Recitale
(1)
Regulamentul (UE) 2022/1925 împuternicește Comisia să adopte acte de punere în aplicare care să stabilească modalitățile detaliate de aplicare a anumitor aspecte ale regulamentului menționat. În conformitate cu principiul bunei administrări și cu principiul securității juridice, este necesar să se stabilească norme privind, în special, notificările, cererile, rapoartele și alte transmiteri de informații, inclusiv stabilirea datelor intrării în vigoare a notificărilor și transmiterilor de informații, precum și inițierea procedurilor în temeiul Regulamentului (UE) 2022/1925. Totodată, este necesar să se stabilească norme privind exercitarea dreptului de a fi ascultat și a dreptului de acces la dosar de către destinatarii constatărilor preliminare ale Comisiei.
(2)
Pentru a asigura o procedură echitabilă și eficientă, precum și aplicarea efectivă și integrală a Regulamentului (UE) 2022/1925 și pentru a oferi securitate juridică tuturor persoanelor fizice și juridice vizate, este important să se stabilească, printre altele, cadrul pentru furnizarea de documente în temeiul Regulamentului (UE) 2022/1925. Astfel, este necesar să se stabilească norme în ceea ce privește formatul și lungimea maximă a documentelor, utilizarea limbilor și procedura de transmitere și de primire a documentelor. În plus, este necesar să se stabilească norme privind informațiile pe care întreprinderile care furnizează servicii de platformă esențiale trebuie să le includă în notificările transmise în temeiul articolului 3 alineatul (3) primul paragraf sau în transmiterile de informații efectuate în urma unei solicitări din partea Comisiei astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2022/1925. În procesul de pregătire a unei notificări în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2022/1925 și al articolului 2 din prezentul regulament și într-un interval de timp rezonabil anterior respectivei notificări, o întreprindere care furnizează servicii de platformă esențiale ar trebui să fie în măsură să stabilească contacte prealabile notificării cu Comisia în scopul asigurării unei proceduri eficace de notificare în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2022/1925. În îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul Regulamentului (UE) 2022/1925, Comisia va trebui să se bazeze în principal pe informațiile furnizate de întreprinderile în cauză. Prin urmare, este deosebit de important ca informațiile să fie corecte, complete și să nu inducă în eroare și să fie furnizate în termenele stabilite, după caz.
(3)
Regulamentul (UE) 2022/1925 impune un cadru procedural specific, care să țină seama de particularitățile regulamentului respectiv. Acest cadru ar trebui să vizeze stabilirea unui proces rapid și eficace de investigare și de aplicare a legii, garantând, totodată, protecția efectivă a dreptului părților la procedură de a fi ascultate. Prin urmare, ar trebui să se stabilească norme clare și proporționale privind exercitarea dreptului de a fi ascultat, inclusiv a dreptului de acces la dosarul Comisiei. Întreprinderea sau asocierea de întreprinderi căreia Comisia i-a notificat constatările sale preliminare ar trebui să aibă dreptul de a-și prezenta punctele de vedere în scris într-un termen care ar trebui stabilit de Comisie în vederea reconcilierii, pe de o parte, a eficienței și eficacității procedurii și, pe de altă parte, a asigurării posibilității de a-și exercita dreptul de a fi ascultată. Destinatarul constatărilor preliminare ar trebui să aibă dreptul de a prezenta succint faptele relevante și de a furniza documente justificative. În timp ce destinatarul constatărilor preliminare ar trebui să aibă întotdeauna dreptul de a obține din partea Comisiei versiunile neconfidențiale ale tuturor documentelor menționate în constatările preliminare, acestuia ar trebui să i se acorde, în plus, acces la toate documentele din dosarul Comisiei, fără nicio ocultare, în condiții care urmează să fie stabilite într-o decizie a Comisiei. Acest acces ar trebui limitat în anumite situații, inclusiv în cazul în care divulgarea anumitor documente ar dăuna părții care le-a prezentat sau în cazul în care prevalează alte interese.
(4)
Atunci când acordă acces la dosar întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi în cauză, Comisia ar trebui să asigure protecția secretelor comerciale și a altor informații confidențiale într-o manieră proporțională. Comisia ar trebui să fie în măsură să solicite întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi care transmit sau au transmis documente, inclusiv declarații, să indice secretele comerciale sau alte informații confidențiale. Pentru a asigura eficacitatea evaluării observațiilor terților cu privire la publicații sau consultări în temeiul articolului 8 alineatul (6), al articolului 18 alineatele (5) și (6), al articolului 19 alineatul (2) și al articolului 29 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2022/1925, aceste observații ar trebui tratate ca fiind neconfidențiale în scopul acordării accesului la dosar și al pregătirii deciziilor Comisiei, conferindu-se totodată terților dreptul de a solicita ocultarea numelui autorului și al expeditorului sau a altor informații de identificare înainte ca observațiile să fie comunicate destinatarului constatărilor preliminare sau oricărui alt terț.
(5)
Înainte de a pune documentele la dispoziția destinatarului constatărilor sale preliminare, Comisia ar trebui să evalueze dacă, în vederea exercitării efective a dreptului de a fi ascultat, necesitatea divulgării depășește prejudiciul adus terțului care ar putea rezulta din divulgare.
(6)
Din motive de securitate juridică, termenele prevăzute în Regulamentul (UE) 2022/1925 și în prezentul regulament, inclusiv termenele stabilite de Comisie în temeiul regulamentelor respective, ar trebui să fie reglementate de Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (2). Pe de altă parte, ar trebui stabilite norme specifice privind termenele, în măsura în care este necesar.
Articolul 1
Obiect și domeniu de aplicare
CAPITOLUL I DOMENIUL DE APLICARE
Prezentul regulament stabilește modalități detaliate referitoare la:
1. forma, conținutul și alte detalii ale notificărilor și transmiterilor în temeiul articolului 3, ale cererilor motivate în temeiul articolului 8 alineatul (3) și al articolelor 9 și 10, ale rapoartelor regulamentare în temeiul articolului 11 și ale notificărilor și transmiterilor în temeiul articolelor 14 și 15 din Regulamentul (UE) 2022/1925;
2. procedurile în temeiul articolului 29 din Regulamentul (UE) 2022/1925;
3. exercitarea dreptului de a fi ascultat și condițiile de divulgare prevăzute la articolul 34 din Regulamentul (UE) 2022/1925;
4. termene.
Articolul 2
Notificări și transmiteri de informații în urma cererilor formulate de Comisie
CAPITOLUL II NOTIFICĂRI, CERERI ȘI ALTE TRANSMITERI
(1) Notificările efectuate în temeiul articolului 3 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2022/1925 conțin toate informațiile, inclusiv documentele, indicate în formularul prevăzut în anexa I la prezentul regulament.
(2) Informațiile transmise în urma unei cereri de informații formulate de Comisie astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2022/1925 trebuie să conțină toate informațiile, inclusiv documentele, prevăzute în cererea Comisiei. În cererea sa de informații, Comisia poate specifica secțiunile din formularul prevăzut în anexa I la prezentul regulament care trebuie completate.
(3) În cazul în care, în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2022/1925, întreprinderea notificatoare dorește să prezinte, împreună cu notificarea sa, argumente justificate în mod suficient pentru a demonstra că, deși atinge toate pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din regulamentul menționat, nu îndeplinește, cu titlu excepțional, cerințele de la articolul 3 alineatul (1) din regulament, date fiind circumstanțele în care funcționează serviciul de platformă esențial relevant, atunci aceasta prezintă argumentele respective într-o anexă la notificarea sa. Se transmite o anexă separată pentru fiecare serviciu de platformă esențial pentru care întreprinderea notificatoare dorește să furnizeze argumente justificate. Întreprinderea notificatoare indică, de asemenea, în mod clar la care dintre cele trei cerințe cumulative prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2022/1925 se referă argumentele sale și, pentru fiecare argument, explică motivele pentru care, cu titlu excepțional, serviciul de platformă esențial relevant nu îndeplinește această cerință, în pofida faptului că atinge pragul corespunzător prevăzut la articolul 3 alineatul (2) din regulamentul menționat.
(4) Informațiile transmise Comisiei în temeiul alineatelor (1), (2) și (3) sunt corecte, complete și nu induc în eroare. Acestea sunt prezentate într-un mod clar, bine structurat și inteligibil.
(5) În cazul în care întreprinderea notificatoare solicită ca o eventuală informație furnizată să nu fie publicată sau divulgată în alt mod altor părți, aceasta transmite informația respectivă într-un document separat, marcat pe fiecare pagină în mod clar cu mențiunea „Secrete comerciale” și își motivează solicitarea.
(6) Notificările și transmiterile menționate la alineatele (1), (2) și (3) se redactează într-una dintre limbile oficiale ale Uniunii. Limba procedurii este limba notificării menționate la alineatul (1) sau, în absența acesteia, limba transmiterii de informații menționate la alineatul (2), cu excepția cazului în care Comisia și întreprinderea vizată convin altfel. Anexele atașate în temeiul alineatului (1) se depun în limba lor originală, iar în cazul în care limba lor originală nu este una dintre limbile oficiale ale Uniunii, acestea sunt însoțite de o traducere fidelă în limba procedurii.
(7) Notificările și transmiterile menționate la alineatele (1), (2) și (3) sunt însoțite de o dovadă scrisă că persoanele care le prezintă sunt autorizate să acționeze în numele întreprinderii în cauză.
(8) Pe baza unei cereri motivate, Comisia poate să exonereze o întreprindere de obligația de a furniza anumite documente sau informații necesare pentru notificarea menționată la alineatul (1), în cazul în care consideră că respectarea acestor obligații nu este necesară pentru evaluarea pe care o realizează cu privire la notificare în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2022/1925.
(9) Comisia confirmă în scris întreprinderii în cauză sau reprezentanților acesteia, fără întârzieri nejustificate, primirea notificărilor sau a observațiilor menționate la alineatele (1), (2) și (3).
Articolul 3
Data intrării în vigoare a notificărilor și a transmiterilor de informații
CAPITOLUL II NOTIFICĂRI, CERERI ȘI ALTE TRANSMITERI
(1) În cazul în care informațiile cuprinse într-o notificare sau într-o transmitere de informații ori de argumente justificate, menționată la articolul 2 alineatele (1), (2) și (3) din prezentul regulament, sunt incomplete sub orice aspect important, Comisia informează în scris întreprinderea în cauză sau pe reprezentanții acesteia, fără întârzieri nejustificate. În acest caz, notificarea sau transmiterea intră în vigoare la data la care Comisia primește informațiile complete sau la data la care Comisia informează întreprinderea în cauză cu privire la faptul că, date fiind circumstanțele relevante, informațiile solicitate nu mai sunt necesare.
(2) În cazul în care o notificare sau o transmitere de informații ori de argumente justificate, menționată la articolul 2 alineatele (1), (2) și (3), vizează două sau mai multe servicii de platformă esențiale, Comisia poate preciza faptul că informațiile cuprinse în notificare sau în transmitere sunt incomplete numai în legătură cu unul sau mai multe dintre aceste servicii de platformă esențiale. Într-un astfel de caz, numai în ceea ce privește aceste servicii de platformă esențiale, notificarea sau transmiterea intră în vigoare la data la care Comisia primește informațiile complete sau la data la care Comisia informează întreprinderea în cauză cu privire la faptul că, date fiind circumstanțele relevante, informațiile solicitate nu mai sunt necesare.
(3) În cursul reexaminării unei notificări, întreprinderea notificatoare comunică următoarele elemente Comisiei, fără întârzieri nejustificate: (a) orice modificări substanțiale ale faptelor prezentate în notificare sau în transmiterea de informații ori de argumente justificate, astfel cum se menționează la articolul 2 alineatul (1), (2) sau (3), care apar ulterior notificării sau transmiterii relevante, de care întreprinderea are sau ar trebui să aibă cunoștință; (b) orice informație nouă care apare ulterior notificării sau transmiterii, de care întreprinderea are sau ar trebui să aibă cunoștință și care ar fi trebuit să fie prezentată dacă ar fi fost cunoscută la momentul notificării sau al transmiterii.
(4) Comisia informează în scris și fără întârzieri nejustificate întreprinderea în cauză cu privire la primirea comunicării privind modificările semnificative sau informațiile noi în temeiul alineatului (3). În cazul în care astfel de modificări sau informații ar putea avea un efect semnificativ asupra evaluării de către Comisie a notificării sau a transmiterii de informații ori de argumente justificate, menționată la articolul 2 alineatele (1), (2) și (3), notificarea sau transmiterea se consideră a fi în vigoare la data la care informațiile relevante sunt primite de către Comisie. Comisia informează întreprinderea în această privință.
(5) În sensul prezentului articol, informațiile parțial sau total incorecte sau care induc în eroare sunt considerate informații incomplete.
Articolul 4
Formatul și lungimea documentelor
CAPITOLUL II NOTIFICĂRI, CERERI ȘI ALTE TRANSMITERI
(1) Documentele transmise Comisiei în temeiul Regulamentului (UE) 2022/1925 trebuie să respecte formatul și limitele de pagini stabilite în anexa II la prezentul regulament.
(2) Comisia poate, pe baza unei cereri motivate, să autorizeze o întreprindere sau o asociere de întreprinderi să depășească aceste limite de pagini în cazul și în măsura în care întreprinderea sau asocierea de întreprinderi dovedește că este imposibil, din punct de vedere obiectiv, sau extrem de dificil să se abordeze aspecte de drept sau de fapt deosebit de complexe în respectivele limite de pagini.
(3) În cazul în care un document transmis de o întreprindere sau de o asociere de întreprinderi în temeiul prezentului regulament sau al Regulamentului (UE) 2022/1925 nu respectă alineatele (1) și (2), Comisia îi poate cere întreprinderii sau asocierii de întreprinderi să regularizeze documentul respectiv.
Articolul 5
Inițierea procedurii
CAPITOLUL III INIȚIEREA PROCEDURII
(1) Comisia poate decide să inițieze o procedură în vederea adoptării unei decizii în temeiul articolului 29 din Regulamentul (UE) 2022/1925 în orice moment, dar nu mai târziu de data la care emite constatările preliminare în temeiul articolului 29 alineatul (3) din regulamentul menționat.
(2) Comisia face publică inițierea procedurii.
Articolul 6
Observații privind constatările preliminare
CAPITOLUL IV DREPTUL DE A FI ASCULTAT ȘI DREPTUL DE ACCES LA DOSAR
Destinatarul constatărilor preliminare în temeiul articolului 34 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2022/1925 poate, în termenul stabilit de Comisie în temeiul articolului 34 alineatul (2) din regulamentul menționat, în mod succint și în conformitate cu cerințele privind formatul și lungimea documentelor prevăzute în anexa II la prezentul regulament, să informeze Comisia în scris cu privire la punctele sale de vedere și să prezinte dovezi în acest sens. Comisia nu este obligată să ia în considerare observațiile scrise primite după expirarea acestui termen.
Articolul 7
Identificarea și protecția informațiilor confidențiale
CAPITOLUL IV DREPTUL DE A FI ASCULTAT ȘI DREPTUL DE ACCES LA DOSAR
(1) Cu excepția cazului în care se prevede altfel în Regulamentul (UE) 2022/1925 sau la articolul 8 din prezentul regulament și fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatul (6) din prezentul articol, informațiile sau documentele colectate sau obținute de către Comisie nu sunt divulgate sau puse la dispoziție de către aceasta în măsura în care conțin secrete comerciale sau alte informații confidențiale ale oricărei persoane fizice sau juridice.
(2) Atunci când solicită informații în temeiul articolului 21 din Regulamentul (UE) 2022/1925 sau când desfășoară interviuri în temeiul articolului 22 din Regulamentul (UE) 2022/1925, Comisia informează persoanele fizice sau juridice relevante că, prin furnizarea de informații către Comisie, acestea sunt de acord ca accesul la informațiile respective să poată fi acordat în temeiul articolului 8 din prezentul regulament. În orice caz, dispozițiile articolului 8 se aplică oricărui document prezentat spontan Comisiei în temeiul Regulamentului (UE) 2022/1925 sau al prezentului regulament.
(3) Fără a aduce atingere alineatului (2), Comisia poate solicita persoanelor fizice sau juridice care sunt inițiatoarele documentelor din dosarul său să indice documentele, declarațiile sau părțile din acestea care, în opinia lor, conțin secrete comerciale sau alte informații confidențiale. Totodată, Comisia poate stabili un termen în care persoanele fizice sau juridice să indice orice parte a unei decizii a Comisiei care, în opinia lor, conține secrete comerciale sau alte informații confidențiale.
(4) Comisia poate stabili un termen-limită până la care persoanele fizice sau juridice trebuie: (a) să își motiveze într-o manieră specifică solicitările privind secretele comerciale și alte informații confidențiale pentru fiecare document, declarație sau parte a acestora; (b) să furnizeze Comisiei o versiune neconfidențială a documentelor sau a declarațiilor în care secretele comerciale și alte informații confidențiale sunt eliminate în mod clar și inteligibil; (c) să furnizeze o descriere concisă, neconfidențială și clară a fiecărei informații eliminate.
(5) Dacă persoanele fizice sau juridice nu se conformează unui termen stabilit de Comisie pentru o cerere în temeiul alineatului (3) sau (4), Comisia poate considera că documentele sau declarațiile în cauză nu conțin secrete comerciale sau alte informații confidențiale.
(6) În cazul în care Comisia stabilește că anumite informații care sunt declarate confidențiale de către o persoană fizică sau juridică pot fi divulgate, fie pentru că nu constituie secrete de afaceri sau nu sunt confidențiale în alt mod, fie pentru că există un interes superior care justifică divulgarea lor, aceasta informează persoana fizică sau juridică în cauză că intenționează să divulge informațiile respective dacă nu primește obiecții în termen de o săptămână. În cazul în care persoana fizică sau juridică în cauză se opune, Comisia poate adopta o decizie motivată în care să precizeze termenul după care informațiile vor fi divulgate. Acest termen nu poate fi mai mic de o săptămână de la data notificării. Decizia se notifică persoanei fizice sau juridice în cauză.
(7) Cu excepția cazului în care Comisia indică altfel, orice observație formulată de terți cu privire la o publicare sau consultare în temeiul articolului 8 alineatul (6), al articolului 18 alineatele (5) și (6), al articolului 19 alineatul (2) și al articolului 29 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2022/1925 este considerată neconfidențială. Terții interesați care prezintă observații au dreptul de a solicita ocultarea numelui autorului și al expeditorului sau a altor informații de identificare înainte ca observațiile să fie comunicate destinatarului constatărilor preliminare sau oricărui alt terț. Comisia poate pune la dispoziția publicului aceste observații sau orice versiune neconfidențială a acestora, cu condiția să fi indicat această posibilitate în contextul publicării sau al consultării.
Articolul 8
Accesul la dosar
CAPITOLUL IV DREPTUL DE A FI ASCULTAT ȘI DREPTUL DE ACCES LA DOSAR
(1) La cerere, Comisia acordă acces la dosar întreprinderii sau asocierii de întreprinderi căreia i-a adresat constatările preliminare în temeiul articolului 34 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2022/1925 (denumit în continuare „destinatarul”). Accesul la dosar nu se acordă anterior notificării constatărilor preliminare.
(2) Atunci când acordă acces la dosar, Comisia pune la dispoziția destinatarului toate documentele menționate în constatările preliminare, sub rezerva ocultărilor care au fost efectuate în temeiul articolului 7 alineatul (3) pentru a proteja secretele comerciale sau alte informații confidențiale.
(3) Fără a aduce atingere alineatului (4), Comisia asigură, de asemenea, accesul la toate documentele din dosarul său, fără nicio ocultare, în condiții de divulgare care urmează să fie stabilite într-o decizie a Comisiei. Condițiile de divulgare se stabilesc în conformitate cu următoarele dispoziții: (a) accesul la documente se acordă numai unui număr limitat de consultanți juridici și economici externi și de experți tehnici externi specificați angajați de către destinatar și ale căror nume sunt comunicate în prealabil Comisiei; (b) consultanții juridici și economici externi și experții tehnici externi specificați sunt întreprinderi, angajați ai întreprinderilor sau se află într-o situație comparabilă cu cea a angajaților întreprinderilor. Toți aceștia sunt obligați să respecte condițiile de divulgare; (c) persoanele enumerate ca fiind consultanți juridici și economici externi și experți tehnici externi specificați nu trebuie, la data deciziei Comisiei de stabilire a condițiilor de divulgare, să se afle într-un raport de muncă cu destinatarul sau într-o situație comparabilă cu cea a unui angajat al destinatarului constatărilor preliminare. În cazul în care consilierii juridici sau economici externi sau experții tehnici externi specificați intră ulterior într-o astfel de relație cu destinatarul sau cu alte întreprinderi care își desfășoară activitatea pe aceleași piețe ca destinatarul în cursul investigației sau în cursul primilor trei ani de la încheierea investigației Comisiei, consilierii juridici sau economici externi sau experții tehnici externi specificați și destinatarul informează de îndată Comisia cu privire la condițiile acestei relații. De asemenea, consilierii juridici sau economici externi sau experții tehnici externi specificați furnizează Comisiei o garanție că nu mai au acces la informațiile sau documentele din dosarul la care li s-a acordat acces în conformitate cu litera (a) și care nu au fost puse la dispoziția destinatarului de către Comisie. În plus, aceștia oferă Comisiei asigurări că vor continua să respecte cerințele menționate la litera (d) de la prezentul alineat; (d) consultanții juridici și economici externi și experții tehnici externi specificați nu divulgă niciunul dintre documentele furnizate sau conținutul acestora niciunei persoane fizice sau juridice care nu este obligată să respecte condițiile de divulgare și nu utilizează niciunul dintre documentele furnizate sau conținutul acestora în alt scop decât cele menționate la articolul 8 alineatul (8) de mai jos; (e) Comisia precizează, în condițiile de divulgare, mijloacele tehnice de divulgare și durata divulgării. Divulgarea se poate face prin mijloace electronice sau (pentru unele sau pentru toate documentele) fizic, la sediul Comisiei.
(4) În circumstanțe excepționale, Comisia poate decide să nu acorde acces la anumite documente sau să acorde acces la documente parțial ocultate în condițiile de divulgare menționate la alineatul (3) în cazul în care stabilește că prejudiciul pe care partea care a prezentat documentele în cauză l-ar putea suferi în urma divulgării în condițiile respective ar depăși, în ansamblu, importanța divulgării întregului document pentru exercitarea dreptului de a fi ascultat. Fără a aduce atingere articolului 34 alineatul (4) a patra și a cincea teză din Regulamentul (UE) 2022/1925, Comisia poate decide, din același motiv, să nu divulge sau să divulge parțial corespondența dintre Comisie și autoritățile publice ale statelor membre sau ale țărilor terțe și alte tipuri de documente sensibile.
(5) În termen de o săptămână de la primirea accesului în condițiile de divulgare, consultanții juridici și economici externi și experții tehnici externi specificați vizați la alineatul (3) pot adresa Comisiei o cerere motivată de acces la o versiune neconfidențială a oricărui document din dosarul Comisiei care nu a fost deja furnizat destinatarului în temeiul alineatului (2), în vederea punerii la dispoziția destinatarului a unei astfel de versiuni neconfidențiale, sau o cerere motivată de extindere a condițiilor de divulgare la alți consultanți juridici și economici externi și experți tehnici externi specificați. Un astfel de acces suplimentar sau o astfel de extindere se poate acorda numai în mod excepțional și cu condiția să se demonstreze că este indispensabilă pentru exercitarea corespunzătoare a dreptului destinatarului de a fi ascultat.
(6) În scopul aplicării alineatului (4) sau (5), Comisia poate solicita părții care a prezentat documentele în cauză să furnizeze o versiune neconfidențială a acestora în temeiul articolului 7 alineatele (3) și (4).
(7) În cazul în care Comisia consideră că o cerere formulată în temeiul alineatului (5) este întemeiată, având în vedere necesitatea de a se asigura că destinatarul este în măsură să își exercite în mod efectiv dreptul de a fi ascultat, Comisia îi solicită părții care a prezentat documentele respective fie să își dea acordul cu privire la punerea la dispoziția destinatarului a unei versiuni neconfidențiale, fie să își dea acordul cu privire la extinderea condițiilor de divulgare la anumite persoane sau întreprinderi numai pentru documentele în cauză. În cazul în care partea care a prezentat documentele nu își dă acordul în această privință, Comisia adoptă o decizie de stabilire a condițiilor de divulgare a documentelor în cauză.
(8) Documentele obținute prin accesul la dosar în temeiul prezentului articol se utilizează numai în scopul procedurilor relevante în cadrul cărora s-a acordat accesul la documentele respective sau al procedurilor administrative sau judiciare privind aplicarea Regulamentului (UE) 2022/1925 care sunt legate de aceste proceduri.
(9) În orice moment pe parcursul procedurii, Comisia poate, în locul metodei de acordare a accesului la dosar în temeiul alineatului (3) de mai sus sau în combinație cu aceasta, să acorde acces la unele sau la toate documentele ocultate în temeiul articolului 7 alineatul (3), pentru a evita o întârziere sau o sarcină administrativă disproporționată.
Articolul 9
Începutul termenelor
CAPITOLUL V TERMENELE
(1) Fără a aduce atingere alineatului (2), termenele prevăzute în Regulamentul (UE) 2022/1925 și în prezentul regulament se calculează în conformitate cu Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), termenele încep să curgă din ziua lucrătoare următoare evenimentului la care se referă dispoziția relevantă din Regulamentul (UE) 2022/1925 sau din prezentul regulament.
(3) În cazul în care un document nu respectă cerințele privind formatul și lungimea stabilite în anexa II la prezentul regulament, termenele nu încep să curgă decât după ce documentul a fost regularizat, conform solicitării Comisiei în temeiul articolului 4 alineatul (3).
Articolul 10
Stabilirea termenelor
CAPITOLUL V TERMENELE
(1) Atunci când stabilește un termen în temeiul Regulamentului (UE) 2022/1925 sau al prezentului regulament, Comisia ține seama în mod corespunzător de toate elementele relevante de fapt și de drept și de toate interesele în cauză, în special de posibilitatea persoanelor fizice de a-și exercita dreptul de a fi ascultate și de oportunitatea procedurilor.
(2) Dacă este cazul și la cererea motivată a întreprinderilor sau a asocierilor de întreprinderi vizate, formulată înainte de expirarea termenului stabilit de Comisie în temeiul Regulamentului (UE) 2022/1925 sau al prezentului regulament, un termen poate fi prelungit. Atunci când decide cu privire la acordarea unei astfel de prelungiri, Comisia evaluează dacă cererea motivată este suficient de bine justificată și dacă prelungirea solicitată este de natură să pună în pericol respectarea termenelor procedurale aplicabile prevăzute în Regulamentul (UE) 2022/1925.
Articolul 11
Transmiterea și primirea documentelor
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII GENERALE ȘI FINALE
(1) Transmiterea documentelor către și de la Comisie în temeiul Regulamentului (UE) 2022/1925 și al prezentului regulament se efectuează prin mijloace digitale. Specificațiile tehnice privind mijloacele de transmitere și de semnătură pot fi publicate și actualizate periodic de către Comisie.
(2) Documentele transmise prin mijloace digitale sunt semnate utilizând cel puțin o semnătură electronică calificată, care respectă cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (3).
(3) Documentele transmise Comisiei prin mijloace digitale se consideră a fi primite în ziua trimiterii de către Comisie a unei confirmări de primire.
(4) Se consideră că un document transmis Comisiei prin mijloace digitale nu a fost primit în cazul în care intervine una dintre următoarele situații: (a) documentul sau părți ale acestuia sunt nefuncționale sau inutilizabile; (b) documentul conține viruși, software rău-intenționat sau alte amenințări; (c) documentul conține o semnătură electronică a cărei valabilitate nu poate fi verificată de Comisie.
(5) Comisia informează expeditorul fără întârzieri nejustificate în cazul apariției uneia dintre situațiile menționate la alineatul (4) și îi oferă posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere și de a rectifica situația într-un termen rezonabil.
(6) Prin derogare de la alineatul (1), în circumstanțe excepționale care fac imposibilă sau excesiv de dificilă transmiterea prin mijloace digitale, documentele pot fi transmise Comisiei prin scrisoare recomandată. Se consideră că aceste documente au fost primite de Comisie în ziua în care au fost livrate la adresa serviciului responsabil al Comisiei, astfel cum a fost publicată de Comisie pe site-ul său web.
(7) Prin derogare de la alineatul (1), în circumstanțe excepționale care fac imposibilă sau excesiv de dificilă transmiterea prin mijloace digitale și prin scrisoare recomandată, documentele pot fi transmise Comisiei prin înmânare directă. Se consideră că aceste documente au fost primite în ziua în care au fost livrate la adresa serviciului responsabil al Comisiei, astfel cum a fost publicată de Comisie pe site-ul său web. Livrarea se confirmă printr-o confirmare de primire din partea Comisiei.
Articolul 12
Intrare în vigoare
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII GENERALE ȘI FINALE
Prezentul regulament intră în vigoare la 2 mai 2023.