Recitale
(1) La 31 mai 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/255/PESC.
(2) Consiliul este în continuare extrem de preocupat de situația din Siria. După mai mult de un deceniu, conflictul din Siria este departe de a se fi încheiat și rămâne o sursă de suferință și de instabilitate.
(3) Consiliul remarcă faptul că regimul sirian continuă să își aplice politica de represiune. Consiliul consideră că este necesar să se mențină și să se asigure eficacitatea măsurilor restrictive în vigoare, continuând dezvoltarea acestora și, în același timp, menținând abordarea lor specifică și diferențiată și ținând cont de condițiile umanitare ale populației siriene. Consiliul consideră că anumite categorii de persoane și entități prezintă o relevanță specială pentru eficacitatea măsurilor restrictive respective, dat fiind contextul specific actual al Siriei.
(4) Consiliul a evaluat că Iranul oferă sprijin militar regimului sirian. Având în vedere gravitatea situației, Consiliul consideră că o persoană implicată în dezvoltarea și livrarea de sisteme de apărare aeriană către Siria ar trebui adăugată pe lista persoanelor fizice și juridice, entităților sau organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive prevăzută în anexa I la Decizia 2013/255/PESC.
(5) Prin urmare, Decizia 2013/255/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,