Începe proba gratuită

Decizie 2023/702 · CELEX 32023D0702R(01)

Rectificare la Decizia (UE) 2023/702 a Consiliului din 21 martie 2023 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în ceea ce privește adoptarea unei decizii și formularea unor recomandări și declarații comune și unilaterale (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 92 din 30 martie 2023)

Data act
22.05.2023
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2023_134_R_0011
Status
In vigoare
acord (UE) comitet mixt (UE) EURATOM Irlanda de Nord Marea Britanie protocol la un acord retragerea din UE revizuirea unui acord

Recitale

(1) În temeiul articolului 166 alineatul (2) din Acordul de retragere, deciziile adoptate de Comitetul mixt înființat în temeiul articolului 164 alineatul (1) din acord (denumit în continuare „Comitetul mixt”) sunt obligatorii pentru Uniune și pentru Regatul Unit. Uniunea și Regatul Unit trebuie să pună în aplicare astfel de decizii, care au același efect juridic ca și Acordul de retragere.

(2) În temeiul articolului 182 din Acordul de retragere, protocolul constituie parte integrantă din acordul menționat.

(3) Articolul 164 alineatul (5) litera (d) din Acordul de retragere împuternicește Comitetul mixt să adopte decizii de modificare a acordului menționat, cu condiția ca astfel de modificări să fie necesare pentru corectarea erorilor, remedierea omisiunilor sau a altor deficiențe ori pentru soluționarea unor situații neprevăzute în momentul semnării acordului și cu condiția ca astfel de decizii să nu modifice elementele esențiale ale acordului menționat.

(4) Uniunea și Regatul Unit au formulat o Declarație comună în cadrul Comitetului mixt, conform căreia, ori de câte ori este relevant în cadrul raporturilor lor în temeiul Acordului de retragere, vor face trimitere, în conformitate cu cerințele de securitate juridică, la protocol, astfel cum a fost modificat în urma „Cadrului Windsor”, și pot face trimitere, în același mod, la protocol, astfel cum a fost modificat în legislația lor internă.

(5) Uniunea și Regatul Unit își reafirmă angajamentul comun ca Acordul din Vinerea Mare, cunoscut și sub denumirea de Acordul de la Belfast, încheiat la 10 aprilie 1998 între Guvernul Regatului Unit, Guvernul Irlandei și ceilalți participanți la negocierile multipartite (denumit în continuare „Acordul din 1998”), care este anexat la Acordul dintre Regatul Unit și Irlanda din aceeași dată, inclusiv acordurile și dispozițiile ulterioare de punere în aplicare, să fie protejat în toate elementele sale.

(6) Având în vedere circumstanțele specifice din Irlanda de Nord, facilitățile menționate la articolul 6 alineatul (2) din protocol ar trebui să includă dispoziții specifice pentru circulația mărfurilor în cadrul pieței interne a Regatului Unit, în concordanță cu poziția Irlandei de Nord ca parte a teritoriului vamal al Regatului Unit în conformitate cu protocolul, în cazul în care mărfurile sunt destinate consumului final sau utilizării finale în Irlanda de Nord și în cazul în care sunt instituite garanțiile necesare pentru a proteja integritatea pieței interne și a uniunii vamale ale Uniunii.

(7) Ar trebui să fie stabilit un mecanism de activare a „frânei de urgență” prin intermediul căruia membrii Adunării legislative din Irlanda de Nord, în fiecare dintre condițiile prevăzute la punctul 1 din Declarația unilaterală a Regatului Unit privind implicarea instituțiilor create prin Acordul din 1998 anexată la prezenta decizie, să poată aborda efectele semnificative specifice asupra vieții de zi cu zi a comunităților care decurg din aplicarea în Irlanda de Nord a dispozițiilor dreptului Uniunii, astfel cum vor fi modificate sau înlocuite de acte viitoare ale Uniunii.

(8) În ceea ce privește TVA-ul și accizele, având în vedere circumstanțele specifice din Irlanda de Nord, inclusiv faptul că Irlanda de Nord face parte integrantă din piața internă a Regatului Unit, ar trebui să fie aduse anumite modificări anexei 3 la protocol. Modificările respective nu ar trebui să conducă la riscuri de fraudă fiscală sau la vreo eventuală denaturare a concurenței. Punerea lor în aplicare în Irlanda de Nord și, în special, punerea în aplicare a regimului special pentru vânzarea la distanță a mărfurilor importate din teritorii terțe sau țări terțe nu ar trebui să creeze riscuri pentru piața internă a Uniunii și pentru piața internă a Regatului Unit și nici să creeze sarcini nejustificate pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în Irlanda de Nord.

(9) Pentru a clarifica domeniul de aplicare al anumitor acte deja menționate în anexa 3 la protocol, ar trebui să fie adăugate două note la anexa respectivă. Pentru a se asigura faptul că în orice moment se pot adăuga alte note la anexa respectivă, în prezenta decizie ar trebui să se prevadă o astfel de posibilitate.

(10) În ceea ce privește circulația mărfurilor, articolul 5 alineatul (2) din protocol împuternicește Comitetul mixt să adopte decizii de stabilire a condițiilor în care prelucrarea nu trebuie considerată a fi o prelucrare comercială și a criteriilor pe baza cărora se consideră că un bun adus în Irlanda de Nord din afara Uniunii nu este expus riscului de a fi deplasat ulterior în Uniune.

(11) Este de dorit să se îmbunătățească funcționarea sistemelor prevăzute în Decizia nr. 4/2020 a Comitetului mixt, inclusiv în ceea ce privește mărfurile trimise în colete în Irlanda de Nord din alte părți ale Regatului Unit, ceea ce va permite să se prevadă facilități ample în domeniul vamal.

(12) În conformitate cu articolul 175 din Acordul de retragere, Uniunea și Regatul Unit iau măsurile necesare pentru a se conforma rapid și cu bună-credință unei hotărâri a comisiei de arbitraj privind condițiile de suspendare, denunțare și aplicabilitate a dispozițiilor prezentei decizii.

(13) Decizia nr. 4/2020 a Comitetului mixt ar trebui să fie înlocuită cu secțiunea 2 din prezenta decizie.

(14) În ceea ce privește stabilirea unui mecanism de coordonare consolidată în ceea ce privește funcționarea protocolului în domeniul TVA și al accizelor, în conformitate cu articolul 164 alineatul (5) litera (c) din Acordul de retragere, Comitetul mixt poate, printre altele, să modifice sarcinile atribuite comitetelor specializate.

(15) În temeiul articolului 8 al patrulea paragraf din protocol, în cadrul Comitetului mixt trebuie să aibă loc discuții periodice privind punerea în aplicare a articolului respectiv, inclusiv în ceea ce privește reducerile și scutirile prevăzute în dispozițiile menționate la primul paragraf al articolului respectiv și, dacă este necesar, Comitetul mixt trebuie să adopte măsuri pentru aplicarea corespunzătoare a articolului respectiv, după caz.

(16) În conformitate cu articolul 8 al cincilea paragraf din protocol, Comitetul mixt poate revizui aplicarea articolului respectiv, ținând seama de faptul că Irlanda de Nord este parte integrantă din piața internă a Regatului Unit, și poate adopta măsuri adecvate, după caz.

(17) Pentru a se asigura eficacitatea articolului 8 din protocol și, în special, pentru a se ține seama de faptul că Irlanda de Nord face parte integrantă din piața internă a Regatului Unit, Uniunea și Regatul Unit ar trebui să evalueze în mod structurat orice aspect care decurge din punerea în aplicare și aplicarea articolului 8, inclusiv, în special, impactul potențial asupra Irlandei de Nord al oricărei viitoare politici și inițiative de reglementare din Uniune și din Regatul Unit în domeniul TVA și al accizelor în ceea ce privește mărfurile.

(18) Prin urmare, ar trebui să se stabilească un mecanism de coordonare consolidată pentru a permite Uniunii și Regatului Unit să identifice și să discute orice aspecte legate de funcționarea protocolului în domeniul TVA și al accizelor și să propună măsuri adecvate, după caz. În acest scop, ar trebui convocate reuniuni specifice ale Comitetului specializat privind aspectele referitoare la punerea în aplicare a Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord instituit prin articolul 165 alineatul (1) litera (c) din Acordul de retragere pentru a discuta aspecte legate de TVA-ul și accizele aferente mărfurilor, după caz. Aceste reuniuni vor fi cunoscute sub denumirea de Mecanism de coordonare consolidată privind TVA-ul și accizele,

(1) Articolul 166 alineatul (3) din Acordul de retragere prevede că recomandările se fac de comun acord.

(2) În temeiul articolului 182 din Acordul de retragere, Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord (denumit în continuare „protocolul”) constituie parte integrantă a acordului menționat.

(3) Articolul 6 alineatul (2) din protocol prevede stabilirea unor regimuri specifice pentru circulația mărfurilor în interiorul pieței interne a Regatului Unit, în concordanță cu poziția Irlandei de Nord ca parte a teritoriului vamal al Regatului Unit în conformitate cu protocolul, în cazul în care mărfurile sunt destinate consumului final sau utilizării finale în Irlanda de Nord și în cazul în care sunt instituite garanțiile necesare pentru a proteja integritatea pieței interne și a uniunii vamale a Uniunii în conformitate cu protocolul,

(1) Articolul 166 alineatul (3) din Acordul de retragere prevede că recomandările se fac de comun acord.

(2) În temeiul articolului 182 din Acordul de retragere, Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord (denumit în continuare „protocolul”) constituie parte integrantă a acordului menționat.

(3) În cazul în care o hotărâre a comisiei de arbitraj a statuat că Regatul Unit nu a respectat condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (3a) al treilea paragraf din protocol, ar trebui să se asigure respectarea rapidă a unei astfel de hotărâri a comisiei de arbitraj,

Articolul 1

SECȚIUNEA 1 MODIFICAREA PROTOCOLULUI

La articolul 6 alineatul (2) din protocol, după prima teză se introduce următoarea teză: „Aceasta include dispoziții specifice pentru circulația mărfurilor în cadrul pieței interne a Regatului Unit, în concordanță cu poziția Irlandei de Nord ca parte a teritoriului vamal al Regatului Unit în conformitate cu prezentul protocol, în cazul în care mărfurile sunt destinate consumului final sau utilizării finale în Irlanda de Nord și în cazul în care sunt instituite garanțiile necesare pentru a proteja integritatea pieței interne și a uniunii vamale a Uniunii.”

Articolul 2

SECȚIUNEA 1 MODIFICAREA PROTOCOLULUI

La articolul 13 din protocol, după alineatul (3) se adaugă următorul alineat: „(3a) Prin derogare de la alineatul (3) și sub rezerva celui de al patrulea paragraf de la prezentul alineat, un act al Uniunii care intră sub incidența prezentului alineat și care a fost modificat sau înlocuit cu un act specific al Uniunii (denumit în continuare «act specific al Uniunii») nu se aplică astfel cum a fost modificat sau înlocuit de actul specific al Uniunii, după trecerea termenului de două săptămâni de la data la care Regatul Unit a notificat în scris Uniunii, prin intermediul Comitetului mixt, faptul că s-a respectat procedura prevăzută în Declarația unilaterală a Regatului Unit privind implicarea instituțiilor create prin Acordul din 1998, anexată ca anexa I la Decizia nr. …/2023 a Comitetului mixt (2 12 20 22). O astfel de notificare se efectuează în termen de două luni de la publicarea actului specific al Uniunii și include o explicație detaliată a evaluării Regatului Unit referitoare la condițiile menționate la al treilea paragraf de la prezentul alineat, precum și a etapelor procedurale parcurse în Regatul Unit înainte de notificare. Dacă Uniunea consideră că explicația Regatului Unit este insuficientă în ceea ce privește circumstanțele menționate la al treilea paragraf de la prezentul alineat, aceasta poate solicita explicații suplimentare în termen de două săptămâni de la data notificării, iar Regatul Unit furnizează respectiva explicație suplimentară în termen de două săptămâni de la data solicitării. În acest caz, actul Uniunii care intră sub incidența prezentului alineat nu se aplică astfel cum a fost modificat sau înlocuit de actul specific al Uniunii începând cu a treia zi de la data la care Regatul Unit a furnizat respectiva explicație suplimentară. Regatul Unit efectuează notificarea menționată la primul paragraf de la prezentul alineat numai în cazul în care: (a) conținutul sau domeniul de aplicare al actului Uniunii, astfel cum a fost modificat sau înlocuit de actul specific al Uniunii, diferă în mod semnificativ, integral sau parțial, de conținutul sau domeniul de aplicare al actului Uniunii aplicabil înainte de a fi modificat sau înlocuit; și (b) aplicarea în Irlanda de Nord a actului Uniunii, astfel cum a fost modificat sau înlocuit de actul specific al Uniunii, sau a părții relevante a acestuia, după caz, ar avea un impact semnificativ specific asupra vieții de zi cu zi a comunităților din Irlanda de Nord, într-un mod susceptibil să dureze. În cazul în care condițiile prevăzute la literele (a) și (b) sunt îndeplinite numai în legătură cu o parte a actului Uniunii, astfel cum a fost modificat sau înlocuit de actul specific al Uniunii, notificarea se efectuează numai cu privire la partea respectivă, cu condiția ca aceasta din urmă să poată fi separată de celelalte părți ale actului Uniunii, astfel cum a fost modificat sau înlocuit de actul specific al Uniunii. În cazul în care acesta din urmă nu este separabil, notificarea se face cu privire la cel mai mic element separabil al actului Uniunii, astfel cum a fost modificat sau înlocuit de actul specific al Uniunii care conține partea în cauză. În cazul în care notificarea se efectuează cu privire la o parte a actului Uniunii, astfel cum a fost modificat sau înlocuit de actul specific al Uniunii, în conformitate cu a doua teză de la paragraful anterior, neaplicarea actului Uniunii, astfel cum a fost modificat sau înlocuit de actul specific al Uniunii, se referă numai la partea respectivă. În cazul în care s-a efectuat notificarea menționată la primul paragraf de la prezentul alineat, alineatul (4) se aplică în ceea ce privește actul Uniunii, astfel cum a fost modificat sau înlocuit de actul specific al Uniunii; în cazul în care actul Uniunii, astfel cum a fost modificat sau înlocuit de actul specific al Uniunii, este adăugat la prezentul protocol, acesta înlocuiește actul Uniunii în versiunea sa de dinainte de a fi modificat sau înlocuit. Prezentul alineat se referă la actele Uniunii menționate la prima liniuță de la poziția 1 și de la pozițiile 7-47 din anexa 2 la prezentul protocol, precum și la articolul 5 alineatul (1) al treilea paragraf.”

Articolul 3

SECȚIUNEA 1 MODIFICAREA PROTOCOLULUI

Anexa 3 la protocol se modifică după cum urmează: 1. La poziția „1. Taxa pe valoarea adăugată”, după intrarea „Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată” se introduce următoarea notă: „În ceea ce privește mărfurile livrate și instalate pe bunuri imobile situate în Irlanda de Nord de către persoane impozabile, Regatul Unit, în ceea ce privește Irlanda de Nord, poate aplica cote reduse, cote mai mici de 5 % sau o scutire cu drept de deducere a TVA achitate în etapa anterioară. În ceea ce privește Irlanda de Nord, Regatul Unit nu are obligația să aplice articolul 98 alineatul (1) al treilea paragraf și articolul 98 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2006/112/CE și, prin urmare, poate aplica cote reduse de TVA pentru livrările de mărfuri și prestările de servicii care intră sub incidența unui număr mai mare de 24 dintre punctele cuprinse în anexa III și poate aplica o cotă redusă mai mică decât cota minimă de 5 % și o scutire cu drept de deducere a TVA achitate în etapa anterioară pentru livrările de mărfuri și prestările de servicii care intră sub incidența unui număr mai mare de șapte dintre punctele din anexa III la Directiva 2006/112/CE. În ceea ce privește Irlanda de Nord, Regatul Unit nu are obligația să aplice regimul special pentru întreprinderile mici prevăzut la titlul XII capitolul 1 din Directiva 2006/112/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2020/285 a Consiliului din 18 februarie 2020 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește regimul special pentru întreprinderile mici și a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 în ceea ce privește cooperarea administrativă și schimbul de informații în scopul monitorizării aplicării corecte a regimului special pentru întreprinderile mici (3 13), în Regatul Unit și pe teritoriul acestuia în ceea ce privește Irlanda de Nord și, prin urmare, poate aplica orice regim de scutire persoanelor impozabile a căror cifră de afaceri anuală, aferentă livrărilor de mărfuri și prestărilor de servicii, respectă normele privind pragul cifrei de afaceri prevăzute la articolul 284 alineatul (1), la articolul 288 și la articolul 288a alineatele (1) și (3) din Directiva 2006/112/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2020/285 a Consiliului. Echivalentul în lire sterline al pragului cifrei de afaceri menționat la articolul 284 alineatul (1) se calculează prin aplicarea cursului de schimb din ziua următoare datei intrării în vigoare a Directivei (UE) 2020/285, publicat de Banca Centrală Europeană. Pentru a ține seama de variațiile în timp ale acestui curs de schimb, este permisă o diferență maximă de 15 % la calcularea echivalentului pragului de 85 000 EUR. În ceea ce privește Irlanda de Nord, Regatul Unit nu are obligația să aplice regimul special pentru vânzarea la distanță a mărfurilor importate din teritorii terțe sau țări terțe, prevăzut în titlul XII capitolul 6 secțiunea 4 din Directiva 2006/112/CE, în ceea ce privește vânzările la distanță de mărfuri din Marea Britanie în Irlanda de Nord, cu condiția ca mărfurile să fie supuse consumului final în Irlanda de Nord și ca taxa pe valoarea adăugată să fi fost percepută în Regatul Unit.” 2. La poziția „2. Accize”, după intrarea „Directiva 92/83/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind armonizarea structurilor accizelor la alcool și băuturi alcoolice” se introduce următoarea notă: „În ceea ce privește Irlanda de Nord, Regatul Unit nu are obligația să aplice articolul 3 alineatul (1) și articolele 9, 13, 18 și 21 din Directiva 92/83/CEE a Consiliului și, prin urmare, poate aplica rate ale accizelor la alcool și băuturi alcoolice bazate întotdeauna pe tăria alcoolică și poate aplica niveluri reduse ale accizelor pentru băuturile alcoolice ambalate în recipiente de dimensiuni mari destinate consumului imediat în unități hoteliere, cu condiția ca astfel de niveluri ale accizelor în Regatul Unit în ceea ce privește Irlanda de Nord să nu fie în niciun caz, chiar și după orice scutire aplicabilă, sub nivelurile minime ale accizelor prevăzute la articolul 3 alineatul (1) și la articolele 4, 5 și 6 din Directiva 92/84/CEE și să nu aplice produselor furnizate din Uniune un regim mai puțin favorabil ca cel al produselor naționale similare. În ceea ce privește Irlanda de Nord, Regatul Unit nu are obligația să aplice articolele 4, 9a, 13a, 18a, articolul 22 alineatele (1)-(5) și articolul 23a din Directiva 92/83/CEE a Consiliului și, prin urmare, poate determina micii producători și poate stabili niveluri reduse ale ratei accizelor pentru alcoolul și băuturile alcoolice produse de micii producători, cu condiția ca aceste niveluri reduse să nu fie în niciun caz, chiar și după orice scutire aplicabilă, sub nivelurile minime ale ratei prevăzute la articolul 3 alineatul (1) și la articolele 4, 5 și 6 din Directiva 92/84/CEE, și ca producția anuală a micilor producători care au dreptul de a beneficia de aplicarea ratei reduse să nu depășească în niciun caz pragurile de producție stabilite la prima liniuță de la articolul 4 alineatul (1), de la articolul 9a alineatul (1), de la articolul 13a alineatul (1), de la articolul 18a alineatul (1) și de la articolul 22 alineatul (1) din Directiva 92/83/CEE a Consiliului. Procedurile de recunoaștere reciprocă prevăzute la articolul 4 alineatul (3), articolul 9a alineatul (3), articolul 13a alineatul (5), articolul 18a alineatul (4), articolul 22 alineatul (3) și articolul 23a alineatul (3) din Directiva 92/83/CEE nu se aplică între statele membre și Regatul Unit în ceea ce privește Irlanda de Nord.”

Articolul 4

SECȚIUNEA 1 MODIFICAREA PROTOCOLULUI

(1) În anexa 3 la protocol, la poziția „1. Taxa pe valoarea adăugată”, orice alte note în afară de cele prevăzute la articolul 3 punctul 1 din prezenta decizie, astfel cum vor fi adoptate de Comitetul mixt, se introduc cu condiția ca astfel de note să specifice modul în care se aplică actele Uniunii care figurează în anexa 3 secțiunea 1 în Regatul Unit și pe teritoriul acestuia în ceea ce privește Irlanda de Nord. Aceste note garantează că nu există un impact negativ asupra pieței interne a Uniunii sub forma unor riscuri de fraudă fiscală și nici o eventuală denaturare a concurenței. (2) În anexa 3 la protocol, la poziția „2. Accize”, orice alte note în afară de cele prevăzute la articolul 3 punctul 2 din prezenta decizie, astfel cum vor fi adoptate de Comitetul mixt, se introduc cu condiția ca astfel de note să specifice modul în care se aplică actele Uniunii care figurează în anexa 3 secțiunea 2 în Regatul Unit și pe teritoriul acestuia în ceea ce privește Irlanda de Nord. Aceste note garantează că nu există un impact negativ asupra pieței interne a Uniunii sub forma unor riscuri de fraudă fiscală și nici o eventuală denaturare a concurenței.

Articolul 5

Obiect

SECȚIUNEA 2 DETERMINAREA MĂRFURILOR CARE NU SUNT EXPUSE VREUNUI RISC ȘI ABROGAREA DECIZIEI NR. 4/2020

Prezenta secțiune stabilește normele de punere în aplicare a articolului 5 alineatul (2) din protocol în ceea ce privește: (a) condițiile în care se consideră că o marfă adusă în Irlanda de Nord din afara Uniunii nu va fi supusă unei prelucrări în scopuri comerciale în Irlanda de Nord; (b) criteriile pe baza cărora se consideră că o marfă adusă în Irlanda de Nord din afara Uniunii nu este expusă riscului de a fi transportată ulterior în Uniune.

Articolul 6

Prelucrare fără scop comercial

SECȚIUNEA 2 DETERMINAREA MĂRFURILOR CARE NU SUNT EXPUSE VREUNUI RISC ȘI ABROGAREA DECIZIEI NR. 4/2020

În sensul articolului 5 alineatul (2) primul paragraf litera (a) și al articolului 5 alineatul (2) al treilea paragraf din protocol, prelucrarea unor mărfuri este considerată necomercială în cazul în care: (a) persoana care depune o declarație de punere în liberă circulație pentru marfa respectivă sau în numele căreia se depune o astfel de declarație (denumită în continuare „importatorul”) a avut o cifră de afaceri anuală totală mai mică de 2 000 000 GBP în cel mai recent exercițiu financiar complet; sau (b) prelucrarea se efectuează în Irlanda de Nord și are ca unic scop: (i) vânzarea de produse alimentare către un consumator final din Regatul Unit; (ii) construcția, atunci când mărfurile prelucrate urmează să constituie o parte permanentă a unei structuri care este construită și amplasată în Irlanda de Nord de către importator sau de către o entitate ulterioară; (iii) furnizarea directă de către importator a unor servicii de sănătate sau de îngrijire unui beneficiar din Irlanda de Nord; (iv) activități fără scop lucrativ desfășurate de către importator sau de către o entitate ulterioară în Irlanda de Nord, atunci când nu există o vânzare ulterioară a mărfii prelucrate sau (v) utilizarea finală de către importator sau de către o entitate ulterioară a hranei pentru animale în unități situate în Irlanda de Nord.

Articolul 7

Criterii pe baza cărora se consideră că mărfurile nu sunt expuse riscului de a fi transportate ulterior în Uniune

SECȚIUNEA 2 DETERMINAREA MĂRFURILOR CARE NU SUNT EXPUSE VREUNUI RISC ȘI ABROGAREA DECIZIEI NR. 4/2020

(1) Se consideră că o marfă nu este expusă riscului de a fi transportată ulterior în Uniune dacă aceasta nu este considerată a fi supusă prelucrării în scopuri comerciale în conformitate cu articolul 6 din prezenta decizie și dacă: (a) în cazul mărfurilor aduse în Irlanda de Nord din altă parte a Regatului Unit prin transport direct: (i) taxa de plătit în conformitate cu Tariful vamal comun al Uniunii este egală cu zero; sau (ii) importatorul a fost autorizat, în conformitate cu articolele 9-11 din prezenta decizie, să aducă marfa respectivă în Irlanda de Nord în vederea vânzării sale către consumatorii finali situați în Regatul Unit sau a utilizării finale de către aceștia, inclusiv în cazul în care marfa respectivă a fost supusă unei prelucrări fără scop comercial în conformitate cu articolul 6 din prezenta decizie înainte de vânzarea către consumatorii finali sau de utilizarea finală de către aceștia; sau (iii) este trimisă într-un colet; și (aa) este de natură necomercială și este trimisă de o persoană fizică unei alte persoane fizice cu reședința în Irlanda de Nord; sau (bb) este trimisă de un operator economic prin intermediul unui transportator autorizat în conformitate cu articolul 12 din prezenta decizie unei persoane fizice cu reședința în Irlanda de Nord și este destinată exclusiv uzului personal; (b) în cazul mărfurilor aduse în Irlanda de Nord printr-un transport direct care nu provine din Uniune sau din altă parte a Regatului Unit: (i) taxa de plătit în conformitate cu Tariful vamal comun al Uniunii este egală sau mai mică decât taxa de plătit în conformitate cu tariful vamal al Regatului Unit; sau (ii) importatorul a fost autorizat, în conformitate cu articolele 9-11 din prezenta decizie, să aducă marfa respectivă în Irlanda de Nord în vederea vânzării sale către consumatorii finali situați în Irlanda de Nord sau a utilizării finale de către aceștia (inclusiv în cazul în care marfa respectivă a fost supusă unei prelucrări fără scop comercial în conformitate cu articolul 6 din prezenta decizie înainte de vânzarea către consumatorii finali sau de utilizarea finală de către aceștia), iar diferența dintre taxa de plătit în conformitate cu Tariful vamal comun al Uniunii și taxa de plătit în conformitate cu tariful vamal al Regatului Unit este mai mică de 3 % din valoarea în vamă a mărfii. (2) Alineatul (1) litera (a) punctele (ii) și (iii) și alineatul (1) litera (b) punctul (ii) nu se aplică mărfurilor care fac obiectul măsurilor de apărare comercială adoptate de Uniune. (3) În sensul prezentei decizii, „colet” înseamnă un pachet care conține: (a) mărfuri, altele decât corespondența, cu o greutate brută totală de maximum 31,5 kg; sau (b) o singură marfă, alta decât corespondența, cu o greutate brută totală de maximum 100 kg, legată de o tranzacție comercială.

Articolul 8

Stabilirea taxelor aplicabile

SECȚIUNEA 2 DETERMINAREA MĂRFURILOR CARE NU SUNT EXPUSE VREUNUI RISC ȘI ABROGAREA DECIZIEI NR. 4/2020

În sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) punctul (i) și al articolului 7 alineatul (1) litera (b) din prezenta decizie, se aplică următoarele norme: (a) taxa de plătit în conformitate cu Tariful vamal comun al Uniunii pentru o marfă se stabilește în conformitate cu normele prevăzute în legislația vamală a Uniunii; (b) taxa de plătit în conformitate cu tariful vamal al Regatului Unit pentru o marfă se stabilește în conformitate cu normele prevăzute în legislația vamală a Regatului Unit.

Articolul 9

Autorizația în sensul articolului 7

SECȚIUNEA 2 DETERMINAREA MĂRFURILOR CARE NU SUNT EXPUSE VREUNUI RISC ȘI ABROGAREA DECIZIEI NR. 4/2020

(1) În sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și al articolului 7 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din prezenta decizie, o cerere de autorizare pentru a aduce mărfuri în Irlanda de Nord prin transport direct în vederea vânzării către consumatorii finali sau a utilizării finale de către aceștia se depune la autoritatea competentă din Regatul Unit. (2) Cererea de autorizare menționată la alineatul (1) conține informații privind activitățile economice ale solicitantului, mărfurile aduse în mod obișnuit în Irlanda de Nord, precum și o descriere a tipului de evidențe, sisteme și controale care se aplică de către solicitant pentru a se asigura că mărfurile care fac obiectul autorizației sunt declarate în vamă în mod corespunzător și că pot fi furnizate dovezi în sprijinul angajamentului menționat la articolul 10 litera (b) din prezenta decizie. Comerciantul păstrează dovezile, de exemplu facturile, din ultimii cinci ani și le prezintă autorităților competente la cererea acestora. Cerințele privind informațiile care se furnizează odată cu depunerea cererii sunt prezentate în detaliu în anexa II la prezenta decizie. (3) Autorizația cuprinde cel puțin următoarele informații: (a) numele persoanei căreia i-a fost acordată autorizația („titularul autorizației”); (b) un număr de referință unic atribuit deciziei de către autoritatea vamală competentă („numărul de referință al autorizației”); (c) autoritatea care a acordat autorizația; (d) data de la care autorizația produce efecte. (4) Dispozițiile legislației vamale a Uniunii privind deciziile referitoare la aplicarea legislației vamale se aplică cererilor și autorizațiilor menționate la prezentul articol, inclusiv în ceea ce privește monitorizarea. (5) În cazurile în care autoritatea vamală competentă din Regatul Unit constată utilizarea necorespunzătoare deliberată a unei autorizații sau încălcări ale condițiilor pentru acordarea unei autorizații prevăzute în prezenta decizie, autoritatea suspendă sau revocă autorizația. (6) Reprezentanții Uniunii pot solicita ca autoritatea vamală competentă din Regatul Unit să verifice o autorizație specifică. Autoritatea vamală competentă din Regatul Unit va lua măsurile corespunzătoare ca răspuns la o astfel de cerere și va furniza informații cu privire la acțiunile întreprinse în termen de 30 de zile.

Articolul 10

Condiții generale pentru autorizare

SECȚIUNEA 2 DETERMINAREA MĂRFURILOR CARE NU SUNT EXPUSE VREUNUI RISC ȘI ABROGAREA DECIZIEI NR. 4/2020

În sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și al articolului 7 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din prezenta decizie, autorizația poate fi acordată solicitanților care: (a) îndeplinesc următoarele criterii privind stabilirea: (i) sunt stabiliți în Irlanda de Nord sau au un sediu comercial fix în Irlanda de Nord — în care sunt prezente permanent resurse umane și tehnice; și — de unde mărfurile sunt vândute consumatorilor finali sau sunt furnizate în vederea utilizării finale de către aceștia; și — unde evidențele și informațiile vamale, comerciale și de transport sunt disponibile sau accesibile în Irlanda de Nord; sau (ii) sunt stabiliți în alte părți ale Regatului Unit decât Irlanda de Nord și îndeplinesc următoarele criterii: — operațiunile lor vamale sunt efectuate în Regatul Unit; — au un reprezentant vamal indirect în Irlanda de Nord; — evidențele și informațiile lor vamale, comerciale și de transport sunt disponibile sau accesibile în Regatul Unit autorităților competente din Regatul Unit și reprezentanților Uniunii pentru verificarea respectării condițiilor și a angajamentelor asumate în temeiul prezentei decizii; și (b) se angajează să aducă mărfuri în Irlanda de Nord numai pentru vânzarea către consumatorii finali în Regatul Unit sau pentru utilizarea finală de către aceștia, inclusiv în cazul în care mărfurile respective au fost supuse unei prelucrări fără scop comercial în conformitate cu articolul 6 din prezenta decizie înainte de vânzarea către consumatorii finali în Regatul Unit sau de utilizarea finală de către aceștia; și, în cazul vânzării către consumatorii finali din Irlanda de Nord, se angajează ca vânzarea să aibă loc în unul sau mai multe puncte de vânzare fizice din Irlanda de Nord din care se efectuează vânzări fizice directe către consumatorii finali.

Articolul 11

Condiții specifice pentru autorizarea importatorilor

SECȚIUNEA 2 DETERMINAREA MĂRFURILOR CARE NU SUNT EXPUSE VREUNUI RISC ȘI ABROGAREA DECIZIEI NR. 4/2020

(1) În sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și al articolului 7 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din prezenta decizie, o autorizație de introducere a mărfurilor în Irlanda de Nord li se acordă numai solicitanților care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 10 din prezenta decizie, precum și următoarele condiții, astfel după cum se explică în detaliu în anexa III la prezenta decizie: (a) solicitantul se angajează să depună o declarație de punere în liberă circulație pentru mărfurile aduse în Irlanda de Nord în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) sau cu articolul 7 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din prezenta decizie; (b) în ultimii trei ani anteriori depunerii cererii, solicitantul nu trebuie să fi comis nicio încălcare gravă sau încălcări repetate ale legislației vamale și ale dispozițiilor fiscale și trebuie să nu aibă un cazier conținând infracțiuni grave legate de activitatea sa economică; (c) în ceea ce privește mărfurile care vor fi declarate ca nefiind expuse riscului, solicitantul trebuie să demonstreze că deține un nivel ridicat de control asupra operațiunilor sale și asupra fluxului de mărfuri, prin intermediul unui sistem de gestionare a evidențelor comerciale și, după caz, a evidențelor de transport, care să permită efectuarea unor controale adecvate și furnizarea de dovezi în sprijinul angajamentului menționat la articolul 10 litera (b) din prezenta decizie; (d) solicitantul a avut o situație financiară bună în ultimii trei ani anteriori depunerii cererii sau de la înființare, în cazul în care funcționează de mai puțin de trei ani, astfel încât acesta poate să își îndeplinească angajamentele, ținând seama în mod corespunzător de caracteristicile tipului de activitate comercială în cauză; (e) solicitantul ar trebui să fie în măsură să demonstreze că înțelege pe deplin obligațiile care îi revin în temeiul prezentei autorizații și în ceea ce privește circulația mărfurilor în cadrul regimului și modul de respectare a acestora. (2) Solicitanții trebuie să fie în măsură să determine dacă mărfurile pe care le introduc în Irlanda de Nord corespund uneia dintre categoriile prevăzute în anexa IV la prezenta decizie. (3) Autorizațiile se acordă numai dacă autoritatea vamală consideră că va putea efectua controale în conformitate cu dispozițiile operaționale relevante convenite fără eforturi administrative disproporționate, inclusiv controlul oricărei dovezi că mărfurile au fost vândute consumatorilor finali sau au făcut obiectul utilizării finale de către aceștia.

Articolul 12

Condiții specifice pentru autorizarea transportatorilor

SECȚIUNEA 2 DETERMINAREA MĂRFURILOR CARE NU SUNT EXPUSE VREUNUI RISC ȘI ABROGAREA DECIZIEI NR. 4/2020

(1) În sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) subpunctul (bb) din prezenta decizie, un operator economic care livrează colete, inclusiv operatorul poștal desemnat din Regatul Unit, poate solicita să fie un transportator autorizat care livrează colete dintr-o altă parte a Regatului Unit în Irlanda de Nord („transportator autorizat”) dacă îndeplinește următoarele condiții: (a) este înregistrat ca operator economic; (b) este stabilit în Regatul Unit și, în cazul în care nu este stabilit în Irlanda de Nord, are un reprezentant vamal indirect în Irlanda de Nord; (c) în ultimii trei ani anteriori depunerii cererii, nu a comis nicio încălcare gravă sau încălcări repetate ale unei cerințe legislative sau normative relevante pentru activitatea sa economică; (d) are un nivel ridicat de control asupra operațiunilor sale, prin intermediul unui sistem de gestionare a evidențelor comerciale și, după caz, de transport, care să permită efectuarea de controale adecvate și furnizarea de dovezi privind activitatea sa economică. (2) Autorizațiile se acordă numai dacă autoritatea vamală din Regatul Unit consideră că va putea efectua controale în conformitate cu dispozițiile operaționale relevante convenite fără eforturi administrative disproporționate, inclusiv controlul oricărei dovezi că mărfurile au fost livrate unor persoane fizice care locuiesc în Irlanda de Nord.

Articolul 13

Obligațiile transportatorilor autorizați

SECȚIUNEA 2 DETERMINAREA MĂRFURILOR CARE NU SUNT EXPUSE VREUNUI RISC ȘI ABROGAREA DECIZIEI NR. 4/2020

Un transportator autorizat: (a) își asumă responsabilitatea de a stabili că mărfurile din fiecare colet sunt de tipul descris la articolul 138 punctul 1 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei; (b) menține procese operaționale care îi permit să facă distincția între operatorii economici și persoanele fizice în calitate de destinatari sau expeditori de colete; (c) este în măsură să determine dacă mărfurile pe care le introduce în Irlanda de Nord corespund categoriei 1, astfel cum se prevede în anexa IV la prezenta decizie; (d) menține sisteme care îi permit să colecteze și să partajeze datele menționate în anexa 52-03 la Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei; (e) furnizează autorității competente din Regatul Unit datele prevăzute la articolul 141 alineatul (1) litera (d) punctul (vii) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei la intervale regulate și în condițiile prevăzute în regulamentul menționat; (f) raportează autorității competente din Regatul Unit orice activitate suspectă legată de circulația coletelor menționată la articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) subpunctul (bb) din prezenta decizie; (g) răspunde cererilor ad-hoc de informații suplimentare din partea autorității competente din Regatul Unit; (h) respectă instrucțiunile autorității competente din Regatul Unit referitoare la circulația coletelor menționată la articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) subpunctul (bb) din prezenta decizie.

Articolul 14

Schimbul de informații privind aplicarea articolului 5 alineatele (1) și (2) din protocol

SECȚIUNEA 2 DETERMINAREA MĂRFURILOR CARE NU SUNT EXPUSE VREUNUI RISC ȘI ABROGAREA DECIZIEI NR. 4/2020

(1) Fără a aduce atingere obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 5 alineatul (4) din protocol, coroborat cu Regulamentul (CE) nr. 638/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (4 14) și cu Regulamentul (CE) nr. 471/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5), Regatul Unit transmite lunar Uniunii informații privind aplicarea articolului 5 alineatele (1) și (2) din protocol, precum și a prezentei decizii. Aceste informații cuprind volumele și valorile, sub formă agregată și per transport, precum și mijloacele de transport utilizate, referitoare la: (a) mărfurile aduse în Irlanda de Nord pentru care nu sunt datorate taxe vamale în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) primul paragraf din protocol; (b) mărfurile aduse în Irlanda de Nord pentru care taxele vamale datorate erau cele aplicabile în Regatul Unit în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) al doilea paragraf din protocol; și (c) mărfurile aduse în Irlanda de Nord pentru care taxele vamale datorate erau cele aplicabile în conformitate cu Tariful vamal comun al Uniunii. (2) Regatul Unit transmite informațiile menționate la alineatul (1) în cea de a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei pentru care sunt furnizate informațiile. (3) Informațiile sunt furnizate prin utilizarea tehnicilor de prelucrare electronică a datelor. (4) La cererea reprezentanților Uniunii menționați în Decizia nr. 6/2020 a Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și cel puțin de două ori pe an, autoritățile competente din Regatul Unit furnizează acestor reprezentanți informații în formă agregată și pentru fiecare autorizație cu privire la autorizațiile acordate în temeiul articolelor 9-12 din prezenta decizie, inclusiv numărul autorizațiilor acceptate, refuzate și revocate, precum și cu privire la locul de stabilire al titularilor autorizațiilor.

Articolul 15

Revizuirea, suspendarea și denunțarea secțiunii 2 din prezenta decizie

SECȚIUNEA 2 DETERMINAREA MĂRFURILOR CARE NU SUNT EXPUSE VREUNUI RISC ȘI ABROGAREA DECIZIEI NR. 4/2020

(1) Comitetul mixt discută aplicarea prezentei secțiuni, cu excepția cazului în care părțile decid altfel. (2) Uniunea poate notifica Regatul Unit în cadrul Comitetului mixt în cazul în care Regatul Unit: (a) nu pune în aplicare în mod constant articolul 5 din Decizia nr. 6/2020 a Comitetului mixt legat de furnizarea accesului la informațiile conținute în rețelele, sistemele de informații și bazele de date ale Regatului Unit și în modulele naționale ale sistemelor Uniunii menționate în anexa I la respectiva decizie a Comitetului mixt; sau (b) în termen de șase luni de la data menționată la articolul 23 alineatul (5) din prezenta decizie sau în orice moment ulterior, nu reușește să le asigure reprezentanților Uniunii accesul la informațiile conținute în rețelele, sistemele de informații și bazele de date ale Regatului Unit și în modulele naționale ale sistemelor Uniunii menționate la litera (a) într-un format accesibil și astfel încât aceștia să poată să efectueze analize de risc, inclusiv să identifice tendințele recente și istorice; sau (c) face erori de gestionare grave în privința punerii în aplicare a articolelor 9-14 și a anexei III la prezenta decizie. Uniunea comunică Regatului Unit motivele pentru care a efectuat notificarea. Părțile depun toate eforturile pentru a găsi o soluție reciproc satisfăcătoare. În cazul în care părțile nu găsesc o soluție reciproc satisfăcătoare în termen de 30 de zile lucrătoare de la notificare sau într-un termen mai lung stabilit de Comitetul mixt, articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctele (ii) și (iii), articolul 7 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) și articolele 9-14 din prezenta decizie încetează să se aplice din prima zi a lunii care urmează sfârșitului perioadei respective. În cazul menționat la al doilea paragraf, Uniunea și Regatul Unit inițiază imediat consultări în cadrul Comitetului mixt și depun toate eforturile pentru a găsi o soluție reciproc satisfăcătoare sau pentru a conveni asupra unor dispoziții alternative pentru perioada de suspendare. Dacă situația care a condus la notificarea respectivă a fost remediată, Uniunea notifică acest lucru Regatului Unit în cadrul Comitetului mixt. În acest caz, dispozițiile menționate la al doilea paragraf se aplică din nou începând cu prima zi a lunii următoare celei în cursul căreia a fost efectuată a doua notificare. (3) Regatul Unit poate notifica Uniunea în cadrul Comitetului mixt în cazul în care actele Uniunii care prevăd facilități referitoare la circulația mărfurilor menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctele (ii) și (iii) din prezenta decizie încetează să mai fie în vigoare, integral sau parțial, astfel încât acestea nu mai prevăd același nivel de facilități. Regatul Unit comunică Uniunii motivele pentru care a efectuat notificarea. Părțile depun toate eforturile pentru a găsi o soluție reciproc satisfăcătoare. În cazul în care părțile nu găsesc o soluție reciproc satisfăcătoare în termen de 30 de zile lucrătoare de la notificare sau într-un termen mai lung stabilit de Comitetul mixt, articolele 9, 10, 11 și 14 din prezenta decizie încetează să se aplice din prima zi a lunii care urmează sfârșitului perioadei respective, în locul acestora urmând să se aplice norme identice cu cele prevăzute la articolele 5-8 din Decizia 4/2020 a Comitetului mixt. Dacă situația care a condus la notificarea respectivă a fost remediată, Regatul Unit notifică acest lucru Uniunii în cadrul Comitetului mixt. În acest caz, articolele 9, 10, 11 și 14 din prezenta decizie se aplică din nou, iar normele identice cu cele prevăzute la articolele 5-8 din Decizia nr. 4/2020 a Comitetului mixt încetează să se aplice din prima zi a lunii următoare celei în cursul căreia a fost efectuată a doua notificare. (4) Dacă oricare dintre părți consideră că există un nivel semnificativ de deturnare a schimburilor comerciale, de fraude sau alte activități ilegale, partea respectivă informează cealaltă parte în cadrul Comitetului mixt în termen de cel mult un an de la data prevăzută la articolul 23 alineatul (5) din prezenta decizie, iar părțile depun toate eforturile pentru a găsi o soluție reciproc satisfăcătoare la problema respectivă. În cazul în care părțile nu găsesc o soluție reciproc satisfăcătoare, articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctele (ii) și (iii), articolul 7 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) și articolele 9-14 din prezenta decizie încetează să se aplice după 24 de luni de la data menționată la articolul 23 alineatul (5) din prezenta decizie, cu excepția cazului în care Comitetul mixt decide, în termen de 18 luni de la data menționată la articolul 23 alineatul (5) din prezenta decizie, să continue aplicarea acestora. În cazul în care articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctele (ii) și (iii), articolul 7 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) și articolele 9-14 din prezenta decizie încetează să se aplice în conformitate cu primul paragraf, Comitetul mixt modifică prezenta decizie cel târziu în termen de 24 de luni după data prevăzută la articolul 23 alineatul (5) din prezenta decizie pentru a introduce dispoziții alternative adecvate aplicabile după 24 de luni de la data prevăzută la articolul 23 alineatul (5) din prezenta decizie, având în vedere circumstanțele specifice din Irlanda de Nord și respectând pe deplin poziția Irlandei de Nord pe teritoriul vamal al Regatului Unit. În cazul în care articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctele (ii) și (iii), articolul 7 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) și articolele 9-14 din prezenta decizie au fost suspendate în conformitate cu alineatul (2) litera (a) sau (b) din prezentul articol, termenele prevăzute la primul și al doilea paragraf se prelungesc cu durata suspendării.

Articolul 16

Abrogarea Deciziei nr. 4/2020 a Comitetului mixt

SECȚIUNEA 2 DETERMINAREA MĂRFURILOR CARE NU SUNT EXPUSE VREUNUI RISC ȘI ABROGAREA DECIZIEI NR. 4/2020

Prezenta secțiune din această decizie înlocuiește Decizia nr. 4/2020 a Comitetului mixt, care se abrogă.

Articolul 17

Obiect

SECȚIUNEA 3 STABILIREA UNUI MECANISM DE COORDONARE CONSOLIDATĂ PRIVIND FUNCȚIONAREA PROTOCOLULUI ÎN DOMENIUL TVA ȘI AL ACCIZELOR

(1) Se stabilește un mecanism de coordonare consolidată privind TVA și accizele aferente mărfurilor (denumit în continuare „mecanismul”). (2) Scopul mecanismului este de a asista Comitetul mixt în îndeplinirea sarcinii sale de a revizui punerea în aplicare și aplicarea articolului 8 din protocol în ceea ce privește dispozițiile dreptului Uniunii care figurează în anexa 3 la protocol, ținând seama de apartenența integrală a Irlandei de Nord la piața internă a Regatului Unit, asigurând în același timp integritatea pieței interne a Uniunii.

Articolul 18

Sarcini

SECȚIUNEA 3 STABILIREA UNUI MECANISM DE COORDONARE CONSOLIDATĂ PRIVIND FUNCȚIONAREA PROTOCOLULUI ÎN DOMENIUL TVA ȘI AL ACCIZELOR

Mecanismul asistă Comitetul mixt în ceea ce privește: (a) organizarea unui forum pentru coordonarea consolidată și în timp util a schimbului de informații relevante și pentru consultare cu privire la viitoarea legislație a Regatului Unit și a Uniunii privind TVA și accizele ori de câte ori aceasta afectează în special comerțul cu mărfuri din Irlanda de Nord din cauza modificărilor importante avute în vedere în cadrul legislativ aplicabil sau a dificultăților majore care pot apărea în urma separării tratamentului aplicat bunurilor și tratamentului aplicat serviciilor în domeniul TVA; (b) organizarea unui forum care să evalueze impactul potențial și care să pregătească o punere în aplicare fără probleme a legislației menționate la litera (a) în Irlanda de Nord. Această evaluare ar trebui să vizeze în special evitarea sarcinilor administrative inutile și a costurilor inutile pentru întreprinderi și administrațiile fiscale; (c) organizarea unui forum pentru discutarea dificultăților practice legate de aplicarea legislației existente a Regatului Unit și a Uniunii în materie de TVA și accize, astfel cum sunt aplicabile în temeiul protocolului; (d) adoptarea unor decizii sau recomandări în legătură cu dispozițiile din dreptul Uniunii care figurează în anexa 3 la protocol, evitându-se, în același timp, impactul negativ asupra riscurilor de fraudă fiscală și orice eventuală denaturare a concurenței în Uniune. Astfel de decizii și recomandări nu trebuie să afecteze nivelul TVA și al accizelor percepute pentru mărfuri și (e) discutarea și adoptarea oricăror alte măsuri adecvate necesare pentru soluționarea problemelor care decurg din punerea în aplicare și din aplicarea articolului 8 din protocol.

Articolul 19

Funcționare

SECȚIUNEA 3 STABILIREA UNUI MECANISM DE COORDONARE CONSOLIDATĂ PRIVIND FUNCȚIONAREA PROTOCOLULUI ÎN DOMENIUL TVA ȘI AL ACCIZELOR

(1) Copreședinții Comitetului specializat privind aspectele referitoare la punerea în aplicare a Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord înființat prin articolul 165 alineatul (1) litera (c) din Acordul de retragere (denumit în continuare „Comitetul specializat”) convoacă reuniuni specifice ale Comitetului specializat pentru a discuta TVA-ul și accizele aferente mărfurilor, după caz. Aceste reuniuni vor fi cunoscute sub denumirea de Mecanismul de coordonare consolidată privind TVA și accizele. Fiecare dintre copreședinții Comitetului specializat desemnează câte un expert principal în domeniul TVA și al accizelor (denumiți în continuare „experții principali”). (2) Atunci când este necesar, se organizează reuniuni ale mecanismului. Experții principali pot face schimb de opinii în mod informal în afara reuniunilor mecanismului și, de asemenea, se pot întâlni într-un context informal. După fiecare reuniune informală, experții principali întocmesc procese-verbale și le trimit copreședinților Comitetului specializat și grupului de lucru consultativ mixt înființat prin articolul 15 din protocol (denumit în continuare „grupul de lucru consultativ mixt”). (3) Experții principali prezintă copreședinților Comitetului specializat un raport final care rezumă rezultatul discuțiilor cu privire la o anumită chestiune și stabilește eventuale acțiuni recomandate, inclusiv aspectele cu privire la care nu s-a putut ajunge la un acord. (4) Experții principali pot invita reprezentanți ai părților terțe sau alți experți pentru a discuta anumite teme. Aceștia vor comunica numele experților respectivi copreședinților Comitetului specializat. Copreședinții grupului de lucru consultativ mixt pot participa la reuniunile mecanismului. Copreședinții grupului de lucru consultativ mixt îi pot informa pe experții principali cu privire la actele planificate ale Uniunii și la alte aspecte legate de TVA și de accizele aferente mărfurilor. (5) Regulamentul de procedură al Comitetului mixt și al comitetelor specializate, prevăzut în anexa VIII la Acordul de retragere, se aplică mutatis mutandis mecanismului, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezenta decizie.

Articolul 20

Propuneri de decizii sau recomandări legate de prezenta secțiune

SECȚIUNEA 3 STABILIREA UNUI MECANISM DE COORDONARE CONSOLIDATĂ PRIVIND FUNCȚIONAREA PROTOCOLULUI ÎN DOMENIUL TVA ȘI AL ACCIZELOR

Pe baza raportului final al experților principali menționați la articolul 19 alineatul (3), Comitetul specializat poate elabora propuneri de decizii sau recomandări și le poate transmite spre adoptare comitetului mixt. Aceste propuneri prezintă: (a) aspectele identificate în comun de Uniune și de Regatul Unit în ceea ce privește aplicarea articolului 8 din protocol; și (b) soluțiile propuse.

Articolul 21

Reexaminarea prezentei secțiuni

SECȚIUNEA 3 STABILIREA UNUI MECANISM DE COORDONARE CONSOLIDATĂ PRIVIND FUNCȚIONAREA PROTOCOLULUI ÎN DOMENIUL TVA ȘI AL ACCIZELOR

Mecanismul se reexaminează periodic și, dacă este cazul, se revizuiește. Prima reexaminare are loc cel târziu la 1 ianuarie 2027.

Articolul 22

SECȚIUNEA 4 DISPOZIȚII FINALE

Anexele I-IV fac parte integrantă din prezenta decizie.

Articolul 23

Intrarea în vigoare și aplicarea

SECȚIUNEA 4 DISPOZIȚII FINALE

(1) Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării. (2) Secțiunile 1, 3 și 4 se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei decizii. (3) Articolele 9, 11 și 12 din prezenta decizie și anexa III la aceasta se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei decizii. De la data respectivă, articolele 5 și 7 din Decizia nr. 4/2020 a Comitetului mixt încetează să se aplice. O autorizație acordată în temeiul articolelor 5 și 7 din Decizia nr. 4/2020 a Comitetului mixt rămâne valabilă până la data la care se aplică dispozițiile prezentei decizii, cu excepția articolului 7 alineatul (1) litera (a) punctul (iii), a articolelor 9, 11, 12, 13 și a articolului 15 alineatul (3), în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol. Orice autorizație acordată în temeiul articolelor 9 și 11 din prezenta decizie va fi tratată ca o autorizație acordată în temeiul articolelor 5 și 7 din Decizia nr. 4/2020 a Comitetului mixt, atât timp cât se aplică celelalte dispoziții ale Deciziei nr. 4/2020 a Comitetului mixt. (4) Sub rezerva celui de al doilea paragraf, celelalte dispoziții ale prezentei decizii, cu excepția articolului 7 alineatul (1) litera (a) punctul (iii), a articolului 13 și a articolului 15 alineatul (3), se aplică de la 30 septembrie 2023, cu condiția să se fi formulat în cadrul Comitetului mixt următoarele declarații: (a) o declarație a Uniunii conform căreia este mulțumită: (i) de punerea în aplicare de către Regatul Unit a articolului 5 din Decizia nr. 6/2020 a Comitetului mixt prin furnizarea accesului la informațiile conținute în rețelele, sistemele de informații și bazele de date ale Regatului Unit și în modulele naționale ale sistemelor Uniunii menționate în anexa I la decizia respectivă a Comitetului mixt; și (ii) că toate înregistrările XI EORI existente sunt emise în mod corect; și (iii) că Regatul Unit a emis noi orientări pentru colete în conformitate cu dispozițiile prevăzute în prezenta decizie; și (iv) că Regatul Unit a emis declarația unilaterală privind procedurile de export pentru mărfurile care ies din Irlanda de Nord către alte părți ale Regatului Unit. (b) o declarație a Regatului Unit conform căreia tuturor importatorilor care doresc să își desfășoare activitatea în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și al articolului 7 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din prezenta decizie le-au fost acordate autorizații în conformitate cu articolele 9 și 11 și cu anexa III la prezenta decizie. În cazul în care una dintre declarațiile menționate la primul paragraf nu a fost formulată până la 30 septembrie 2023, dispozițiile prezentei decizii, cu excepția articolului 7 alineatul (1) litera (a) punctul (iii), a articolelor 9, 11, 12, 13 și a articolului 15 alineatul (3), se aplică începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost formulată ultima dintre aceste declarații. (5) Cu condiția ca actele Uniunii care prevăd facilități referitoare la circulația mărfurilor menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și la articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) din prezenta decizie să fi intrat în vigoare și sub rezerva celui de al doilea paragraf, articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctul (iii), articolul 13 și articolul 15 alineatul (3) se aplică de la 30 septembrie 2024, cu condiția ca în cadrul Comitetului mixt să se fi formulat următoarele declarații: (a) o declarație a Uniunii conform căreia aceasta este mulțumită că Regatul Unit a instituit rețelele, sistemele de informații și bazele de date în legătură cu datele menționate la articolul 141 alineatul (10) litera (d) punctul (vii) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei care urmează să fie furnizate autorității competente din Regatul Unit și este mulțumită de punerea în aplicare de către Regatul Unit a articolului 5 din Decizia nr. 6/2020 a Comitetului mixt prin furnizarea accesului la informațiile conținute în aceste rețele, sisteme de informații și baze de date; și (b) o declarație a Regatului Unit conform căreia toți transportatorii autorizați sunt în măsură să respecte obligațiile prevăzute la articolul 13 din prezenta decizie. În cazul în care ambele declarații menționate la primul paragraf au fost formulate înainte de 30 septembrie 2024 sau în cazul în care una dintre declarațiile menționate la primul paragraf nu a fost formulată până la acea dată, articolul 7 alineatul (1) litera (a) punctul (iii), articolul 13 și articolul 15 alineatul (3) se aplică începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost formulată ultima dintre aceste declarații.

Articolul 1

Comitetul mixt recomandă Uniunii și Regatului Unit următoarele: În contextul mecanismelor specifice prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din protocol, instrumentele de supraveghere a pieței și de asigurare a respectării legii ar trebui utilizate în colaborare pentru a monitoriza fluxul de mărfuri și pentru a gestiona eventualele riscuri ca mărfurile să intre ilegal în Uniune sau în Regatul Unit. Cooperarea consolidată dintre Regatul Unit și Uniune și dintre Regatul Unit și autoritățile statelor membre, după caz, ar trebui să stea la baza acestor mecanisme printr-o activitate eficace de supraveghere a pieței și de asigurare a respectării legislației. Acest lucru ar trebui să sprijine monitorizarea și gestionarea acordurilor respective, fără a fi necesară efectuarea de verificări sau controale la frontiera dintre Irlanda de Nord și Irlanda. Această cooperare ar putea include schimbul de cunoștințe, schimbul de informații, colaborarea cu operatorii și, după caz, activitatea comună, în special între autoritățile din Irlanda de Nord și din statele membre relevante, pentru a combate activitățile ilegale și contrabanda, pentru a se asigura că mărfurile nu sunt introduse pe o piață care nu respectă standardele aplicabile și pentru a se asigura că activitatea de asigurare a respectării legii și de supraveghere este înscrisă printre priorități, în funcție de riscuri și de informațiile disponibile. Autoritățile vor asigura, de asemenea, sensibilizarea întreprinderilor și a operatorilor cu privire la accesul pe piață disponibil pentru mărfurile care circulă între Irlanda de Nord și Uniune, în cazul în care mărfurile respective îndeplinesc cerințele aplicabile, în conformitate cu protocolul. Regatul Unit și Uniunea ar trebui să acționeze în mod constructiv prin intermediul structurilor prevăzute în Acordul de retragere, inclusiv al Comitetului mixt, pentru a sprijini funcționarea eficace a noilor mecanisme, în interesul cetățenilor și al întreprinderilor din Irlanda de Nord.

Articolul 2

Prezenta recomandare intră în vigoare în ziua următoare datei la care este emisă.

Articolul 1

Comitetul mixt recomandă Uniunii și Regatului Unit următoarele: În cazul în care hotărârea comisiei de arbitraj a statuat, în conformitate cu articolul 175 din Acordul de retragere, că Regatul Unit nu a respectat articolul 13 alineatul (3a) al treilea paragraf din protocol, Uniunea și Regatul Unit convin, în termen de cel mult 30 de zile de la această notificare, că, pentru a se conforma hotărârii comisiei de arbitraj și, după caz, în măsura prevăzută în aceasta, actul Uniunii se aplică, astfel cum a fost modificat sau înlocuit de actul specific al Uniunii, astfel cum este definit la articolul 13 alineatul (3a) din protocol, începând cu prima zi a celei de a doua luni de la notificarea hotărârii comisiei de arbitraj Uniunii și Regatului Unit.

Articolul 2

Prezenta recomandare intră în vigoare în ziua următoare datei la care este emisă.