Recitale
(1) Anexa I la Regulamentul (UE) 2019/631 prevede metode detaliate de calculare a obiectivelor privind emisiile specifice pentru producătorii de autoturisme și de vehicule utilitare ușoare.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2021, standardele privind emisiile de CO2 se bazează pe datele privind emisiile de CO2 determinate în conformitate cu procedura de încercare a vehiculelor ușoare armonizată la nivel mondial (WLTP), astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei (2). Anexa I la Regulamentul (UE) 2019/631 a fost modificată prin Regulamentul delegat (UE) 2020/2173 (3) al Comisiei pentru a ține seama de introducerea WLTP, clarificând metoda de determinare a obiectivelor privind emisiile specifice pentru anumite tipuri de producători. Cu toate acestea, este necesară o clarificare suplimentară pentru producătorii care sunt membri ai unei grupări, pentru a stabili metoda de calculare a obiectivelor privind emisiile specifice pentru anii calendaristici 2021-2024.
(3) Partea A din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/631 specifică metoda de calculare a obiectivelor de derogare aplicabile în anii calendaristici 2021-2024. Din motive de securitate juridică, este necesar să se specifice și metoda de calculare a obiectivelor de derogare aplicabile în anii calendaristici 2025-2028, astfel cum se menționează la articolul 10 alineatul (4) al doilea paragraf litera (c) din regulamentul respectiv.
(4) Pentru a face distincția între vehiculele de bază complete și incomplete, definiția masei de încercare („TM”) pentru media masei de încercare în kilograme (kg) a tuturor vehiculelor utilitare ușoare noi prevăzută în partea B punctul 6.2.1 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/631 ar trebui adaptată.
(5) Anexele II și III la Regulamentul (UE) 2019/631 specifică tipul și formatul datelor cu privire la autoturismele noi și la vehiculele utilitare ușoare noi pe care statele membre sau producătorii trebuie să le colecteze și să le transmită anual Comisiei. Pe baza experienței dobândite, a devenit evident că anumiți parametri de monitorizare ar putea fi eliminați pentru a facilita procesul de monitorizare, întrucât parametrii respectivi nu sunt folosiți pentru calcularea obiectivelor privind emisiile specifice sau a mediei emisiilor specifice și, prin urmare, ar trebui eliminați fără a împiedica evaluarea solidă a respectării de către producători a obiectivelor lor privind emisiile specifice. În plus, este necesar să se adauge anumiți parametri noi, în special în scopul verificării emisiilor de CO2 ale vehiculelor în circulație. Aceste modificări ale parametrilor trebuie să se reflecte în tipul de date care trebuie colectate în conformitate cu partea A din anexa II și cu partea A din anexa III la Regulamentul (UE) 2019/631, precum și în formatele în care sunt colectate datele în conformitate cu partea B din anexa II și cu partea B din anexa III la regulamentul respectiv.
(6) Anexa III la Regulamentul (UE) 2019/631 prezintă în detaliu o procedură prin care producătorii trebuie să calculeze valorile emisiilor de CO2 și ale masei vehiculelor utilitare ușoare care sunt omologate de tip în mai multe etape. În cazul unui vehicul de bază incomplet individual, masa vehiculului se calculează în conformitate cu partea A punctul 1.2.4 din anexa III la Regulamentul (UE) 2019/631, luând în considerare valoarea masei caroseriei (B0), care a fost stabilită la 1,375 pentru calculele aferente anului calendaristic 2021. Pentru anii calendaristici 2022-2024, valoarea respectivă ar trebui revizuită pe baza mediei masei în stare de funcționare a vehiculelor de bază incomplete noi înmatriculate în Uniune în anii calendaristici 2018, 2019 și 2020.
(7) În absența datelor finale de monitorizare a emisiilor de CO2 pentru vehiculele utilitare ușoare noi în anul calendaristic 2020, valoarea B0 nu a putut fi revizuită până la 31 octombrie 2021, astfel cum se prevede în partea A punctul 1.2.4 din anexa III la Regulamentul (UE) 2019/631. Având în vedere că revizuirea valorii B0 folosind doar datele pentru anii calendaristici 2018 și 2019 ar fi condus la o valoare foarte apropiată de valoarea B0 actuală și pentru a facilita punerea în aplicare și a oferi securitate juridică producătorilor în cauză, este oportun să se mențină valoarea B0 aplicabilă în prezent și pentru anul calendaristic 2022. Pentru anii calendaristici 2023 și 2024, valoarea B0 revizuită a fost calculată pe baza datelor finale de monitorizare pentru vehiculele utilitare ușoare în anii calendaristici 2018, 2019 și 2020. În plus, pentru a oferi securitate juridică producătorilor după 2024, este necesar să se clarifice faptul că valoarea B0 revizuită rămâne aplicabilă și în anii de după 2024.
(8) Este necesară o clarificare pentru a se ține seama mai bine de diferitele modalități de determinare a influenței aerodinamice în cazul vehiculelor de bază incomplete din categoria N1 la calcularea emisiilor de CO2 de monitorizare.
(9) Partea B din anexa III la Regulamentul (UE) 2019/631 conține anumite informații referitoare în special la procedura reglementară de încercare NEDC care au devenit caduce și, prin urmare, ar trebui eliminate.
(10) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2019/631 trebuie modificat în consecință,