Începe proba gratuită

Decizie 2023/2050 · CELEX 32023D2050

Decizia (UE) 2023/2050 a Comisiei din 25 septembrie 2023 de modificare a Deciziei (UE) 2018/1220 a Comisiei privind regulamentul de procedură al comitetului menționat la articolul 143 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului

Data act
25.09.2023
Intrare in vigoare
27.09.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2023_236_R_0003
Status
Inactiv
Comisia Europeană comitet (UE) control financiar fraudă împotriva UE funcționar european funcționare instituțională lupta împotriva criminalității regulament interior

Recitale

(1) Regulamentul de procedură al comitetului menționat la articolul 143 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 a fost adoptat prin Decizia (UE) 2018/1220 a Comisiei (2). Pentru a spori coerența și eficacitatea sistemului de detectare timpurie și de excludere („EDES”) deținut de Comisie, este necesar să se asigure reprezentarea Comisiei în cadrul acestui comitet de către înalți funcționari specializați în chestiuni antifraudă și de protecție bugetară.

(2) În acest scop, în urma deciziei Colegiului din 11 iulie 2023 de creare a unui post temporar de consilier principal BUDG.PA02 „Aspecte financiare și juridice, statul de drept, prevenirea fraudei și EDES” (3), titularul acestui post ar trebui să fie unul dintre cei doi reprezentanți permanenți ai Comisiei.

(3) Prin urmare, Decizia (UE) 2018/1220 ar trebui să fie modificată în consecință,

Articolul 1

La articolul 5 alineatul (1) din Decizia (UE) 2018/1220, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Consilierul principal al DG BUDG responsabil cu «Aspecte financiare și juridice, statul de drept, prevenirea fraudei și EDES» din cadrul Direcției Generale Buget este unul dintre cei doi reprezentanți ai Comisiei care sunt membri permanenți ai comitetului, astfel cum se prevede la articolul 143 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046. Directorul general al Direcției Generale Buget desemnează un funcționar care ocupă cel puțin un post din grupa de funcții «șef de unitate» sau un post echivalent care să îl înlocuiască pe respectivul membru permanent.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.