Recitale
(1) Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 al Comisiei (2) stabilește nivelul taxei datorate Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante (denumit în continuare „Oficiul”), pe durata acordării protecției comunitare a soiurilor de plante, astfel cum se prevede la articolul 113 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 2100/94.
(2) Pentru a reflecta potențialul de inflație la toate liniile bugetare și pentru a continua creșterea rezervei libere la nivelul minim pentru a asigura funcționarea Oficiului, taxa anuală plătită de titularul unei protecții comunitare a soiurilor de plante trebuie ridicată la 380 EUR.
(3) Complexitatea recursurilor a crescut, iar actuala taxă de recurs stabilită la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 nu acoperă costurile reale. Prin urmare, această taxă de recurs trebuie ridicată la 2 100 EUR.
(4) Experiența a demonstrat că este necesar să se acopere costurile administrative legate de declararea ca nulă și neavenită a protecției comunitare a soiurilor de plante, astfel cum se menționează la articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94, precum și taxa administrativă aferentă unei obiecții în scris la acordarea protecției comunitare a soiurilor de plante, astfel cum se menționează la articolul 59 din regulamentul respectiv.
(5) Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1238/95 stabilește nivelul taxelor pentru organizarea și efectuarea examinării tehnice a unui soi care face obiectul unei cereri de protecție comunitară a soiurilor de plante, care trebuie plătite Oficiului.
(6) Pe baza unei anchete privind costurile oficiilor de examinare efectuate de Oficiu, taxele percepute de Oficiu trebuie actualizate, ținând seama de rata inflației. Este necesar ca rapița să fie inclusă în grupa altor specii agricole, iar căpșunile în grupa altor specii de fructe, deoarece nivelul taxelor din aceste grupe este mai adecvat pentru speciile respective. Prin urmare, taxele stabilite în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1238/95 trebuie să fie modificate pentru toate grupele de costuri în cauză.
(7) În conformitate cu articolul 83 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94, Oficiul percepe taxe pentru actele sale oficiale prevăzute în regulament. Prin urmare, trebuie stabilite taxe pentru declararea ca nulă și neavenită a protecției comunitare a soiurilor de plante și pentru o obiecție scrisă la acordarea protecției comunitare a soiurilor de plante, care să acopere costurile intensificării acestor activități.
(8) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1238/95 trebuie modificat în consecință.
(9) Prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 iulie 2023 pentru a se acorda suficient timp Oficiului și părților interesate pentru a se adapta la aceste modificări.
(10) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru protecția comunitară a soiurilor de plante,