Recitale
(1) La 29 aprilie 2021, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2021/689 (1) privind încheierea Acordului comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „Acordul comercial și de cooperare”). Acordul comercial și de cooperare s-a aplicat cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 2021 și a intrat în vigoare la 1 mai 2021.
(2) Potrivit articolului 8 alineatul (4) litera (c) din Acordul comercial și de cooperare, Comitetul specializat privind energia (denumit în continuare „Comitetul specializat”) poate adopta decizii și recomandări, în domeniul său de competență, cu privire la toate aspectele pentru care Acordul comercial și de cooperare sau orice acord de completare prevede acest lucru sau pentru care Consiliul de parteneriat și-a delegat competențele. Potrivit articolului 10 alineatul (2) din Acordul comercial și de cooperare, un comitet adoptă decizii și formulează recomandări de comun acord.
(3) Articolul 311 alineatul (1) din Acordul comercial și de cooperare impune fiecărei părți să se asigure că alocarea capacităților și managementul congestiilor pe liniile de interconexiune de energie electrică sunt bazate pe piață, transparente și nediscriminatorii. Părțile ar trebui să abordeze, printre altele și după caz, calculul capacităților, gestionarea congestiilor și acordurile de tranzacționare pentru toate intervalele de timp relevante, inclusiv intervalul de timp al pieței pentru ziua următoare. Potrivit articolului 311 alineatul (1) litera (f), coroborat cu articolul 311 alineatul (2) din Acordul comercial și de cooperare, fiecare parte trebuie se asigură că alocarea capacităților și managementul congestiilor între liniile de interconexiune de energie electrică sunt coordonate între operatorii de transport și de sistem de energie electrică (OTS) din Uniune și din Regatul Unit pentru toate intervalele de timp relevante, deși o astfel de coordonare nu trebuie să implice și nici să presupună participarea acestora din urmă la procedurile relevante ale Uniunii.
(4) Articolul 312 alineatul (1) din Acordul comercial și de cooperare prevede că, pentru alocarea capacităților și gestionarea congestiilor în etapa zilei următoare, Comitetul specializat ia, cu prioritate, măsurile necesare în conformitate cu articolul 317 pentru a se asigura că OTS elaborează prevederi prin care să stabilească procedurile tehnice pentru intervalul de timp al pieței pentru ziua următoare.
(5) La 22 ianuarie 2021, Direcția Generală Energie a Comisiei Europene și Departamentul pentru Afaceri, Energie și Strategie Industrială din cadrul Guvernului Regatului Unit au prezentat o recomandare preliminară operatorilor de transport și de sistem, înainte de începerea lucrărilor Comitetului specializat. În ceea ce privește calculul și alocarea capacităților pentru intervalul de timp al pieței pentru ziua următoare, în recomandarea preliminară OTS au fost invitați să elaboreze un model-țintă pentru ziua următoare bazat pe conceptul de „cuplaj slab multiregional bazat pe volum”, în conformitate cu articolul 312 alineatul (1), cu articolul 317 alineatele (2) și (3) și cu anexa 29 la Acordul comercial și de cooperare. În ceea ce privește calculul și alocarea capacităților pentru alte intervale de timp decât intervalul de timp al pieței pentru ziua următoare, în recomandarea preliminară OTS ai părților au fost invitați să elaboreze în comun o propunere de calendar pentru elaborarea proiectelor de proceduri tehnice.
(6) Având în vedere faptul că activitatea Comitetului specializat a fost inițiată în cursul anului 2021, este oportun, în temeiul articolului 317 alineatul (2) din Acordul comercial și de cooperare, ca acesta să confirme acum, ca recomandare adresată părților, recomandarea preliminară emisă la 22 ianuarie 2021, astfel cum a fost furnizată de către părți către OTS, solicitându-le acestora să inițieze pregătirea procedurilor tehnice pentru utilizarea eficientă a liniilor de interconexiune de energie electrică. Recomandarea preliminară, odată confirmată ca recomandare a Comitetului specializat, ar trebui să încadreze în continuare orice activitate ulterioară a OTS în această privință.
(7) Pe baza recomandării preliminare din 22 ianuarie 2021, OTS ai ambelor părți au transmis Comisiei o analiză costuri-beneficii a opțiunilor de dezvoltare a cuplajului slab multiregional bazat pe volum, astfel cum se prevede în anexa 29 la Acordul comercial și de cooperare, precum și o prezentare generală a procedurilor tehnice corespunzătoare. La 7 mai 2021, Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei a prezentat Comisiei avizul său informal cu privire la această analiză.
(8) Comisia a examinat rezultatul analizei costuri-beneficii și avizul Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei în raport cu cerințele Acordului comercial și de cooperare și a informat Consiliul cu privire la opiniile sale preliminare. Aceasta a concluzionat că rezultatele obținute de OTS trebuie să fie îmbunătățite și că sunt necesare informații suplimentare cu privire la toate opțiunile analizate de aceștia. Regatul Unit a fost de acord cu această concluzie în cadrul reuniunii Comitetului specializat din 30 martie 2022.
(9) Prin urmare, este oportun să se sprijine adoptarea de către Comitetul specializat a unei recomandări adresate părților cu privire la o solicitare adresată de acestea OTS pentru a furniza informații suplimentare în completarea analizei costuri-beneficii și a propunerilor nedetaliate de proceduri tehnice cu scopul de a veni în sprijinul Comitetului specializat în procesul de îndeplinire a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 312 alineatul (1) și al articolului 317 alineatul (2) din Acordul comercial și de cooperare. Este oportun ca Uniunea să solicite OTS să furnizeze astfel de informații suplimentare în termen de cinci luni de la data solicitării.
(10) Comitetul specializat urmează să adopte recomandarea adresată fiecărei părți cu privire la cererile sale adresate OTS în vederea pregătirii procedurilor tehnice pentru utilizarea eficientă a liniilor de interconexiune de energie electrică cât mai curând posibil. Comitetul specializat urmează să adopte recomandarea fie în cadrul următoarei sale reuniuni, fie prin procedură scrisă, oricare dintre acestea survine mai întâi, după finalizarea procedurilor interne de către fiecare parte.
(11) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului specializat referitor la recomandarea adresată fiecărei părți cu privire la cererile sale adresate OTS, întrucât recomandarea preconizată are capacitatea de a influența în mod decisiv conținutul sau modul în care urmează să fie pus în aplicare acquis-ul Uniunii, în special Regulamentul (UE) 2015/1222 al Comisiei (3),
(1) Potrivit articolului 8 alineatul (4) litera (a) din Acordul comercial și de cooperare, Comitetul specializat privind energia (denumit în continuare „Comitetul specializat”) are competența de a monitoriza și revizui punerea în aplicare și de a asigura buna funcționare a Acordului comercial și de cooperare în domeniul său de competență. În temeiul articolului 8 alineatul (4) litera (c), Comitetul specializat are competența de a adopta decizii și recomandări cu privire la toate aspectele pentru care Acordul comercial și de cooperare prevede acest lucru sau pentru care Consiliul de parteneriat și-a delegat competențele comitetului respectiv în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (f). În temeiul articolului 329 alineatul (3) din Acordul comercial și de cooperare, Comitetul specializat face recomandări, după caz, pentru a asigura punerea efectivă în aplicare a capitolelor din Titlul VIII al Acordului comercial și de cooperare pentru care este responsabil.
(2) În scopul asigurării unei utilizări eficiente a liniilor de interconexiune de energie electrică și al reducerii barierelor în calea comerțului dintre părți, articolul 311 alineatul (1) din Acordul comercial și de cooperare stabilește angajamente, printre altele, în ceea ce privește alocarea capacităților, managementul congestiilor și calculul capacităților pentru liniile de interconexiune de energie electrică, precum și elaborarea unor mecanisme pentru a obține rezultate solide și eficiente pentru toate intervalele de timp relevante.
(3) La 22 ianuarie 2021, Direcția Generală Energie a Comisiei Europene și Departamentul pentru Afaceri, Energie și Strategie Industrială din cadrul Guvernului Regatului Unit au adresat fiecare câte o recomandare preliminară (denumită în continuare „recomandarea preliminară”) operatorilor lor respectivi de transport și de sistem (OTS), solicitându-le să inițieze în comun pregătirea procedurilor tehnice pentru utilizarea eficientă a liniilor de interconexiune de energie electrică, înainte de începerea lucrărilor Comitetului specializat. Având în vedere faptul că activitatea Comitetului specializat a fost inițiată în cursul anului 2021, respectiva recomandare preliminară, astfel cum a fost furnizată OTS de către părți, trebuie să fie confirmată de către Comitetul specializat ca o recomandare adresată părților.
(4) În ceea ce privește calculul și alocarea capacităților pentru intervalul de timp al pieței pentru ziua următoare, în recomandarea preliminară OTS au fost invitați să elaboreze un model-țintă pentru ziua următoare bazat pe conceptul de „cuplaj slab multiregional bazat pe volum”, în conformitate cu articolul 312 alineatul (1), cu articolul 317 alineatele (2) și (3) și cu anexa 29 la Acordul comercial și de cooperare.
(5) În ceea ce privește calculul și alocarea capacităților pentru alte intervale de timp decât intervalul de timp al pieței pentru ziua următoare, în recomandarea preliminară OTS ai părților au fost invitați să elaboreze în comun o propunere de calendar pentru elaborarea proiectelor de proceduri tehnice. Aceasta continuă să fie utilă ca punct de referință și orientare pentru activitățile viitoare cu privire la aceste aspecte, în timp ce se acordă prioritate tranzacționării energiei electrice în intervalul de timp al pieței pentru ziua următoare.
(6) Deși calendarul prevăzut în anexa 29, astfel cum este menționat în recomandarea preliminară, nu a fost respectat, Comitetul specializat ar trebui totuși să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul articolului 312 alineatul (1) și al articolului 317 alineatul (2) din Acordul comercial și de cooperare.
(7) OTS și autoritățile de reglementare ale părților au luat deja măsuri în ceea ce privește recomandarea preliminară. Având în vedere progresele realizate până în prezent de OTS, sunt necesare informații suplimentare cu privire la analiza costuri-beneficii și la propunerile nedetaliate de proceduri tehnice pentru îndeplinirea de către Comitetul specializat a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 312 alineatul (1) și al articolului 317 alineatul (2) din Acordul comercial și de cooperare.
(8) Prin urmare, fiecare parte ar trebui să solicite OTS să furnizeze aceste informații suplimentare,