Începe proba gratuită

Decizie 2023/749 · CELEX 32023D0749

Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/749 a Comisiei din 11 aprilie 2023 de modificare a anexelor I și II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/260 privind măsurile naționale care se aplică în Danemarca în ceea ce privește boala bacteriană a rinichiului (BKD) și necroza pancreatică infecțioasă (IPN) și măsurile naționale care se aplică în Regatul Unit (Irlanda de Nord) în ceea ce privește virusul herpetic al stridiilor-1μνar (OsHV-1μνar) (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
11.04.2023
Intrare in vigoare
15.04.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2023_099_R_0006
Status
In vigoare
acvacultură boli ale peștilor boli contagioase Danemarca import (UE) inspecție veterinară Irlanda de Nord Marea Britanie măsuri de implementare națională prevenirea bolilor riscuri de sănătate

Recitale

(1) Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/260 a Comisiei (2) stabilește, în anexele I și II la aceasta, listele cu statele membre sau părți ale acestora care sunt considerate indemne de anumite boli ale animalelor acvatice, care nu sunt enumerate la articolul 9 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) 2016/429, sau care fac obiectul unui program de eradicare a bolilor respective.

(2) Danemarca a notificat Comisiei că patru dintre compartimentele de pe teritoriul său, enumerate în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/260, au încetat să existe și, prin urmare, trebuie eliminate de pe lista compartimentelor din Danemarca care sunt considerate ca fiind indemne de necroză pancreatică infecțioasă (IPN). Unul dintre aceste compartimente trebuie, de asemenea, eliminat de pe lista compartimentelor considerate ca fiind indemne de boala bacteriană a rinichiului (BKD).

(3) De asemenea, Danemarca a notificat Comisiei apariția unui focar de IPN într-unul dintre compartimentele de pe teritoriul său, care este menționat în anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/260. Compartimentul respectiv nu mai face obiectul unui program de eradicare a IPN și, prin urmare, trebuie eliminat de pe listă.

(4) În plus, Danemarca a notificat Comisiei faptul că un compartiment nou de pe teritoriul său a început un program de eradicare a BKD. Prin urmare, acest compartiment trebuie adăugat pe lista compartimentelor care fac obiectul unui program de eradicare a BKD din anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/260.

(5) De asemenea, Danemarca a notificat Comisiei că un compartiment de pe teritoriul său, care este inclus în anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/260, a finalizat cu succes un program de eradicare a BKD și un program de eradicare a IPN. Prin urmare, acest compartiment trebuie eliminat din lista din anexa respectivă și, în schimb, trebuie introdus în lista compartimentelor care sunt considerate indemne de BKD și în lista compartimentelor indemne de IPN din anexa I la respectiva decizie de punere în aplicare.

(6) De asemenea, Regatul Unit, în ceea ce privește Irlanda de Nord, a notificat Comisiei că, deoarece toate zonele din Irlanda de Nord unde sunt ținute animale de acvacultură susceptibile la virusul herpetic al stridiilor-1μνar nu mai sunt indemne de boala respectivă, nu mai este considerată necesară menținerea măsurilor naționale de control al bolii. Prin urmare, teritoriul Irlandei de Nord, cu excepția Dundrum Bay, Killough Bay, Lough Foyle, Carlingford Lough, Larne Lough și Strangford Lough, care este enumerat în lista din anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/260, trebuie eliminat de pe lista menționată.

(7) Prin urmare, anexele I și II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/260 trebuie modificate în consecință.

(8) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.