, astfel cum se menționează la articolul 94 alineatul (2) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul (UE) 2021/1060.
(3) La stabilirea cuantumurilor pentru finanțarea nelegată de costuri, Comisia a respectat principiul bunei gestiuni financiare, în special principiul potrivit căruia resursele utilizate sunt adecvate pentru investițiile realizate.
(4) Ținând seama de eforturile suplimentare necesare pentru a răspunde nevoilor specifice ale resortisanților țărilor terțe, inclusiv ale refugiaților și ale persoanelor care au fugit din calea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, ar trebui stabilite costuri unitare specifice pentru tipurile de operațiuni relevante.
(5) Simplificarea punerii în aplicare a operațiunilor în domeniul educației formale, al formării angajaților, al formării șomerilor înregistrați, a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau a persoanelor inactive și al serviciilor de consiliere în materie de ocupare a forței de muncă va contribui, de asemenea, la punerea în aplicare cu succes a Anului european al competențelor.
(6) Reafirmând angajamentele asumate în cadrul Planului de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale (2) cu noul obiectiv principal al Uniunii pentru 2030 privind combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale, este oportun să se faciliteze și să se creeze stimulente pentru punerea în aplicare a operațiunilor care contribuie la reducerea numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Prin urmare, ar trebui definite opțiuni simplificate în materie de costuri și scheme de finanțare nelegate de costuri pentru operațiunile care oferă servicii de îngrijire la domiciliu și în cadrul comunității, precum și pentru operațiunile care oferă servicii rezidențiale și nerezidențiale pentru victimele violenței domestice și pentru persoanele care se confruntă cu lipsa de adăpost pe termen scurt sau lung.
(7) Există diferențe semnificative între statele membre în ceea ce privește nivelul costurilor pentru aceste tipuri de operațiuni. În conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, cuantumurile stabilite de Comisie trebuie să reflecte particularitățile fiecărui stat membru.
(8) Pentru a se asigura că costurile unitare rămân un indicator adecvat pentru costurile suportate efectiv, iar cuantumurile pentru finanțarea nelegată de costuri rămân adecvate pentru investițiile realizate pe parcursul întregii perioade de programare, trebuie să se prevadă o metodă de ajustare adecvată,