Recitale
(1) Pentru a evita variabilitatea nejustificată a cerințelor de capital de la o instituție la alta și pentru ca abordarea bazată pe mandat să fie operațională în situațiile în care nu există informații suficiente, este necesar să se specifice metoda de calculare a valorii ponderate la risc a expunerii pentru un organism de plasament colectiv (OPC) în cadrul abordării pe bază de mandat pentru cazurile în care lipsa unor date de intrare nu permite calcularea valorii ponderate la risc a expunerii.
(2) În cazul în care un OPC încheie tranzacții cu instrumente financiare derivate, iar suporturile instrumentelor financiare derivate sau riscul subiacent al pozițiilor pe instrumente financiare derivate nu sunt cunoscute, costul de înlocuire al pozițiilor nu poate fi determinat de instituții și, prin urmare, nu poate fi determinată nici valoarea expunerii acestora. În acest caz, instituțiile ar trebui să își bazeze calculele pe valoarea noțională a poziției pe un instrument financiar derivat, valoare care este de obicei cunoscută și care ar fi cel mai bun indicator al dimensiunii poziției, oferind, prin urmare, o aproximare a valorii expunerii.
(3) În cazul în care mandatul OPC-ului nu exclude încheierea de tranzacții cu instrumente financiare derivate, însă nu oferă suficiente informații pentru a stabili dacă un suport constituie o expunere bilanțieră sau extrabilanțieră, nu se poate exclude posibilitatea constituirii unei astfel de expuneri. Prin urmare, este necesar ca expunerea respectivă să fie inclusă în calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor OPC-ului.
(4) În cazul în care mandatul nu oferă suficiente informații cu privire la valoarea expunerii unei astfel de poziții, nu se poate exclude posibilitatea ca valoarea expunerii să fie valoarea noțională integrală a poziției pe instrumente financiare derivate.
(5) În cazul în care mandatul nu specifică valoarea noțională a poziției pe instrumente financiare derivate, pentru a asigura o abordare suficient de prudentă, valoarea respectivă ar trebui derivată din valoarea noțională maximă a instrumentelor financiare derivate permisă de mandat.
(6) În cazul în care nu se cunosc costurile de înlocuire sau expunerea viitoare potențială în scopul calculării valorii expunerii asociate riscului de credit al contrapărții, instituțiile ar trebui să își bazeze calculele pe suma valorilor noționale ale tranzacțiilor din setul de compensare, care ar fi cea mai bună estimare prudentă disponibilă pentru a permite utilizarea abordării pe bază de mandat.
(7) Există cazuri în care instituțiile nu pot stabili seturile de compensare relevante pentru un anumit tip de instrumente financiare derivate în cadrul OPC-ului, deoarece nu sunt disponibile informații cu privire la contrapărți sau informații din care să reiasă dacă tranzacțiile fac obiectul unui acord de compensare bilaterală executoriu din punct de vedere juridic, astfel cum se menționează la articolul 272 punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În aceste cazuri, instituțiile ar trebui să presupună că nu există nici efecte de compensare, nici diversificarea contrapărților pentru acel tip de instrument financiar derivat. Prin urmare, instituțiile ar trebui să presupună că OPC-ul a încheiat o tranzacție cu un singur instrument financiar derivat, având valoarea noțională maximă permisă de mandat pentru tipul respectiv de instrument financiar derivat.
(8) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare transmis Comisiei de Autoritatea Bancară Europeană.
(9) Autoritatea Bancară Europeană a organizat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat opinia Grupului părților interesate din domeniul bancar instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2),