Articolul 1
1. Se instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de butoaie, vase, bidoane, rezervoare și recipiente similare, reîncărcabile, din oțel inoxidabil, cunoscute sub denumirea de „butoaie reîncărcabile din oțel inoxidabil”, având corpul de formă aproximativ cilindrică, cu o grosime a peretelui de 0,5 mm sau mai mare, de tipul celor utilizate pentru alte substanțe decât gazul lichefiat, țițeiul și produsele petroliere, cu o capacitate de minimum 4,5 litri, indiferent de tipul de finisare, de capacitate sau de clasa oțelului inoxidabil, cu sau fără componente suplimentare (extractoare, gâturi, mânere sau orice altă componentă), chiar vopsite sau acoperite cu alte materiale, încadrate în prezent la codurile NC ex 7310 10 00 și ex 7310 29 90 (codurile TARIC 7310100010 și 7310299010) și originare din Republica Populară Chineză, cu excepția gâturilor, fitingurilor, cuplajelor sau robinetelor, gulerelor, supapelor și altor componente care sunt importate separat. 2. Nivelul taxei antidumping definitive aplicabile prețului net franco-frontiera Uniunii, înainte de vămuire, al produselor descrise la alineatul (1) și fabricate de societățile enumerate mai jos, este stabilit după cum urmează: Țara Societatea Taxă antidumping definitivă Codul adițional TARIC Republica Populară Chineză Penglai Jinfu Stainless Steel Products Co., Ltd 69,6 % A024 Republica Populară Chineză Ningbo Major Draft Beer Equipment Co., Ltd 62,6 % A030 Republica Populară Chineză Alte societăți cooperante enumerate în anexă 66,7 % Republica Populară Chineză Toate celelalte societăți 69,6 % C999 3. Aplicarea nivelurilor individuale ale taxelor specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea către autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, pe care trebuie să figureze o declarație datată și semnată de un reprezentant oficial al entității care emite respectiva factură, identificat prin nume și funcție, redactată după cum urmează: „Subsemnatul (Subsemnata), certific faptul că (volumul) de (produs în cauză) vândut la export în Uniunea Europeană, care face obiectul prezentei facturi, a fost fabricat de (denumirea și adresa societății) (cod adițional TARIC) în Republica Populară Chineză. Declar că informațiile furnizate în prezenta factură sunt complete și corecte”. În cazul în care nu se prezintă o astfel de factură, se aplică taxa stabilită pentru „toate celelalte societăți”. 4. În cazul în care se prezintă o declarație de punere în liberă circulație pentru produsul menționat la alineatul (1), numărul de unități din produsele importate se înscrie în câmpul relevant al declarației respective, cu condiția ca această mențiune să fie compatibilă cu anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87. 5. În caz de deteriorare a mărfurilor înainte de punerea în liberă circulație și, prin urmare, în cazul în care prețul efectiv plătit sau de plătit este calculat proporțional pentru stabilirea valorii în vamă în conformitate cu articolul 131 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei (32), valoarea taxei antidumping, calculată pe baza valorilor stabilite mai sus, se reduce în mod proporțional cu prețul efectiv plătit sau de plătit. 6. În cazul în care nu se prevede altfel, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.