Recitale
(1) Măsurile luate de Uniune în sectorul transportului maritim ar trebui să urmărească îmbunătățirea siguranței maritime și protejarea mediului marin și a sănătății umane.
(2) Se preconizează că Adunarea Organizației Maritime Internaționale (OMI), în cadrul celei de a 33-a sesiuni a sale (denumită în continuare „A 33”), care se va desfășura între 27 noiembrie și 6 decembrie 2023, va adopta Orientările din 2023 din cadrul Sistemului armonizat de control și de certificare (HSSC) (denumite în continuare „Orientările HSSC din 2023 privind controalele”), care se bazează pe modificările la Orientările din 2021 privind controalele din cadrul HSSC, conținute în Rezoluția A.1156(32) a Adunării OMI, și va adopta versiunile modificate ale Orientărilor privind locurile de refugiu pentru navele care au nevoie de asistență (denumit în continuare „Orientările revizuite privind locurile de refugiu pentru navele care au nevoie de asistență”), ale listei neexhaustive de obligații care decurg din instrumentele relevante pentru Codul de punere în aplicare a instrumentelor OMI (denumită în continuare „lista neexhaustivă din 2023 de obligații care decurg din instrumentele relevante pentru Codul III”) și ale Orientărilor privind aplicarea Codului internațional de management al siguranței (ISM) de către administrații (denumite în continuare „Orientările din 2023 privind aplicarea Codului ISM de către administrații”).
(3) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cursul A 33, întrucât actele avute în vedere au vocația de a influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, și anume Directiva 2002/59/CE (1), Regulamentul (CE) nr. 336/2006 (2), Regulamentul (CE) nr. 391/2009 (3), și Directiva 2009/21/CE (4) ale Parlamentului European și ale Consiliului.
(4) Uniunea ar trebui să sprijine adoptarea Orientărilor revizuite privind locurile de refugiu pentru navele care au nevoie de asistență în vederea instituirii unui cadru clar pentru gestionarea într-o manieră coerentă și armonizată a navelor care caută un loc de refugiu.
(5) Uniunea ar trebui să sprijine adoptarea Orientărilor HSSC din 2023 privind controalele și revocarea Orientărilor HSSC din 2021 privind controalele, precum și adoptarea listei neexhaustive din 2023 de obligații care decurg din instrumentele relevante pentru Codul III, întrucât acest lucru va asigura actualizarea lor.
(6) Uniunea ar trebui să sprijine adoptarea Orientărilor din 2023 privind aplicarea Codului ISM de către administrații în vederea elaborării de orientări privind evaluările și aplicarea auditurilor la distanță.
(7) Uniunea nu este membră a OMI și nici parte contractantă la convențiile și codurile relevante. Prin urmare, Consiliul ar trebui să autorizeze statele membre să exprime poziția Uniunii în cadrul A 33.
(8) Domeniul de aplicare al prezentei decizii ar trebui să se limiteze la conținutul modificărilor propuse, în măsura în care respectivele modificări pot afecta normele comune ale Uniunii și intră în sfera de competență exclusivă a Uniunii. Prezenta decizie nu ar trebui să afecteze repartizarea competențelor între Uniune și statele membre,