Începe proba gratuită

Regulament 2022/2059 · CELEX 32022R2059

Regulamentul delegat (UE) 2022/2059 al Comisiei din 14 iunie 2022 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează detaliile tehnice ale cerințelor privind testarea ex post și atribuirea profitului și a pierderii în temeiul articolelor 325bf și 325bg din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
14.06.2022
Intrare in vigoare
15.11.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_276_R_0004
Status
In vigoare
control financiar instituții de credit legislație financiară lichiditate monetară în sectorul privat pierdere politică bancară profit societate de investiții standard tehnic supravegherea pieței

Recitale

(1) Articolul 325bf alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 impune ca instituțiile să contabilizeze depășirile zilnice pe baza testării ex post a modificărilor ipotetice și efective ale valorii portofoliului lor alcătuit din toate pozițiile atribuite birourilor lor de tranzacționare. Astfel de testări ex post au scopul de a evalua, în funcție de nivelul la care sunt efectuate, dacă este oportun să se calculeze cerințele de fonduri proprii pentru pozițiile din cadrul unui birou de tranzacționare utilizând abordarea bazată pe modele interne alternativă și dacă cerințele de fonduri proprii asociate factorilor de risc care pot fi modelați sunt adecvate. Articolul 325bf alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 impune instituțiilor să utilizeze valoarea portofoliului la sfârșitul zilei ca punct de plecare pentru o astfel de testare ex post, inclusiv toate ajustările, cum ar fi rezervele sau orice ajustare de valoare.

(2) La testarea ex post a nivelului valorii la risc, unele efecte legate de riscul de piață care nu sunt reflectate de modelul intern de măsurare a riscurilor ar trebui să fie totuși incluse în modificările efective ale valorii portofoliului. În consecință, toate ajustările legate de riscul de piață, indiferent de frecvența cu care sunt actualizate de către instituții, ar trebui incluse în modificările efective ale valorii portofoliului. Cu toate acestea, testarea ex post a nivelului valorii la risc cu modificările ipotetice ale valorii portofoliului ar trebui efectuată în ipoteza unui portofoliu static. Prin urmare, instituțiile ar trebui să includă în calculul unor astfel de modificări ipotetice ale valorii portofoliului numai ajustările care sunt calculate zilnic și care sunt incluse în modelul intern de măsurare a riscurilor.

(3) În unele cazuri, este posibil ca, din cauza naturii unei ajustări și a administrării interne a riscurilor aplicabile ajustării respective, o astfel de ajustare să fie calculată pentru toate seturile de poziții care sunt atribuite mai multor birouri de tranzacționare. Pentru a asigura armonizarea în întreaga Uniune, instituțiile ar trebui să aibă obligația, atunci când calculează modificările efective și ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare, fie să recalculeze o astfel de ajustare pentru fiecare birou de tranzacționare, în mod de sine stătător, pe baza pozițiilor atribuite biroului de tranzacționare, fie, în cazul în care sunt îndeplinite condiții specifice, să reflecte modificările care rezultă din această ajustare numai în contextul testării ex post menționate la articolul 325bf alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În consecință, în cazul în care instituțiile efectuează procesul de evaluare la sfârșitul zilei pentru a obține valorile portofoliilor birourilor de tranzacționare de la sfârșitul zilei, acestora nu ar trebui să li se permită, atunci când calculează modificările ipotetice și efective la nivel de birou de tranzacționare, să aloce ajustarea către birourile de tranzacționare într-un mod proporțional cu contribuția fiecărui birou de tranzacționare la valoarea ajustării.

(4) Cerința privind atribuirea profitului și a pierderii prevăzută la articolul 325bg din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 are un rol important în asigurarea faptului că modificările teoretice și modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare sunt suficient de apropiate. Testele statistice incluse în standardele internaționale elaborate de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară, coeficientul de corelație Spearman și indicatorul testului Kolmogorov-Smirnov pentru operaționalizarea cerinței privind atribuirea profitului și a pierderii sunt adecvate în acest scop și, prin urmare, ar trebui utilizate de instituții.

(5) În standardele internaționale se prevede că instituțiile ar trebui să îndeplinească o cerință suplimentară de capital în cazul în care modificările teoretice și ipotetice ale valorii portofoliilor birourilor de tranzacționare nu sunt suficient de apropiate. În această situație, instituțiile ar trebui să aibă obligația de a calcula și a raporta autorităților competente cerința suplimentară de capital pentru birourile de tranzacționare respective.

(6) Atunci când raportează rezultatele atribuirii profitului și a pierderii în conformitate cu articolul 325az alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile ar trebui, de asemenea, să evidențieze situațiile în care modificările ipotetice și modificările teoretice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare diferă în mod semnificativ. Acest lucru ar trebui să ajute instituțiile să identifice eventualele deficiențe în calcularea modificărilor teoretice.

(7) Atunci când se evaluează conformitatea cu cerința privind atribuirea profitului și a pierderii, modificările teoretice ale valorii unui portofoliu sunt comparate cu modificările ipotetice care sunt calculate în ipoteza unui portofoliu static. Această comparație vizează identificarea importanței diferențelor dintre procesele de evaluare ale modelului de măsurare a riscurilor aferent instituției, care produc modificările teoretice, și procesele de evaluare ale sistemelor interne ale instituției, care produc modificările ipotetice. Pentru a se asigura că respectiva comparație nu este afectată de modificările survenite în structura portofoliului, modificările teoretice ale valorii unui portofoliu utilizate în cerința privind atribuirea profitului și a pierderii ar trebui, de asemenea, să fie calculate în ipoteza unui portofoliu static.

(8) Pentru a asigura coerența cu standardele internaționale, modificările ipotetice ale valorii portofoliului care sunt calculate în scopul evaluării conformității cu cerința privind atribuirea profitului și a pierderii ar trebui să fie aliniate la modificările ipotetice ale valorii portofoliului, pe care o instituție le calculează în scopul testării ex post.

(9) Diferențele dintre procesele de evaluare care produc modificări ipotetice și teoretice ale valorii unui portofoliu se pot produce ca urmare a omisiunilor anumitor factori de risc din modelul de măsurare a riscurilor sau simplificărilor modelului de măsurare a riscurilor. Alte diferențe pot fi cauzate de neconcordanțele dintre datele pe care o instituție le utilizează ca date de intrare pentru determinarea valorii portofoliilor sale. Pentru a se evita surse suplimentare de discrepanțe care rezultă din astfel de diferențe în ceea ce privește datele de intrare, instituțiilor ar trebui să li se permită să alinieze datele de intrare, sub rezerva îndeplinirii unor condiții specifice.

(10) Frecvența cu care trebuie raportate rezultatele cerinței privind atribuirea profitului și a pierderii ar trebui să fie aliniată la frecvența cu care este evaluat gradul în care pot fi modelați factorii de risc și la frecvența cu care sunt raportate cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață. În acest mod, instituțiile vor fi în măsură să stabilească cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață pe baza unor rezultate consecvente pentru cerințele privind testarea ex post, cerințele privind atribuirea profitului și a pierderii și evaluarea gradului în care pot fi modelați factorii.

(11) Modul în care instituțiile ar trebui să își agrege cerințele totale de fonduri proprii pentru riscul de piață ar trebui să fie aliniat la standardele internaționale. Prin urmare, formula de agregare ar trebui să reflecte rezultatele cerinței privind atribuirea profitului și a pierderii, inclusiv cerința suplimentară de capital în cazul în care modificările teoretice și ipotetice nu sunt suficient de apropiate. În plus, formula de agregare ar trebui să reflecte o reducere a beneficiilor diversificării în cazul în care cerințele de fonduri proprii pentru un birou de tranzacționare sunt calculate utilizând abordarea standardizată alternativă și nu abordarea bazată pe modele interne alternativă.

(12) Pentru a ajuta autoritățile competente să verifice respectarea de către instituții a prezentului regulament, instituțiile ar trebui să aibă obligația de a documenta modul în care pun în aplicare prezentul regulament.

(13) Dispozițiile prezentului regulament sunt strâns legate între ele, deoarece toate se referă la elemente care trebuie incluse în modificările valorii portofoliului unui birou de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscurile de piață utilizând abordarea bazată pe modele interne alternativă. Pentru a asigura coerența între dispozițiile respective, care ar trebui să intre în vigoare concomitent, pentru a facilita înțelegerea globală a dispozițiilor respective și pentru a înlesni accesul la acestea pentru persoanele care fac obiectul obligațiilor prevăzute în dispozițiile respective, se recomandă ca toate standardele tehnice de reglementare prevăzute la articolul 325bf alineatul (9) al treilea paragraf și la articolul 325bg alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 să fie incluse într-un singur regulament.

(14) Prezentul regulament are la bază proiectele de standarde tehnice de reglementare înaintate Comisiei de către ABE.

(15) ABE a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2),

Articolul 1

Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările efective ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare pentru cerințele de testare ex post efectuată la nivel de birou de tranzacționare

CAPITOLUL 1 ELEMENTE TEHNICE CARE TREBUIE INCLUSE ÎN MODIFICĂRILE EFECTIVE ȘI IPOTETICE ALE VALORII UNUI PORTOFOLIU ÎN SENSUL CERINȚELOR DE TESTARE EX POST / Secțiunea 1 Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările efective ale valorii unui porto

(1) În scopul testării ex post la nivel de birou de tranzacționare, menționate la articolul 325bf alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile calculează modificările efective ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare utilizând aceleași tehnici, inclusiv aceleași metode de stabilire a prețului, parametrizări ale modelului și date de piață precum cele utilizate în procesul utilizat pentru calcularea valorilor la sfârșitul zilei („procesul de evaluare la sfârșitul zilei”), inclusiv rezultatele verificării independente a prețurilor menționate la articolul 105 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (2) Atunci când calculează modificările efective ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare, instituțiile reflectă modificările valorii portofoliului respectiv generate de trecerea timpului. (3) Atunci când calculează modificările efective ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare, instituțiile includ în valoarea respectivă toate ajustările care au fost luate în considerare în procesul de evaluare la sfârșitul zilei menționat la alineatul (1) și care sunt legate de riscul de piață, cu excepția tuturor ajustărilor următoare: (a) ajustările evaluării creditului care reflectă valoarea curentă de piață a riscului de credit al contrapărților la instituție; (b) ajustările atribuite riscului de credit propriu al instituției, care au fost excluse din fondurile proprii în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) litera (b) sau (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (c) ajustările de valoare suplimentare deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (4) Instituțiile calculează valoarea unei ajustări, astfel cum se menționează la alineatul (3), pe baza tuturor pozițiilor atribuite aceluiași birou de tranzacționare. Instituțiile includ modificările valorii ajustării numai la data la care se calculează ajustarea. (5) În plus față de excluderile prevăzute la alineatul (3) literele (a), (b) și (c), instituțiile pot exclude din calculul modificărilor efective ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare o ajustare care este calculată în cadrul procesului de evaluare la sfârșitul zilei pentru seturile de poziții atribuite mai multor birouri de tranzacționare pe bază netă, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare: (a) ca urmare a naturii sale, această ajustare este calculată pe bază netă pentru seturile de poziții care sunt atribuite mai multor birouri de tranzacționare; (b) administrarea internă a riscurilor acestei ajustări este coerentă cu nivelul la care se calculează ajustarea; (c) instituția în cauză documentează toate elementele următoare: (i) seturile de poziții pentru care se calculează ajustarea; (ii) raționamentul care stă la baza calculării ajustării pentru seturile de poziții menționate la punctul (i); (iii) justificarea pentru a nu calcula ajustarea numai pe baza pozițiilor atribuite biroului de tranzacționare respectiv.

Articolul 2

Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările efective ale valorii portofoliului pentru cerințele de testare ex post efectuată la nivel de instituție

CAPITOLUL 1 ELEMENTE TEHNICE CARE TREBUIE INCLUSE ÎN MODIFICĂRILE EFECTIVE ȘI IPOTETICE ALE VALORII UNUI PORTOFOLIU ÎN SENSUL CERINȚELOR DE TESTARE EX POST / Secțiunea 1 Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările efective ale valorii unui porto

(1) În scopul testării ex post menționate la articolul 325bf alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile calculează modificările efective ale valorii portofoliului utilizând aceleași tehnici, inclusiv aceleași metode de stabilire a prețului, parametrizări ale modelului și date de piață precum cele utilizate în procesul de evaluare la sfârșitul zilei, inclusiv rezultatele verificării independente a prețurilor menționate la articolul 105 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (2) Atunci când calculează modificările efective ale valorii portofoliului, instituțiile reflectă modificarea valorii portofoliului respectiv, generată de trecerea timpului. (3) Atunci când calculează modificările efective ale valorii unui portofoliu, instituțiile includ în valoarea respectivă toate ajustările care au fost luate în considerare în procesul de evaluare la sfârșitul zilei menționat la alineatul (1) și care sunt legate de riscul de piață, cu excepția tuturor ajustărilor următoare: (a) ajustările evaluării creditului care reflectă valoarea curentă de piață a riscului de credit al contrapărților la instituție; (b) ajustările atribuite riscului de credit propriu al instituției, care au fost excluse din fondurile proprii în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) litera (b) sau (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (c) ajustările de valoare suplimentare deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (4) Instituțiile calculează modificarea valorii ajustărilor menționate la alineatul (3) pe baza oricăruia dintre următoarele elemente: (a) toate pozițiile care sunt atribuite birourilor de tranzacționare pentru care instituțiile calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (b) toate pozițiile care fac obiectul cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață. (5) Instituțiile includ modificările valorii ajustării numai la data la care se calculează ajustarea.

Articolul 3

Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare pentru cerințele de testare ex post efectuată la nivel de birou de tranzacționare

CAPITOLUL 1 ELEMENTE TEHNICE CARE TREBUIE INCLUSE ÎN MODIFICĂRILE EFECTIVE ȘI IPOTETICE ALE VALORII UNUI PORTOFOLIU ÎN SENSUL CERINȚELOR DE TESTARE EX POST / Secțiunea 2 Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările ipotetice ale cerințelor privin

(1) În scopul testării ex post la nivel de birou de tranzacționare, menționate la articolul 325bf alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile calculează modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare utilizând aceleași tehnici, inclusiv aceleași metode de stabilire a prețului, parametrizări ale modelului și date de piață precum cele utilizate în procesul de evaluare la sfârșitul zilei, fără a lua în considerare taxele și comisioanele. (2) Atunci când calculează modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare, instituțiile reflectă modificările valorii portofoliului biroului de tranzacționare, generate de trecerea timpului în același mod precum cel în care reflectă astfel de modificări în calculul următoarelor aspecte: (a) măsura valorii la risc condiționate, menționată la articolul 325ba alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (b) măsura riscului pentru scenarii de criză, menționată la articolul 325bk din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (3) Atunci când calculează modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare, instituțiile includ în valoarea respectivă toate ajustările care au fost luate în considerare în procesul de evaluare la sfârșitul zilei menționat la alineatul (1) și care sunt legate de riscul de piață, care sunt calculate zilnic și care sunt incluse în modelul de măsurare a riscurilor aferent instituției, cu excepția tuturor ajustărilor următoare: (a) ajustările evaluării creditului care reflectă valoarea curentă de piață a riscului de credit al contrapărților la instituție; (b) ajustările atribuite riscului de credit propriu al instituției, care au fost excluse din fondurile proprii în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) litera (b) sau (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (c) ajustările de valoare suplimentare deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (4) Instituțiile calculează valoarea unei ajustări, astfel cum se menționează la alineatul (3), pe baza tuturor pozițiilor atribuite biroului respectiv de tranzacționare. Instituțiile includ modificări ale valorii unei ajustări pe baza unei comparații între valoarea ajustării la sfârșitul zilei și, presupunând că pozițiile din portofoliul biroului de tranzacționare rămân neschimbate, valoarea ajustării la sfârșitul zilei următoare. (5) În plus față de excluderile prevăzute la alineatul (3) literele (a), (b) și (c), instituțiile pot exclude, de asemenea, din calculul modificărilor ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare o ajustare care este calculată pe bază netă în cadrul procesului de evaluare la sfârșitul zilei pentru seturile de poziții atribuite mai multor birouri de tranzacționare, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare: (a) ca urmare a naturii sale, această ajustare este calculată pe bază netă pentru seturile de poziții care sunt atribuite mai multor birouri de tranzacționare; (b) administrarea internă a riscurilor acestei ajustări este coerentă cu nivelul la care se calculează ajustarea; (c) instituția documentează toate elementele următoare: (i) seturile de poziții pentru care se calculează ajustarea; (ii) raționamentul care stă la baza calculării ajustării pentru seturile de poziții menționate la punctul (i); (iii) justificarea pentru a nu calcula ajustarea numai pe baza pozițiilor atribuite biroului de tranzacționare respectiv.

Articolul 4

Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările ipotetice ale valorii portofoliului pentru cerințele de testare ex post efectuată la nivel de instituție

CAPITOLUL 1 ELEMENTE TEHNICE CARE TREBUIE INCLUSE ÎN MODIFICĂRILE EFECTIVE ȘI IPOTETICE ALE VALORII UNUI PORTOFOLIU ÎN SENSUL CERINȚELOR DE TESTARE EX POST / Secțiunea 2 Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările ipotetice ale cerințelor privin

(1) În scopul testării ex post menționate la articolul 325bf alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile calculează modificările ipotetice ale valorii portofoliului utilizând aceleași tehnici, inclusiv aceleași metode de stabilire a prețului, parametrizări ale modelului și date de piață precum cele utilizate în procesul de evaluare la sfârșitul zilei, fără a lua în considerare taxele și comisioanele. (2) Atunci când calculează modificările ipotetice ale valorii portofoliului, instituțiile reflectă modificările valorii portofoliului care se datorează trecerii timpului în același mod precum cel în care reflectă astfel de modificări în calculul următoarelor aspecte: (a) măsura valorii la risc condiționate, menționată la articolul 325ba alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (b) măsura riscului pentru scenarii de criză, menționată la articolul 325bk din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (3) Atunci când calculează modificările ipotetice ale valorii portofoliului, instituțiile includ în valoarea respectivă toate ajustările care au fost luate în considerare în procesul de evaluare la sfârșitul zilei menționat la alineatul (1) și care sunt legate de riscul de piață, care sunt calculate zilnic și care sunt incluse în modelul de măsurare a riscurilor aferent instituției, cu excepția tuturor ajustărilor următoare: (a) ajustările evaluării creditului care reflectă valoarea curentă de piață a riscului de credit al contrapărților la instituție; (b) ajustările atribuite riscului de credit propriu al instituției, care au fost excluse din fondurile proprii în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) litera (b) sau (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (c) ajustările de evaluare suplimentare deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (4) Instituțiile calculează modificările valorii ajustărilor menționate la alineatul (3) pe baza oricăruia dintre următoarele elemente: (a) toate pozițiile respective care sunt atribuite birourilor de tranzacționare pentru care instituțiile calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (b) toate pozițiile care fac obiectul cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață.

Articolul 5

Cerințe privind documentația

CAPITOLUL 1 ELEMENTE TEHNICE CARE TREBUIE INCLUSE ÎN MODIFICĂRILE EFECTIVE ȘI IPOTETICE ALE VALORII UNUI PORTOFOLIU ÎN SENSUL CERINȚELOR DE TESTARE EX POST / Secțiunea 2 Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările ipotetice ale cerințelor privin

Instituțiile trebuie să dispună de politici și proceduri care stabilesc modul în care calculează modificările efective și ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare sau ale valorii unui portofoliu în conformitate cu articolele 1-4 din prezentul regulament. Aceste politici și proceduri trebuie să conțină toate elementele următoare: (a) atunci când se descrie modul în care sunt calculate modificările efective ale valorii portofoliului în cauză, o prezentare a diferențelor dintre modificările valorilor portofoliului la sfârșitul zilei produse de procesul de evaluare la sfârșitul zilei și modificările efective ale valorii portofoliului în cauză; (b) taxele și comisioanele și modul în care se aplică excluderea menționată la articolul 325bf alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (c) o listă a tuturor ajustărilor, specificând pentru fiecare ajustare toate elementele următoare: (i) o descriere și scopul ajustării; (ii) metodologia și procesul utilizat pentru calcularea ajustării; (iii) frecvența calculării ajustării și, în cazul în care frecvența nu este zilnică, raționamentul pentru o astfel de frecvență; (iv) dacă ajustarea este sensibilă la riscul de piață; (v) seturile de poziții pentru care se calculează ajustarea și motivele efectuării calculului pentru aceste seturi; (vi) dacă și în ce mod riscul care decurge din modificările ajustării este acoperit în mod activ și ce birou sau birouri de tranzacționare sunt responsabile pentru o astfel de acoperire a riscului; (vii) dacă și în ce mod ajustarea este luată în considerare în modificările efective ale valorii portofoliului în cauză în scopul testării ex post menționate la articolul 325bf alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și al testării ex post menționate la articolul 325bf alineatul (6) din regulamentul respectiv; (viii) dacă și în ce mod ajustarea este luată în considerare în modificările ipotetice ale valorii portofoliului în cauză în sensul articolelor 325bf și 325bg din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și o prezentare a modului în care se calculează modificarea ajustării în cazul în care se presupune că pozițiile din portofoliu rămân neschimbate.

Articolul 6

Cerințe generale

CAPITOLUL 2 SPECIFICAȚII TEHNICE AFERENTE CERINȚEI PRIVIND ATRIBUIREA PROFITULUI ȘI A PIERDERII / Secțiunea 1 Criteriile necesare pentru a se asigura că modificările teoretice și modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționar

(1) În sensul articolului 325bg alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile calculează, pentru portofoliul unui anumit birou de tranzacționare, coeficientul de corelație Spearman prevăzut la articolul 7 din prezentul regulament și indicatorul testului Kolmogorov-Smirnov prevăzut la articolul 8 din prezentul regulament și, pe baza rezultatelor acestor calcule, aplică criteriile menționate la articolul 9 din prezentul regulament. În cazul în care, în conformitate cu aceste criterii, modificările teoretice și modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare nu sunt suficient de apropiate, instituțiile suportă consecințele prevăzute la articolul 10 din prezentul regulament. (2) În sensul alineatului (1), instituțiile pot alinia momentul efectiv (momentul instantaneu) pentru care calculează modificările teoretice ale valorii portofoliului biroului de tranzacționare cu momentul instantaneu pentru care calculează modificările ipotetice ale valorii respective.

Articolul 7

Calcularea coeficientului de corelație Spearman

CAPITOLUL 2 SPECIFICAȚII TEHNICE AFERENTE CERINȚEI PRIVIND ATRIBUIREA PROFITULUI ȘI A PIERDERII / Secțiunea 1 Criteriile necesare pentru a se asigura că modificările teoretice și modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționar

(1) Instituțiile calculează coeficientul de corelație Spearman menționat la articolul 6 alineatul (1) din prezentul regulament parcurgând următoarele etape în ordinea prezentată mai jos: (a) acestea determină seriile de timp ale observărilor modificărilor ipotetice și teoretice ale valorii portofoliului biroului de tranzacționare pentru ultimele 250 de zile lucrătoare; (b) pornind de la seriile de timp ale modificărilor ipotetice și teoretice menționate la litera (a), instituțiile elaborează seriile de timp corespunzătoare ale rangurilor în conformitate cu alineatul (2), considerând seriile de timp ale modificărilor ipotetice și teoretice drept serii de timp inițiale; (c) acestea calculează coeficientul de corelație Spearman în conformitate cu următoarea formulă: Unde: R HPL = seria de timp a rangurilor produsă pe baza seriei de timp a modificărilor ipotetice menționată la litera (b); R RTPL = seria de timp a rangurilor produsă pe baza seriei de timp a modificărilor teoretice menționată la litera (b); = abaterea standard a seriei de timp a rangurilor RHPL calculată în conformitate cu alineatul (3) litera (a); = abaterea standard a seriei de timp a rangurilor RRTPL calculată în conformitate cu alineatul (3) litera (b); cov (RHPL , RRTPL ) = covarianța calculată în conformitate cu alineatul (3) litera (c), între seriile de timp ale rangurilor RHPL și RRTPL . (2) Instituțiile produc seriile de timp ale rangurilor menționate la alineatul (1) litera (b) dintr-o serie de timp inițială parcurgând următoarele etape în ordinea prezentată mai jos: (a) pentru fiecare observare din cadrul seriei de timp inițiale, instituțiile contabilizează numărul de observări cu o valoare mai mică decât cea a observării din seria de timp respectivă; (b) instituțiile etichetează fiecare observare cu numărul rezultat din calculul prevăzut la litera (a), majorat cu unu; (c) în cazul în care, în urma etichetării în conformitate cu litera (b), două sau mai multe observări sunt etichetate cu același număr, instituțiile măresc, în plus, numerele etichetelor respective cu următoarea fracție: unde N este egal cu cantitatea etichetelor cu același număr; (d) instituțiile iau în considerare ca serie de timp a rangurilor, seria de timp a etichetelor obținută în conformitate cu literele (b) și (c). (3) Instituțiile calculează abaterea standard a seriilor de timp ale rangurilor RHPL în conformitate cu formula prevăzută la litera (a), abaterea standard a seriilor de timp ale rangurilor RRTPL în conformitate cu formula prevăzută la litera (b) și covarianța dintre aceste serii de timp în conformitate cu formula prevăzută la litera (c), după cum urmează: (a) ; (b) ; (c) ;Unde: i = indicele care desemnează observarea în seriile de timp ale rangurilor; = a „i-a” observare din seriile de timp ale rangurilor R HPL ; = media seriilor de timp ale rangurilor RHPL ; = a „i-a” observare din seriile de timp ale rangurilor RRTPL ; = media seriilor de timp ale rangurilor RRTPL .

Articolul 8

Calculul indicatorului testului Kolmogorov-Smirnov

CAPITOLUL 2 SPECIFICAȚII TEHNICE AFERENTE CERINȚEI PRIVIND ATRIBUIREA PROFITULUI ȘI A PIERDERII / Secțiunea 1 Criteriile necesare pentru a se asigura că modificările teoretice și modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționar

(1) Instituțiile calculează indicatorul testului Kolmogorov-Smirnov menționat la articolul 6 alineatul (1) din prezentul regulament parcurgând următoarele etape în ordinea prezentată mai jos: (a) acestea determină seriile de timp aferente ultimelor 250 de zile lucrătoare, ale observărilor modificărilor ipotetice și teoretice ale valorii portofoliului biroului de tranzacționare; (b) acestea calculează funcția de distribuție cumulativă empirică a modificărilor ipotetice ale valorii portofoliului biroului de tranzacționare pe baza seriei de timp a modificărilor ipotetice menționată la litera (a); (c) acestea calculează funcția de distribuție cumulativă empirică a modificărilor teoretice ale valorii portofoliului biroului de tranzacționare pe baza seriei de timp a modificărilor teoretice menționată la litera (a); (d) acestea obțin indicatorul testului Kolmogorov-Smirnov prin calcularea diferenței maxime dintre cele două distribuții cumulate empirice, calculate în conformitate cu literele (b) și (c) la orice valoare posibilă a profitului și pierderii. (2) În sensul alineatului (1), prin funcția de distribuție empirică obținută dintr-o serie de timp se înțelege funcția care, dat fiind orice număr ca date de intrare, conduce la raportul dintre numărul de observări din seria de timp cu o valoare mai mică sau egală cu numărul de date de intrare și numărul total de observări din cadrul seriei de timp.

Articolul 9

Specificarea criteriilor necesare pentru a se asigura că modificările teoretice și modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare sunt suficient de apropiate

CAPITOLUL 2 SPECIFICAȚII TEHNICE AFERENTE CERINȚEI PRIVIND ATRIBUIREA PROFITULUI ȘI A PIERDERII / Secțiunea 1 Criteriile necesare pentru a se asigura că modificările teoretice și modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționar

(1) În sensul articolului 325bg alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile clasifică fiecare birou de tranzacționare ca birou din zona verde, portocalie, galbenă sau roșie, în conformitate cu alineatele (2)-(5). În cazul în care un birou de tranzacționare este clasificat drept birou din zona verde, modificările teoretice și modificările ipotetice ale valorii portofoliului biroului de tranzacționare respectiv sunt considerate suficient de apropiate. În cazul în care un birou de tranzacționare este clasificat drept birou din zona portocalie, zona galbenă sau zona roșie, modificările teoretice și modificările ipotetice ale valorii portofoliului biroului de tranzacționare respectiv nu sunt considerate suficient de apropiate. (2) Un birou de tranzacționare este clasificat drept „birou din zona verde” atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare: (a) coeficientul de corelație Spearman pentru biroul de tranzacționare, calculat în conformitate cu articolul 7 din prezentul regulament, este mai mare de 0,8; (b) indicatorul testului Kolmogorov-Smirnov pentru biroul de tranzacționare, calculat în conformitate cu articolul 8 din prezentul regulament, este mai mic de 0,09. (3) Un birou de tranzacționare este clasificat drept „birou din zona roșie” atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare: (a) coeficientul de corelație Spearman pentru biroul de tranzacționare, calculat în conformitate cu articolul 7 din prezentul regulament, este mai mic de 0,7; (b) indicatorul testului Kolmogorov-Smirnov pentru biroul de tranzacționare, calculat în conformitate cu articolul 8 din prezentul regulament, este mai mare de 0,12. (4) Un birou de tranzacționare este clasificat drept „birou din zona portocalie” atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare: (a) biroul de tranzacționare nu este clasificat drept birou din zona verde și nici birou din zona roșie; (b) cerințele de fonduri proprii pentru toate pozițiile atribuite biroului de tranzacționare respectiv au fost calculate în trimestrul precedent pe baza abordării standardizate alternative prevăzute în partea a treia titlul IV capitolul 1a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (5) Un birou de tranzacționare care nu este clasificat drept birou din zona verde, zona portocalie sau zona roșie este clasificat drept „birou din zona galbenă”.

Articolul 10

Consecințele pentru birourile de tranzacționare clasificate drept birouri din zona galbenă, zona portocalie sau zona roșie

CAPITOLUL 2 SPECIFICAȚII TEHNICE AFERENTE CERINȚEI PRIVIND ATRIBUIREA PROFITULUI ȘI A PIERDERII / Secțiunea 1 Criteriile necesare pentru a se asigura că modificările teoretice și modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționar

(1) Instituțiile care calculează cerințele de fonduri proprii în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru pozițiile atribuite birourilor de tranzacționare care au fost clasificate drept birouri din zona roșie, zona portocalie sau zona galbenă în conformitate cu articolul 9 din prezentul regulament calculează, în legătură cu pozițiile respective, o majorare de capital în conformitate cu următoarea formulă: Unde: k = astfel cum se specifică la alineatul (2); SAima = cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață calculate în conformitate cu abordarea standardizată alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru portofoliul care cuprinde toate pozițiile atribuite birourilor de tranzacționare pentru care instituția calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; IMAima = cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață calculate în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru portofoliul care cuprinde toate pozițiile atribuite birourilor de tranzacționare pentru care instituția calculează cerințele de fonduri proprii în conformitate cu partea a treia titlul IV capitolul 1b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (2) În sensul alineatului (1), coeficientul k se calculează în conformitate cu următoarea formulă: Unde: SA i = cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață calculate în conformitate cu abordarea standardizată alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru toate pozițiile atribuite biroului de tranzacționare „i”; = indicii tuturor birourilor de tranzacționare care au fost clasificate drept birouri din zona roșie, zona portocalie sau zona galbenă în conformitate cu articolul 9 din prezentul regulament dintre cele pentru care cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață sunt calculate în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; = indicii tuturor birourilor de tranzacționare pentru care cerințele de fonduri proprii pentru riscul de piață se calculează în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (3) Instituțiile care calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru pozițiile atribuite birourilor de tranzacționare care au fost clasificate drept birouri din zona roșie sau zona portocalie în conformitate cu articolul 9 din prezentul regulament informează autoritatea competentă în acest sens atunci când raportează rezultatele cerinței privind atribuirea profitului și a pierderii, în conformitate cu articolul 325az alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) 2013/575.

Articolul 11

Frecvența evaluării conformității cu cerința privind atribuirea profitului și a pierderii

CAPITOLUL 2 SPECIFICAȚII TEHNICE AFERENTE CERINȚEI PRIVIND ATRIBUIREA PROFITULUI ȘI A PIERDERII / Secțiunea 1 Criteriile necesare pentru a se asigura că modificările teoretice și modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționar

Instituțiile evaluează trimestrial conformitatea cu cerința privind atribuirea profitului și a pierderii pentru toate birourile de tranzacționare pentru care instituțiile respective dispun de aprobarea menționată la articolul 325az alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru a calcula cerințele de fonduri proprii utilizând modele interne.

Articolul 12

Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările teoretice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare

CAPITOLUL 2 SPECIFICAȚII TEHNICE AFERENTE CERINȚEI PRIVIND ATRIBUIREA PROFITULUI ȘI A PIERDERII / Secțiunea 2 Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările teoretice și ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare în sensul cer

(1) În sensul articolului 325bg din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile calculează modificările teoretice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare pe baza unei comparații între valoarea portofoliului la sfârșitul zilei și, presupunând că pozițiile din portofoliul biroului de tranzacționare rămân neschimbate, valoarea portofoliului respectiv la sfârșitul zilei următoare. (2) Instituțiile calculează modificările teoretice la nivelul portofoliului unui birou de tranzacționare utilizând aceleași tehnici, inclusiv aceleași metode de stabilire a prețului, parametrizări ale modelului și date de piață precum cele utilizate în modelul de măsurare a riscurilor. (3) Modificările teoretice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare includ numai modificările valorii tuturor factorilor de risc incluși în modelul de măsurare a riscurilor căruia instituțiile îi aplică scenariile unor șocuri viitoare.

Articolul 13

Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare în scopul cerinței privind atribuirea profiturilor și pierderii

CAPITOLUL 2 SPECIFICAȚII TEHNICE AFERENTE CERINȚEI PRIVIND ATRIBUIREA PROFITULUI ȘI A PIERDERII / Secțiunea 2 Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările teoretice și ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare în sensul cer

În sensul articolului 325bg din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile calculează modificările ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare în conformitate cu articolul 3 din prezentul regulament.

Articolul 14

Alinierea datelor pentru cerințele privind atribuirea profitului și a pierderii

CAPITOLUL 2 SPECIFICAȚII TEHNICE AFERENTE CERINȚEI PRIVIND ATRIBUIREA PROFITULUI ȘI A PIERDERII / Secțiunea 2 Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările teoretice și ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare în sensul cer

(1) În sensul articolului 325bg din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile pot înlocui valoarea datelor de intrare pentru un anumit factor de risc, utilizată la calcularea modificărilor teoretice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare, cu valoarea datelor de intrare de aceeași natură pentru același factor de risc, utilizată la calcularea modificărilor ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare, cu condiția îndeplinirii uneia dintre următoarele condiții: (a) diferențele în ceea ce privește datele de intrare se datorează faptului că datele provin de la furnizori de date diferiți; (b) diferențele în ceea ce privește datele de intrare se datorează faptului că datele de intrare sunt extrase din sursa de date de piață la momente diferite în cursul aceleiași zile lucrătoare. (2) În sensul articolului 325bg din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile pot înlocui valoarea unui factor de risc, utilizată la calcularea modificărilor teoretice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare, cu valoarea aceluiași factor de risc, utilizată la calcularea modificărilor ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare, cu condiția îndeplinirii tuturor condițiilor următoare: (a) factorul de risc utilizat la calcularea modificărilor ipotetice ale valorii portofoliului biroului de tranzacționare nu corespunde în mod direct datelor de intrare; (b) factorul de risc a fost derivat din datele de intrare utilizând tehnicile sistemelor de evaluare folosite pentru modificările ipotetice ale valorii portofoliului biroului de tranzacționare; (c) niciuna dintre tehnicile sistemelor de evaluare menționate la litera (b) nu a fost reconstruită în sistemele de evaluare utilizate în modelul de măsurare a riscurilor pentru a obține valoarea factorului de risc utilizată la calcularea modificărilor teoretice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare.

Articolul 15

Cerințe privind documentația

CAPITOLUL 2 SPECIFICAȚII TEHNICE AFERENTE CERINȚEI PRIVIND ATRIBUIREA PROFITULUI ȘI A PIERDERII / Secțiunea 2 Elemente tehnice care trebuie incluse în modificările teoretice și ipotetice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare în sensul cer

(1) Instituțiile trebuie să instituie politici și proceduri care să stabilească modul de calcul al modificărilor teoretice în conformitate cu articolele 12 și 14 din prezentul regulament și care trebuie să conțină o explicație a modului în care sunt calculate modificările teoretice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare pentru factorii de risc care pot fi modelați și pentru cei care nu pot fi modelați. (2) Atunci când elaborează procedurile de aliniere a datelor, astfel cum se menționează la articolul 14 din prezentul regulament, instituțiile aplică cele două elemente prezentate mai jos: (a) acestea compară modificările teoretice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare fără alinierile menționate la articolul 14 din prezentul regulament cu modificările teoretice ale valorii portofoliului unui birou de tranzacționare cu alinierile menționate la articolul 14 din prezentul regulament și documentează această comparație; (b) acestea evaluează efectul alinierilor asupra indicatorilor testelor utilizate pentru evaluarea conformității cu cerința privind atribuirea profitului și a pierderii menționată la articolele 7 și 8 din prezentul regulament și documentează această evaluare. (3) Instituțiile documentează orice ajustare, efectuată în conformitate cu articolul 14 din prezentul regulament, a datelor de intrare pentru factorii de risc în cadrul calculului modificărilor teoretice la nivelul portofoliului unui birou de tranzacționare, precum și justificarea unor astfel de ajustări.

Articolul 16

Calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de piață conform abordării bazate pe modele interne alternative pentru instituțiile care au birouri de tranzacționare

CAPITOLUL 2 SPECIFICAȚII TEHNICE AFERENTE CERINȚEI PRIVIND ATRIBUIREA PROFITULUI ȘI A PIERDERII / Secțiunea 3 Cerințele de fonduri proprii calculate în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă

Instituțiile care calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru pozițiile atribuite unora dintre birourile lor de tranzacționare calculează cerințele de fonduri proprii pentru toate pozițiile din portofoliul lor de tranzacționare și pentru toate pozițiile din afara portofoliului de tranzacționare care generează riscuri valutare sau de marfă ca suma rezultatelor formulelor prevăzute la literele (a) și (b) după cum urmează: (a) (b) Unde: IMAima = IMAima astfel cum se specifică la articolul 10 din prezentul regulament; SAima = SAima astfel cum se specifică la articolul 10 din prezentul regulament; Majorarea capitalului = majorarea capitalului calculată în conformitate cu articolul 10 din prezentul regulament; C U = cerințele de fonduri proprii calculate în conformitate cu partea a treia titlul IV capitolul 1a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru portofoliul de poziții care nu sunt atribuite birourilor de tranzacționare pentru care instituțiile calculează cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; SAtoate birourile = cerințele de fonduri proprii pentru riscurile de piață aferente tuturor pozițiilor din portofoliul de tranzacționare și tuturor pozițiilor din afara portofoliului de tranzacționare care generează riscuri valutare sau de marfă în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Articolul 17

Data intrării în vigoare

CAPITOLUL 2 SPECIFICAȚII TEHNICE AFERENTE CERINȚEI PRIVIND ATRIBUIREA PROFITULUI ȘI A PIERDERII / Secțiunea 3 Cerințele de fonduri proprii calculate în conformitate cu abordarea bazată pe modele interne alternativă

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.