Recitale
(1) La articolul 3 alineatele (1) și (2) din anexa 14 la Acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte (2) („Acordul comercial și de cooperare”), se prevede recunoașterea reciprocă a echivalenței actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale Uniunii Europene și ale Regatului Unit în ceea ce privește produsele ecologice enumerate în apendicele 14-A și 14-B la anexa 14.
(2) Articolul 3 alineatul (3) din anexa 14 la Acordul comercial și de cooperare prevede că, având în vedere data de aplicare a Regulamentului (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului (3), 1 ianuarie 2022, recunoașterea echivalenței menționate la alineatele (1) și (2) de la articolul respectiv se reevaluează până la 31 decembrie 2023.
(3) Prin articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Decizia (UE) 2021/689, Consiliul a autorizat Comisia să adopte, în numele Uniunii, decizia de a confirma sau a suspenda recunoașterea echivalenței, în urma reevaluării echivalenței care urmează să fie efectuată până la 31 decembrie 2023 în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) din anexa 14 la Acordul comercial și de cooperare.
(4) Părțile la Acordul comercial și de cooperare au discutat chestiunea la a doua și a treia reuniune a Comitetului specializat în comerț privind barierele tehnice în calea comerțului, din 24 octombrie 2022 și din 18 octombrie 2023. Discuțiile tehnice dintre părți au avut loc pe parcursul anului 2023 și s-au încheiat la 28 septembrie 2023.
(5) Comisia a efectuat evaluarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale Regatului Unit privind produsele ecologice prevăzută la articolul 3 alineatul (3) din anexa 14 la Acordul comercial și de cooperare. În urma evaluării și a discuțiilor avute în cadrul Comitetului specializat în comerț privind barierele tehnice în calea comerțului, Comisia a concluzionat că actele cu putere de lege și actele administrative ale Regatului Unit privind produsele ecologice sunt echivalente cu Regulamentul (UE) 2018/848 și cu actele delegate și actele de punere în aplicare adoptate în temeiul acestuia.
(6) Consiliul și Parlamentul European au fost informate cu privire la rezultatele evaluării efectuate de Comisie,