Începe proba gratuită

Regulament 2022/2189 · CELEX 32022R2189

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2189 al Comisiei din 9 noiembrie 2022 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1784 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de produse laminate plate din aluminiu originare din Republica Populară Chineză

Data act
09.11.2022
Intrare in vigoare
11.11.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_289_R_0001
Status
In vigoare
aluminiu China denumirea firmei import (UE) produs metalic plat produs original taxă antidumping

Recitale

(1) Importurile de produse laminate plate din aluminiu originare din Republica Populară Chineză fac obiectul unor taxe antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1784 al Comisiei (2).

(2) Alnan Aluminium Inc., cod adițional TARIC (3) C616, o societate supusă unui nivel individual al taxei antidumping de 19,0 %, a informat Comisia la 13 iunie 2022 că și-a schimbat denumirea în limba engleză în ALG Aluminium Inc.

(3) Societatea a solicitat Comisiei să confirme că schimbarea denumirii în limba engleză nu afectează dreptul societății de a beneficia de taxa antidumping individuală aplicată societății cunoscute sub denumirea sa anterioară în limba engleză.

(4) Comisia a examinat informațiile furnizate și a concluzionat că schimbarea denumirii a fost înregistrată în mod corespunzător la autoritățile competente și nu a avut ca rezultat nicio nouă relație cu alte grupuri de societăți care nu au fost investigate de Comisie.

(5) În consecință, această schimbare a denumirii nu afectează constatările din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1784 și, în special, nivelul taxei antidumping aplicabil.

(6) Schimbarea denumirii trebuie să intre în vigoare de la data la care societatea și-a schimbat denumirea, și anume 7 iunie 2022. Comisia a cerut solicitantului să confirme dacă această dată este corectă.

(7) Având în vedere aspectele prezentate în considerentele de mai sus, Comisia a estimat că este adecvat să modifice Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1784 pentru a reflecta schimbarea denumirii societății căreia i-a fost atribuit anterior codul adițional TARIC C616.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1036,

Articolul 1

(1) Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1784 se modifică după cum urmează: „Alnan Aluminium Inc. C616” se înlocuiește cu: „ALG Aluminium Inc. C616” (2) Codul adițional TARIC C616 atribuit anterior societății Alnan Aluminium Inc. se aplică societății ALG Aluminium Inc. începând cu data de 7 iunie 2022. Orice taxă definitivă plătită pentru importurile de produse fabricate de ALG Aluminium Inc. în plus față de taxa antidumping stabilită la articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1784 în ceea ce privește Alnan Aluminium Inc. se rambursează sau se remite în conformitate cu legislația vamală aplicabilă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.