Începe proba gratuită

Regulament 2022/2299 · CELEX 32022R2299

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2299 al Comisiei din 15 noiembrie 2022 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește structura, formatul, detaliile tehnice și procedurile pentru rapoartele naționale intermediare integrate privind energia și clima

Data act
15.11.2022
Intrare in vigoare
15.12.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_306_R_0001
Status
In vigoare
Adaptarea la schimbările climatice aplicare a legislației UE cercetare științifică în energie energie reutilizabilă gaz generator de efect de seră politica energetică a UE randament energetic raport de activitate reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră specificații tehnice

Recitale

(1) Regulamentul (UE) 2018/1999 prevede obligația statelor membre de a prezenta Comisiei planuri naționale integrate privind energia și clima care să acopere o perioadă de zece ani și să se bazeze pe o abordare în două etape în primul rând stabilind obiective și contribuții naționale pentru toate cele cinci dimensiuni ale uniunii energetice și, în al doilea rând, planificând politicile și măsurile relevante pentru realizarea acestora. Statele membre trebuiau să își prezinte primele planuri naționale integrate finale privind energia și clima pentru perioada 2021-2030 până la 31 decembrie 2019.

(2) În temeiul articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1999, fiecare stat membru trebuie să raporteze Comisiei, la fiecare doi ani, cu privire la stadiul punerii în aplicare a planului său național privind energia și clima, prin intermediul unui raport național intermediar integrat privind energia și clima care să acopere toate cele cinci dimensiuni ale uniunii energetice.

(3) Aceste rapoarte intermediare bienale reprezintă o sursă esențială pentru evaluarea de către Comisie, în temeiul articolului 29 din Regulamentul (UE) 2018/1999, a progreselor realizate atât la nivelul Uniunii în direcția îndeplinirii obiectivelor uniunii energetice, cât și la nivelul fiecărui stat membru în direcția îndeplinirii propriilor obiective și contribuții și în direcția punerii în aplicare a politicilor și a măsurilor stabilite în planurile lor naționale integrate privind energia și clima.

(4) În temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) 2018/1999, statele membre trebuie să prezinte planuri naționale integrate actualizate privind energia și clima la fiecare zece ani, la jumătatea perioadei de punere în aplicare a planurilor lor naționale privind energia și clima. Pentru perioada 2021-2030, statele membre trebuie să prezinte proiecte de planuri naționale integrate actualizate privind energia și clima până la 30 iunie 2023 și planuri finale până la 30 iunie 2024.

(5) Structura, formatul, detaliile tehnice și procedurile pentru rapoartele intermediare bienale prevăzute de prezentul regulament ar trebui să asigure raportarea completă într-un mod structurat, reflectând elementele prevăzute în prezentul regulament pentru planurile naționale integrate privind energia și clima, precum și informațiile menționate la articolul 17 și la articolele 20-25 din Regulamentul (UE) 2018/1999, evitând totodată sarcinile administrative inutile.

(6) Statele membre trebuie să raporteze progresele înregistrate în ceea ce privește informațiile obligatorii incluse în planurile lor naționale integrate privind energia și clima, ținând seama în mod corespunzător de orice scutire sau derogare acordată în temeiul articolului 5 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (2). De asemenea, statele membre trebuie să raporteze progresele înregistrate în ceea ce privește informațiile în cazul în care planurile lor naționale privind energia și clima includ obiective și contribuții naționale, precum și politici și măsuri naționale relevante. Din cauza posibilității ca datele colectate să fie incomplete la momentul primei raportări de până la 15 martie 2023 și, ulterior, o dată la doi ani, anumite informații ar trebui raportate numai dacă sunt disponibile la momentul raportării. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a furniza informații voluntare în completarea elementelor obligatorii.

(7) Statele membre ar trebui să raporteze separat progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor și contribuțiilor naționale legate de cele cinci dimensiuni ale uniunii energetice.

(8) Ca urmare a interdependențelor dintre toate dimensiunile uniunii energetice, politicile și măsurile pot fi relevante pentru mai multe dintre obiectivele și contribuțiile naționale stabilite în planurile naționale integrate privind energia și clima. Pentru a asigura coerența, atunci când raportează cu privire la finanțarea și punerea în aplicare a acestor politici și măsuri, precum și la impactul cantitativ aferent asupra calității aerului și asupra emisiilor de poluanți atmosferici, statele membre ar trebui să raporteze cu privire la politicile și măsurile individuale sau cu privire la grupuri de politici și măsuri, după caz.

(9) În conformitate cu conținutul planurilor naționale integrate privind energia și clima prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) 2018/1999, statele membre ar trebui să aibă obligația de a raporta și cu privire la alte informații relevante incluse în planurile lor naționale în domeniul energiei din surse regenerabile și al eficienței energetice.

(10) În temeiul articolului 18 din Regulamentul (UE) 2018/1999, până la 15 martie 2021 și, ulterior, la fiecare doi ani, statele membre trebuie să prezinte Comisiei rapoarte integrate cu privire la politicile și măsurile în domeniul gazelor cu efect de seră și cu privire la prognoze. Prin transmiterea acestor rapoarte, statele membre respectă obligația relevantă prevăzută la articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1999. În plus, statele membre ar trebui să raporteze cu privire la progresele realizate în direcția finanțării acestor politici și măsuri și, dacă este posibil, să cuantifice impactul acestor politici și măsuri asupra calității aerului și a emisiilor de poluanți atmosferici.

(11) În temeiul articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1999, statele membre trebuie să raporteze Comisiei, până la data de 15 martie 2023 și, ulterior, în fiecare an, datele finale ale inventarelor de gaze cu efect de seră împreună cu rapoartele de inventariere naționale. Prin transmiterea datelor finale ale inventarelor de gaze cu efect de seră împreună cu rapoartele de inventariere naționale în termenul de raportare respectiv, statele membre respectă obligația relevantă prevăzută la articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1999. Rapoartele finale transmise în temeiul articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1999 sunt luate în considerare și în scopul raportării cu privire la progresele înregistrate în direcția atingerii obiectivelor de atenuare a schimbărilor climatice, ținând seama de rezultatele verificărilor inițiale menționate la articolul 37 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/1999.

(12) Statele membre ar trebui să își transmită rapoartele prin ghișeul unic al Comisiei, utilizând sistemele de raportare conexe relevante instituite în cadrul platformei electronice menționate la articolul 28 din Regulamentul (UE) 2018/1999.

(13) Pentru a consolida eficiența raportării efectuate de către statele membre, Comisia va completa în prealabil informațiile raportate prin intermediul altor fluxuri de raportare existente în domeniul energiei, în special, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1099/2008, pe baza datelor disponibile în scopul rapoartelor naționale intermediare integrate privind energia și clima, în măsura posibilului.

(14) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului uniunii energetice,

Articolul 1

Definiții

CAPITOLUL I DEFINIȚII

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: 1. „obligatorii, dacă este cazul” înseamnă următoarele categorii de informații pe care statele membre trebuie să le transmită: (a) informații privind obiectivele și contribuțiile naționale sau politicile și măsurile naționale, numai dacă au fost stabilite sau adoptate de către statele membre; (b) informații privind modul în care statele membre dau curs unei recomandări emise în temeiul articolului 32 alineatul (1) sau (2) din Regulamentul (UE) 2018/1999, numai dacă e fost emisă o astfel de recomandare de către Comisie; 2. „obligatorii, dacă sunt disponibile” înseamnă o categorie de informații pe care statele membre trebuie să le transmită numai în cazul în care aceste informații le sunt disponibile la momentul prezentării raportului intermediar bienal.

Articolul 2

Raportarea cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește dimensiunea „decarbonizare”

CAPITOLUL II RAPORTAREA CU PRIVIRE LA OBIECTIVELE ȘI CONTRIBUȚIILE NAȚIONALE

(1) Statele membre raportează informațiile privind progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor referitoare la emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră menționate la articolul 4 litera (a) punctul 1 din Regulamentul (UE) 2018/1999, inclusiv progresele înregistrate în direcția realizării obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (3), în conformitate cu formatele prevăzute în anexa I la prezentul regulament. Comisia consideră rapoartele bienale ale statelor membre transmise în temeiul articolului 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1999 și rapoartele anuale transmise în temeiul articolului 26 alineatul (3) din regulamentul respectiv, ținând seama de verificările inițiale menționate la articolul 37 alineatul (4) din regulamentul respectiv, ca fiind transmiteri în scopul rapoartelor naționale intermediare integrate privind energia și clima transmise bienal în temeiul articolului 17 alineatul (1) din regulamentul respectiv în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră. (2) Statele membre raportează informațiile privind progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor și a contribuțiilor referitoare la energia din surse regenerabile menționate la articolul 4 litera (a) punctul 2 și la articolul 20 litera (a) din Regulamentul (UE) 2018/1999 în conformitate cu formatele prevăzute în anexa II la prezentul regulament. (3) Statele membre raportează informațiile referitoare la adaptare menționate la articolul 4 litera (a) punctul 1 din Regulamentul (UE) 2018/1999 în conformitate cu formatele prevăzute în anexa III la prezentul regulament.

Articolul 3

Raportarea cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește dimensiunea „eficiență energetică”

CAPITOLUL II RAPORTAREA CU PRIVIRE LA OBIECTIVELE ȘI CONTRIBUȚIILE NAȚIONALE

Statele membre raportează informațiile privind progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor și contribuțiilor referitoare la dimensiunea „eficiență energetică” menționate la articolul 4 litera (b) și la articolul 21 litera (a) din Regulamentul (UE) 2018/1999 în conformitate cu formatele prevăzute în anexa IV la prezentul regulament.

Articolul 4

Raportarea cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește dimensiunea „securitate energetică”

CAPITOLUL II RAPORTAREA CU PRIVIRE LA OBIECTIVELE ȘI CONTRIBUȚIILE NAȚIONALE

Statele membre raportează informațiile privind progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor și contribuțiilor referitoare la dimensiunea „securitate energetică” menționate la articolul 4 litera (c) și la articolul 22 literele (a)-(d) din Regulamentul (UE) 2018/1999 în conformitate cu formatele prevăzute în anexa V la prezentul regulament.

Articolul 5

Raportarea cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește dimensiunea „piața internă a energiei”

CAPITOLUL II RAPORTAREA CU PRIVIRE LA OBIECTIVELE ȘI CONTRIBUȚIILE NAȚIONALE

Statele membre raportează informațiile privind progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor și contribuțiilor referitoare la dimensiunea „piața internă a energiei” menționate la articolul 4 litera (d) și la articolul 23 alineatul (1) literele (a)-(g) din Regulamentul (UE) 2018/1999 în conformitate cu formatele prevăzute în anexa VI la prezentul regulament.

Articolul 6

Raportarea cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește dimensiunea „cercetare, inovare și competitivitate”

CAPITOLUL II RAPORTAREA CU PRIVIRE LA OBIECTIVELE ȘI CONTRIBUȚIILE NAȚIONALE

(1) Statele membre raportează informațiile privind progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor și contribuțiilor referitoare la dimensiunea „cercetare, inovare și competitivitate” menționate la articolul 4 litera (e) și la articolul 25 literele (a)-(c) din Regulamentul (UE) 2018/1999 în conformitate cu formatele prevăzute în anexa VII la prezentul regulament. (2) Statele membre raportează informațiile referitoare la progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor naționale privind eliminarea treptată a subvențiilor pentru energie, în special pentru combustibilii fosili, menționate la articolul 25 litera (d) din Regulamentul (UE) 2018/1999 în conformitate cu formatele prevăzute în anexa VIII la prezentul regulament.

Articolul 7

Raportarea cu privire la politici și măsuri naționale

CAPITOLUL III RAPORTAREA CU PRIVIRE LA POLITICI ȘI MĂSURI

(1) Statele membre raportează informațiile privind progresele înregistrate în direcția punerii în aplicare a politicilor și măsurilor naționale și, după caz, a politicilor și măsurilor actualizate sau noi sau a grupurilor de politici și măsuri menționate la articolul 17 alineatul (2) literele (a) și (c) și la articolele 20-25 din Regulamentul (UE) 2018/1999 în conformitate cu formatele prevăzute în anexa IX la prezentul regulament. (2) Comisia consideră rapoartele bienale ale statelor membre prezentate în temeiul articolului 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2018/1999 ca fiind transmiteri în scopul rapoartelor naționale intermediare integrate privind energia și clima transmise bienal în temeiul articolului 17 alineatul (1) din regulamentul respectiv în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră. Statele membre completează rapoartele întocmite în temeiul articolului 18 alineatul (1) litera (a) cu informațiile menționate la articolele 10 și 11 din prezentul regulament. (3) În plus, atunci când raportează cu privire la noile politici și măsuri menționate la articolul 21 litera (b) punctul 3 din Regulamentul (UE) 2018/1999, statele membre transmit informațiile în conformitate cu formatele prevăzute în anexa X la prezentul regulament.

Articolul 8

Raportarea cu privire la cantitatea economiilor de energie obținute în temeiul articolului 7 din Directiva 2012/27/UE

CAPITOLUL III RAPORTAREA CU PRIVIRE LA POLITICI ȘI MĂSURI

Statele membre raportează informațiile menționate în partea 2 literele (b)-(d) din anexa IX la Regulamentul (UE) 2018/1999 în conformitate cu formatele prevăzute în anexa XI la prezentul regulament.

Articolul 9

Raportarea în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2012/27/UE

CAPITOLUL III RAPORTAREA CU PRIVIRE LA POLITICI ȘI MĂSURI

(1) Statele membre raportează suprafața renovată totală a clădirilor încălzite și răcite deținute și ocupate de administrația lor centrală, menționate în partea 2 litera (g) din anexa IX la Regulamentul (UE) 2018/1999, în conformitate cu formatele prevăzute în tabelul 1 din anexa XII la prezentul regulament. (2) Statele membre raportează cantitatea de economii de energie în clădirile eligibile deținute și ocupate de administrația lor centrală, menționate în partea 2 litera (g) din anexa IX la Regulamentul (UE) 2018/1999, în conformitate cu formatele prevăzute în tabelul 2 din anexa XII la prezentul regulament.

Articolul 10

Raportarea cu privire la progresele înregistrate în direcția finanțării

CAPITOLUL III RAPORTAREA CU PRIVIRE LA POLITICI ȘI MĂSURI

Statele membre raportează informațiile privind progresele înregistrate în direcția finanțării politicilor și măsurilor sau a grupurilor de politici și măsuri menționate la articolul 17 alineatul (2) litera (a), la articolul 20 litera (b) punctul 3, la articolul 21 litera (b) punctul 7, la articolul 22 litera (g), la articolul 23 alineatul (1) litera (j) și la articolul 25 litera (g) din Regulamentul (UE) 2018/1999 și raportate în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din prezentul regulament, inclusiv o analiză a investițiilor efective în raport cu ipotezele inițiale privind investițiile, în conformitate cu formatele prevăzute în anexa XIII la prezentul regulament.

Articolul 11

Raportarea impactului asupra calității aerului și a emisiilor de poluanți atmosferici

CAPITOLUL III RAPORTAREA CU PRIVIRE LA POLITICI ȘI MĂSURI

Atunci când raportează cu privire la cuantificarea impactului politicilor și măsurilor sau al grupurilor de politici și măsuri asupra calității aerului și a emisiilor de poluanți atmosferici care fac obiectul rapoartelor transmise în conformitate cu articolul 7 alineatele (1) și (2), statele membre procedează astfel în conformitate cu formatele stabilite în anexa XIV.

Articolul 12

Raportarea cu privire la politicile și măsurile privind eliminarea treptată a subvențiilor pentru energie, în special pentru combustibilii fosili

CAPITOLUL III RAPORTAREA CU PRIVIRE LA POLITICI ȘI MĂSURI

Statul membru raportează cu privire la politicile și măsurile menționate la articolul 17 alineatul (2) literele (a) și (c) din Regulamentul (UE) 2018/1999 referitoare la eliminarea treptată a subvențiilor pentru energie, în special pentru combustibilii fosili, în conformitate cu formatele prevăzute în anexa XV la prezentul regulament.

Articolul 13

Obligații de raportare suplimentare în domeniul energiei din surse regenerabile

CAPITOLUL IV ALTE OBLIGAȚII DE RAPORTARE

Statele membre raportează informațiile suplimentare în domeniul energiei din surse regenerabile menționate în partea 1 din anexa IX la Regulamentul (UE) 2018/1999 în conformitate cu formatele prevăzute în anexa XVI la prezentul regulament.

Articolul 14

Obligații de raportare suplimentare în domeniul eficienței energetice

CAPITOLUL IV ALTE OBLIGAȚII DE RAPORTARE

Statele membre raportează informațiile suplimentare menționate în partea 2 literele (e), (f) și (h)-(k) din anexa IX la Regulamentul (UE) 2018/1999 în conformitate cu formatele prevăzute în anexa XVII la prezentul regulament.

Articolul 15

Raportarea cu privire la sărăcia energetică și la tranziția justă

CAPITOLUL IV ALTE OBLIGAȚII DE RAPORTARE

(1) În cazurile în care se aplică articolul 3 alineatul (3) litera (d) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2018/1999, statele membre raportează: (a) informațiile referitoare la progresele înregistrate în direcția atingerii obiectivelor naționale orientative de reducere a numărului de gospodării afectate de sărăcie energetică, menționate la articolul 24 litera (a) din Regulamentul (UE) 2018/1999, în conformitate cu formatele prevăzute în anexa XVIII la prezentul regulament; (b) informațiile cantitative privind numărul de gospodării afectate de sărăcie energetică, menționate la articolul 24 litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1999, în conformitate cu formatele prevăzute în tabelul 1 din anexa XIX la prezentul regulament. (2) Statele membre pot raporta cu privire la indicatorii referitori la sărăcia energetică în conformitate cu formatele prevăzute în tabelele 2 și 3 din anexa XIX la prezentul regulament. (3) Statele membre pot raporta informațiile privind definiția națională a sărăciei energetice în conformitate cu formatele prevăzute în tabelul 4 din anexa XIX la prezentul regulament. (4) Statele membre pot raporta informațiile referitoare la modul în care punerea în aplicare a planurilor naționale integrate privind energia și clima contribuie la tranziția justă, inclusiv prin promovarea atât a drepturilor omului, cât și a egalității de gen, și abordează inegalitățile în materie de sărăcie energetică în conformitate cu formatele prevăzute în anexa XX la prezentul regulament.

Articolul 16

Raportarea cu privire la punerea în aplicare a cooperării regionale

CAPITOLUL IV ALTE OBLIGAȚII DE RAPORTARE

Statele membre raportează informațiile privind punerea în aplicare a cooperării regionale menționate la articolul 12, la articolul 20 litera (b) punctul 2, la articolul 21 litera (b) punctul 6, la articolul 22 litera (f), la articolul 23 alineatul (1) litera (i) și la articolul 25 litera (f) din Regulamentul (UE) 2018/1999 în contextul punerii în aplicare a obiectivelor și contribuțiilor, precum și a politicilor și măsurilor menționate în capitolele II și III din prezentul regulament, în conformitate cu formatele prevăzute în anexa XXI la prezentul regulament.

Articolul 17

Raportarea cu privire la punerea în aplicare a recomandărilor menționate la articolul 32 alineatul (1) sau (2) din Regulamentul (UE) 2018/1999

CAPITOLUL IV ALTE OBLIGAȚII DE RAPORTARE

În cazul în care Comisia a emis recomandări în temeiul articolului 32 alineatul (1) sau (2) din Regulamentul (UE) 2018/1999, statele membre raportează informațiile privind politicile și măsurile adoptate sau prevăzute a fi adoptate și puse în aplicare pentru a aborda respectivele recomandări, menționate la articolul 17 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2018/1999, în conformitate cu formatele prevăzute în anexa XXII la prezentul regulament. În cazurile în care decid să nu dea curs unei recomandări sau unei părți considerabile dintr-o recomandare, statele membre vizate prezintă o justificare în conformitate cu formatele prevăzute în anexa XXII la prezentul regulament.

Articolul 18

Raportarea cu privire la dialogul pe mai multe niveluri pe tema energiei și a climei menționat la articolul 11 din Regulamentul (UE) 2018/1999

CAPITOLUL IV ALTE OBLIGAȚII DE RAPORTARE

Statele membre raportează informațiile referitoare la progresele înregistrate în direcția instituirii dialogului menționat la articolul 11 din Regulamentul (UE) 2018/1999 în conformitate cu formatele prevăzute în anexa XXIII la prezentul regulament.

Articolul 19

Transmiterea rapoartelor

CAPITOLUL V PROCEDURI DE TRANSMITERE

Statele membre utilizează platforma electronică menționată la articolul 28 din Regulamentul (UE) 2018/1999 și instrumentele și modelele conexe pentru transmiterea rapoartelor naționale intermediare integrate privind energia și clima în temeiul prezentului regulament.

Articolul 20

Intrarea în vigoare

CAPITOLUL VI DISPOZIȚII FINALE

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.