Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor pentru hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.
(2) În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare a unui preparat de Pediococcus acidilactici CNCM I-4622. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(3) Cererea se referă la autorizarea unui preparat de Pediococcus acidilactici CNCM I-4622 ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale, urmând a fi clasificat în categoria „aditivi tehnologici” și în grupele funcționale „corectori de aciditate” și „amelioratori ai condițiilor de igienă”.
(4) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizul său din 29 iunie 2022 (2) că, în condițiile propuse de utilizare, preparatul de Pediococcus acidilactici CNCM I-4622 nu are efecte adverse asupra sănătății animale, siguranței consumatorilor sau mediului. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că este considerat sensibilizant pentru căile respiratorii, dar nu iritant pentru ochi/piele sau sensibilizant pentru piele. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că preparatul a prezentat un potențial de reducere a pH-ului și a creșterii coliformelor în hrana pentru animale lichidă. În plus, autoritatea a verificat raportul referitor la metodele de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(5) Din evaluarea preparatului de Pediococcus acidilactici CNCM I-4622 rezultă că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv trebuie autorizată. Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri adecvate de protecție pentru a se preveni efectele negative asupra sănătății umane, îndeosebi în ceea ce privește utilizatorii aditivului.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,