Recitale
(1) În conformitate cu articolul 50 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a examinat cererea de înregistrare a denumirii „ՍԵՒԱՆԻ ԻՇԽԱՆ/sevani ishkhan” ca denumire de origine protejată (DOP), depusă de Armenia la 11 iulie 2016 (PDO-AM-2164).
(2) În urma examinării cererii, Comisia a trimis notificări de observații la 13 decembrie 2016 și la 7 septembrie 2017, solicitând clarificări cu privire la câteva dintre aspectele dosarului. Din cauza lipsei unui răspuns la ultima notificare, Comisia a trimis o scrisoare de atenționare la 24 ianuarie 2022. Solicitantul nu a răspuns.
(3) Pe baza informațiilor deținute de Comisie, aceasta a concluzionat că cererea nu îndeplinește cerințele Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 și a informat solicitantul, prin scrisoarea din 20 decembrie 2022, că, dacă nu se primesc observații în termen de 2 luni de la primirea scrisorii, intenționează să lanseze procedura aferentă adoptării unei decizii oficiale a Comisiei de respingere a cererii în temeiul articolului 52 alineatul (1) din regulamentul susmenționat.
(4) În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2014 al Comisiei (2), caietul de sarcini al unei DOP trebuie să identifice procedurile pe care operatorii trebuie să le stabilească în ceea ce privește dovada originii produsului, materiile prime, hrana pentru animale și alte elemente care, în conformitate cu caietul de sarcini, trebuie să provină din aria geografică delimitată. Operatorii trebuie să fie în măsură să identifice: (a) furnizorul, cantitatea și originea tuturor loturilor de materii prime și/sau de produse primite; (b) destinatarul, cantitatea și destinația produselor furnizate; (c) corelația dintre fiecare lot „în intrare” la care se face referire la litera (a) și fiecare lot „în ieșire” la care se face referire la litera (b). În ceea ce privește dovada că produsul este originar din aria geografică delimitată, în caietul de sarcini al produsului „ՍԵՒԱՆԻ ԻՇԽԱՆ/sevani ishkhan” se menționează doar „Cartea roșie a Armeniei”, fără alte explicații. Comisia a concluzionat că acest lucru nu este suficient pentru a demonstra procedura de garantare a originii, astfel cum se prevede la articolul 4.
(5) În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, trebuie descrise „principalele caracteristici fizice, chimice, microbiologice sau organoleptice ale produsului”. Comisia a concluzionat că această cerință nu este îndeplinită, deoarece unele caracteristici organoleptice și fizice esențiale, cum ar fi lungimea, mirosul și gustul, nu erau furnizate în descrierea produsului „ՍԵՒԱՆԻ ԻՇԽԱՆ/sevani ishkhan”.
(6) În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 664/2014 al Comisiei (3), hrana pentru animale trebuie să provină în întregime din aria geografică delimitată în cazul produselor de origine animală a căror denumire este înregistrată ca denumire de origine protejată. În măsura în care obținerea acesteia în întregime din aria geografică delimitată nu este posibilă din punct de vedere tehnic, se poate adăuga hrană pentru animale provenită din afara ariei respective, cu condiția să nu fie afectate calitatea sau caracteristicile produsului datorate în mod esențial mediului geografic. Hrana pentru animale provenită din afara ariei geografice stabilite nu trebuie să depășească în niciun caz 50 % din substanța uscată pe an. Comisia a concluzionat că aceste cerințe nu sunt îndeplinite, deoarece caietul de sarcini al produsului „ՍԵՒԱՆԻ ԻՇԽԱՆ/sevani ishkhan” nu explică dacă obținerea în întregime hranei pentru animale din aria geografică delimitată nu este posibilă din punct de vedere tehnic și nu demonstrează că utilizarea hranei pentru animale provenite din afara ariei geografice delimitate nu afectează calitatea și caracteristicile produsului datorate mediului geografic.
(7) Solicitantul nu a răspuns observațiilor Comisiei în termenul stabilit.
(8) În lumina celor de mai sus, Comisia consideră că cererea de înregistrare a denumirii „ՍԵՒԱՆԻ ԻՇԽԱՆ/sevani ishkhan” ca DOP nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, la articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2014 și la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 664/2014.
(9) Prin urmare, este oportun să se respingă cererea de înregistrare a denumirii „ՍԵՒԱՆԻ ԻՇԽԱՆ/sevani ishkhan” ca DOP.
(10) Decizia de respingere este strict legată de înregistrarea acestei denumiri în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1151/2012. Ea nu aduce atingere protejării denumirii „ՍԵՒԱՆԻ ԻՇԽԱՆ/sevani ishkhan” în temeiul acordului bilateral dintre Armenia și Uniune.
(11) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru politica în domeniul calității produselor agricole,