Recitale
(1) Articolul 43 din Regulamentul (UE) 2022/2065 prevede obligația Comisiei de a percepe furnizorilor de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari taxe anuale de supraveghere, a căror valoare totală trebuie să acopere toate costurile estimate, astfel cum pot fi stabilite în mod rezonabil în prealabil, pe care Comisia le suportă în legătură cu sarcinile de supraveghere care îi revin în temeiul regulamentului respectiv.
(2) Costurile estimate pentru taxele de supraveghere percepute în anul n ar trebui stabilite luând în considerare toate resursele umane care vor fi alocate de Comisie în anul n+1 în vederea îndeplinirii sarcinilor menționate la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2022/2065, inclusiv funcționarii, agenții temporari și contractuali și experții naționali detașați. Având în vedere că estimarea se referă la costuri viitoare, aceasta ar trebui să se bazeze pe costurile medii, exprimate în echivalent normă întreagă și majorate cu valoarea medie a contribuțiilor sociale aplicabile și a cheltuielilor de funcționare legate de resursele umane respective. Prin urmare, aceste cheltuieli de funcționare ar trebui să includă costurile medii suportate pentru a asigura spațiul de lucru al unui membru al personalului în echivalent normă întreagă și a îi permite să lucreze în infrastructura informatică și fizică a Comisiei, de exemplu astfel cum sunt stabilite în mod regulat de serviciile Comisiei în contextul calculării costurilor medii cu personalul în scopul fișelor financiare legislative.
(3) Pe lângă costurile menționate mai sus pentru resursele umane, Comisia trebuie, de asemenea, să estimeze alte cheltuieli operaționale și administrative care sunt legate în mod specific de îndeplinirea sarcinilor menționate la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2022/2065, cum ar fi studiile, angajarea de experți, anchetele, delegațiile, organizarea de reuniuni ori dezvoltarea sau utilizarea de software ori de instrumente sau servicii informatice specifice. În plus, estimarea anuală a valorii totale a costurilor ar trebui să țină seama de diferența dintre costurile estimate și costurile suportate în anul precedent, astfel cum rezultă din raportul anual adoptat de Comisie.
(4) Valoarea totală a costurilor estimate anual de Comisie ar trebui să fie suportată de furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari prin intermediul taxelor de supraveghere percepute pentru serviciile desemnate care fac obiectul taxei de supraveghere în fiecare an calendaristic. Pentru a se asigura coerența cu deciziile de desemnare adoptate în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2022/2065, noțiunea de furnizor al unui serviciu sau unor servicii desemnate ar trebui să fie identificată în raport cu destinatarul sau destinatarii deciziei sau deciziilor de desemnare aferente adoptate în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2022/2065. În cazul în care decizia adoptată în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2022/2065 se adresează mai multor persoane juridice, toți destinatarii deciziei respective ar trebui să fie răspunzători în solidar pentru plata taxei de supraveghere aferente serviciului sau serviciilor respective.
(5) Serviciile care vor fi luate în considerare într-un anumit an n ar trebui să le includă pe cele care la începutul anului fac deja obiectul obligațiilor aplicabile platformelor online foarte mari și motoarelor de căutare online foarte mari, precum și pe cele în cazul cărora o decizie de desemnare sau o decizie de încetare a desemnării va intra în vigoare în cursul anului calendaristic respectiv, ținând seama de faptul că deciziile din ambele categorii vor produce efecte la patru luni de la notificarea lor către furnizor în temeiul articolului 33 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2022/2065. Termenul respectiv ar trebui calculat în conformitate cu normele generale prevăzute în Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (2) privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor.
(6) Comisia ar trebui să stabilească valoarea totală a taxei de supraveghere care urmează să fie percepută în fiecare an fiecărui furnizor, stabilind mai întâi o valoare de bază pentru fiecare serviciu desemnat. Valoarea de bază pentru fiecare serviciu ar trebui să rezulte din împărțirea costurilor anuale totale estimate pentru anul n+1 la toate serviciile desemnate luate în considerare în anul n. Pentru a stabili valoarea de bază, ar trebui să se țină seama de numărul de zile de desemnare din anul n. În al doilea rând, pentru a asigura proporționalitatea taxelor individuale de supraveghere în raport cu dimensiunea serviciului desemnat, astfel cum rezultă din numărul mediu lunar de destinatari activi din Uniune, Comisia ar trebui să ajusteze valoarea de bază cu un coeficient proporțional cu numărul de destinatari activi care rezultă din informațiile disponibile.
(7) În temeiul articolului 43 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2022/2065, niciun furnizor al unui serviciu sau unor servicii desemnate nu trebuie să plătească o valoare totală a taxei de supraveghere care depășește capacitatea sa economică, și anume mai mult de 0,05 % din venitul său net anual la nivel mondial. Trimiterea la venitul net, care implică veniturile totale minus costurile furnizorului, ar trebui să asigure luarea în considerare a capacității de plată a furnizorului, inclusiv în cazul furnizorilor care înregistrează pierderi. Pentru a identifica o astfel de limită în conformitate cu standardele de raportare financiară aplicabile, ar trebui să se facă trimitere la noțiunea de profit total la nivel mondial din exercițiul financiar precedent, care trebuie stabilit pe baza celor mai bune date aflate la dispoziția furnizorului care rezultă din situațiile financiare, astfel cum au fost comunicate Comisiei. Prin urmare, ar trebui să se facă trimitere la Standardele internaționale de raportare financiară aplicabile în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (3), dacă acestea sunt utilizate de furnizorul în cauză, sau, în celălalt caz, la situațiile financiare întocmite în conformitate cu cerințele de raportare stabilite în temeiul Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4). În cazul în care nici Standardele internaționale de raportare financiară, nici Directiva 2013/34/UE nu se aplică furnizorului în cauză, ar trebui să se facă trimitere la orice alt standard de raportare acceptabil dintr-o țară terță aplicabil furnizorului respectiv, cum ar fi un standard de raportare al unei țări terțe care este considerat echivalent cu Standardele internaționale de raportare financiară sau orice alt standard de raportare al unei țări terțe care poate fi considerat în general acceptabil în sensul oricărui alt act legislativ al Uniunii. În cazul în care un furnizor are conturi consolidate, profitul consolidat la nivel mondial al grupului din care face parte furnizorul respectiv reflectă cel mai bine capacitatea sa economică de a plăti taxa de supraveghere, având în vedere că furnizorul respectiv dispune de resursele financiare ale grupului pentru a suporta valoarea totală a taxei percepute pentru toate serviciile desemnate pe care le furnizează.
(8) Dacă valoarea de bază percepută unui anumit furnizor sau suma valorilor de bază relevante, în cazul în care un anumit furnizor oferă mai mult de un serviciu desemnat, depășește limita globală maximă, taxa finală de supraveghere percepută furnizorului respectiv ar trebui redusă în consecință. Pentru a se asigura faptul că, în orice caz, costurile anuale totale sunt acoperite prin intermediul taxelor de supraveghere percepute pentru toate serviciile desemnate, valoarea reziduală care nu este percepută furnizorilor în vederea aplicării limitei globale maxime ar trebui să fie suportată de ceilalți furnizori care nu ating limita, proporțional cu formula de alocare de bază. Alocarea valorilor reziduale între alți furnizori de servicii desemnate, în urma aplicării limitei globale maxime, ar trebui să continue până când nu rămâne nicio valoare reziduală.
(9) În conformitate cu articolul 43 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2022/2065, Comisia trebuie să adopte în fiecare an acte individuale de punere în aplicare care să stabilească valoarea individuală a taxei de supraveghere urmând a fi percepută fiecărui furnizor pentru serviciul sau serviciile desemnate care fac obiectul obligației de a plăti taxa de supraveghere în cursul anului calendaristic respectiv. Prin urmare, procedura anuală pentru perceperea taxei ar trebui să fie organizată astfel încât actele de punere în aplicare respective să fie adoptate după ce au fost stabilite costurile anuale totale, care vor sta la baza calculului valorii totale a taxelor de supraveghere urmând a fi percepute, astfel cum se prevede în documentul pregătitor al Comisiei anexat la proiectul de buget în temeiul articolului 41 alineatul (8) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (5) privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii. În plus, actele individuale de punere în aplicare pot fi adoptate numai după o anumită dată, când se vor putea stabili numărul și dimensiunea serviciilor desemnate care fac obiectul taxelor de supraveghere. Procedura ar trebui, de asemenea, să ia în considerare capacitatea economică în ceea ce privește profiturile furnizorilor corespunzători, astfel cum este identificată pe baza informațiilor transmise de furnizorul în cauză. În plus, valoarea provizorie a taxei care urmează să fie percepută ar trebui comunicată furnizorului în cauză înainte de adoptarea de către Comisie a unei decizii de punere în aplicare, pentru a-i oferi acestuia posibilitatea de a prezenta observații care să fie luate în considerare la stabilirea definitivă a taxei de supraveghere. După examinarea observațiilor transmise, Comisia ar trebui să adopte actul de punere în aplicare corespunzător prin care să se stabilească taxa de supraveghere individuală care constituie o creanță în temeiul articolului 98 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046, de plătit până la sfârșitul aceluiași an calendaristic, astfel încât să fie disponibile resursele necesare pentru acoperirea costurilor estimate pentru anul următor.
(10) Neplata în termenul stabilit prin actele de punere în aplicare ar trebui să declanșeze recuperarea sumei neplătite, împreună cu dobânda penalizatoare la rata de refinanțare a Băncii Centrale Europene majorată cu 3,5 %, în conformitate cu articolul 99 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.
(11) Pentru a asigura responsabilitatea și transparența în ceea ce privește costurile suportate și veniturile colectate de Comisie pentru sarcinile de supraveghere îndeplinite în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065, Comisia ar trebui să transmită anual Parlamentului European și Consiliului un raport referitor la acestea și să pună acest raport la dispoziția publicului pe site-ul său web. În plus, pentru a asigura coerența între estimarea costurilor și costurile specifice de supraveghere suportate efectiv pentru anul respectiv, raportul ar trebui să compare în mod specific valorile relevante, pe baza plăților executate efectiv în perioada relevantă pentru fiecare categorie de costuri în cauză menționată la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2022/2065, precum și a tuturor angajamentelor de cheltuieli asumate în cursul anului respectiv, inclusiv în urma oricărei hotărâri judecătorești emise în cursul anului respectiv. Orice diferență între valoarea estimată și costurile suportate efectiv nu ar trebui să afecteze valoarea taxelor de supraveghere percepute pentru anul relevant, dar ar trebui luată în considerare în următoarea estimare, fie prin deducerea eventualului excedent din costurile totale estimate pentru anul n+2, fie prin adăugarea eventualului deficit la costurile totale estimate pentru anul n+2.
(12) Estimarea costurilor ar trebui să identifice costurile planificate a fi suportate în anul calendaristic următor, astfel încât Comisia să dispună în prealabil de resurse suficiente. În perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2022/2065 și 1 ianuarie 2024, Comisia va fi suportat deja sau va fi planificat costuri în temeiul articolului 43 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2022/2065 care nu au putut fi acoperite de nicio taxă de supraveghere anterioară și, prin urmare, au trebuit să fie acoperite în general de alte credite prevăzute în bugetul votat al Uniunii pentru 2023. Prin urmare, în scopul stabilirii taxelor totale care urmează să fie percepute în 2023, la costurile estimate pentru 2024 ar trebui să poată fi adăugate numai costurile care nu sunt deja acoperite de creditele existente în bugetul general al Uniunii pentru 2023, în conformitate cu informațiile furnizate în prezentarea generală care însoțește estimarea. În consecință, în scopul stabilirii oricărui excedent sau deficit care trebuie luat în considerare în următoarea estimare, primul raport către Parlamentul European și Consiliu ar trebui să ia în considerare numai costurile suportate în 2022 de la intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2022/2065 și în 2023 care nu au fost deja acoperite de credite existente,