Recitale
(1) Acordul de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Republica Madagascar (denumită în continuare „Madagascar”) și Comunitatea Europeană (1) (denumit în continuare „acordul din 2007”), aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 31/2008 al Consiliului (2), se aplică cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 2007. Protocolul la acord, prin care sunt stabilite posibilitățile de pescuit și contribuția financiară prevăzute în acordul din 2007, care a intrat în vigoare în aceeași zi, a fost înlocuit de mai multe ori.
(2) Cel mai recent protocol la acordul din 2007 a expirat la 31 decembrie 2018.
(3) La 4 iunie 2018, Consiliul a adoptat o decizie prin care Comisia a fost autorizată să înceapă negocierile cu Madagascar în vederea încheierii unui nou acord de parteneriat în domeniul pescuitului durabil (denumit în continuare „acordul”) și a unui nou protocol de punere în aplicare a acordului (denumit în continuare „protocolul”).
(4) Între iulie 2018 și octombrie 2022, au avut loc opt runde de negocieri cu Madagascarul în vederea acordului și a protocolului. Negocierile au fost finalizate, iar acordul și protocolul au fost parafate la 28 octombrie 2022.
(5) Obiectivele acordului și ale protocolului sunt de a permite navelor din Uniune să-și desfășoare activitățile de pescuit în zona de pescuit a Madagascarului și de a permite Uniunii și Madagascarului să colaboreze îndeaproape pentru a promova în continuare dezvoltarea unei politici în domeniul pescuitului durabil și exploatarea responsabilă a resurselor piscicole în zona de pescuit a Madagascarului și în Oceanul Indian. Această colaborare contribuie, de asemenea, la crearea unor condiții de muncă decente în sectorul pescuitului.
(6) Prin urmare, acordul și protocolul ar trebui să fie semnate.
(7) Acordul și protocolul ar trebui să înceapă să se aplice cât mai curând posibil, având în vedere importanța economică a activităților de pescuit ale navelor din Uniune în zona de pescuit a Madagascarului și necesitatea de a se reduce pe cât posibil durata de întrerupere a acestor activități.
(8) Acordul și protocolul ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu de la 1 iulie 2023 sau începând cu data semnării lor, dacă această dată este ulterioară, până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea lor în vigoare.
(9) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și a emis un aviz la 1 iunie 2023,